Ați mers doar foarte puțin pe calea unui om cu credință în Dumnezeu și încă nu ați intrat pe calea cea dreaptă, deci sunteți foarte departe a de atinge standardele lui Dumnezeu. În momentul de față, statura voastră nu este potrivită pentru a satisface cererile Lui. Din cauza calibrului vostru, precum și a naturii voastre corupte înnăscute, ați tratat întotdeauna cu nepăsare lucrarea lui Dumnezeu și nu ați luat-o în serios. Acesta este cel mai mare neajuns al vostru. Mai mult, sunteți neputincioși în a găsi calea Duhului Sfânt. Cei mai mulți dintre voi nu înțelegeți asta și nu o puteți vedea clar. În plus, cei mai mulți dintre voi nici nu stați să cugetați la această problemă și dovediți chiar și mai puțină seriozitate față de ea. Dacă voi continuați să vă comportați astfel și nu cunoașteți lucrarea Duhului Sfânt, atunci calea pe care mergeți, ca niște oameni cu credință în Dumnezeu, va fi zadarnică. Se întâmplă astfel fiindcă nu faceți tot ce vă stă în puteri pentru a căuta să împliniți voia lui Dumnezeu și fiindcă nu cooperați bine cu Dumnezeu. Nu este faptul că Dumnezeu nu a lucrat asupra ta sau că Duhul Sfânt nu te-a mișcat. Este din cauză că ești atât de nepăsător încât nu iei în serios lucrarea Duhului Sfânt. Trebuie să schimbați imediat lucrurile și să mergeți pe calea deschisă de Duhul Sfânt. Acesta este subiectul principal pentru astăzi. Această „cale deschisă de Duhul Sfânt” înseamnă că oamenii câștigă iluminarea spirituală, dobândesc cunoașterea cuvântului lui Dumnezeu, câștigă claritate pe calea aflată înaintea lor și sunt capabili să pătrundă în adevăr pas cu pas și să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu din ce în ce mai mult. Calea deschisă de Duhul Sfânt înseamnă în primul rând ca oamenii să aibă o mai clară înțelegere a cuvântului lui Dumnezeu, fără abateri și prejudecăți, astfel încât ei să poată merge pe ea. Pentru a obține acest rezultat, va fi nevoie să lucrați în armonie cu Dumnezeu, să găsiți o cale corectă de pus în practică și să mergeți pe calea deschisă de Duhul Sfânt. Aceasta implică o cooperare din partea omului, adică tot ceea ce faceți pentru a împlini cererile pe care Dumnezeu le are de la voi și felul cum vă purtați pentru a pătrunde pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu.
Poate părea destul de complicat să mergi pe calea deschisă de Duhul Sfânt, dar vei vedea că acest proces este mult mai simplu dacă și calea practicii este pentru tine limpede precum cristalul. Adevărul este că oamenii sunt capabili să împlinească tot ceea ce Dumnezeu cere de la ei – El nu încearcă să învețe un porc să cânte. În toate situațiile, Dumnezeu caută să rezolve problemele oamenilor și să le alunge temerile. Voi toți trebuie să înțelegeți aceasta: nu-L înțelegeți greșit pe Dumnezeu. Calea Duhului Sfânt este folosirea cuvântului lui Dumnezeu pentru a călăuzi oamenii. Așa cum am menționat înainte, trebuie să vă încredințați inima lui Dumnezeu. Aceasta este o condiție prealabilă pentru a merge pe calea deschisă de Duhul Sfânt. Trebuie să faceți aceasta pentru a intra pe calea cea dreaptă. Cum își încredințează cineva, cu intenție, inima lui Dumnezeu? Când experimentați lucrarea lui Dumnezeu și vă rugați Lui în viața voastră de zi cu zi, o faceți cu nepăsare – vă rugați lui Dumnezeu în timp ce lucrați. Poate să însemne aceasta că vă încredințați inima lui Dumnezeu? Voi vă gândiți la lucruri care țin de problemele casei voastre sau la plăcerile trupului; mintea voastră acționează permanent pe două planuri. Poate să însemne aceasta că v-ați liniștit inima în prezența lui Dumnezeu? Aceasta este pentru că inima ta e întotdeauna fixată pe probleme exterioare și nu este capabilă să se întoarcă spre Dumnezeu. Dacă doriți cu adevărat să fiți cu inima împăcată înaintea lui Dumnezeu, trebuie să faceți lucrarea de cooperare în mod deliberat. Adică, fiecare dintre voi trebuie să se îndepărteze de orice persoană, problemă și obiect, în favoarea propriilor servicii religioase spirituale, prin care veți putea aduce pacea în inima voastră și vă veți putea liniști înaintea lui Dumnezeu. Ar trebui să aveți propriile voastre însemnări evlavioase, unde puteți să consemnați cunoașterea de către voi a cuvântului lui Dumnezeu și felul în care duhul vostru a fost mișcat, indiferent dacă ceea ce scrieți este profund sau superficial. Liniștiți-vă dinadins inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă în timpul zilei îți poți dedica o oră sau două adevăratei vieți spirituale, atunci vei simți că în acea zi viața ta va fi îmbogățită și inima ta va fi luminoasă și curată. Dacă trăiești zilnic acest gen de viață spirituală, atunci vei fi capabil să-ți dăruiești, din ce în ce mai mult, inima lui Dumnezeu, duhul tău va deveni tot mai puternic, starea ta va deveni tot mai bună, tu vei deveni mai capabil să mergi pe calea deschisă de Duhul Sfânt, iar Dumnezeu va revărsa asupra ta din ce în ce mai multe binecuvântări. Scopul vieții voastre spirituale este să căutați în mod voit și să câștigați prezența Duhului Sfânt. Acest lucru nu înseamnă să respectați reguli sau să conduceți ritualuri religioase, ci să acționați cu adevărat în acord cu voia lui Dumnezeu și să vă disciplinați trupul. Aceasta este ceea ce ar trebui să facă omul, deci ar trebui să dați totul pentru a face aceasta. Cu cât este mai bună cooperarea ta și cu cât depui mai multe eforturi, cu atât mai ușor vei putea să-ți întorci inima către Dumnezeu și cu atât mai liniștită va fi inima ta înaintea Lui. De îndată ce ai atins o anumită stare, Dumnezeu va câștiga întru totul inima ta. Nimeni nu va mai putea să-ți zguduie sau să-ți captureze inima și Îi vei aparține complet lui Dumnezeu. Dacă mergi pe această cale, însuși cuvântul lui Dumnezeu ți se va dezvălui mereu și te va lumina asupra tuturor lucrurilor pe care nu le înțelegi – toate acestea vor putea fi obținute datorită cooperării tale. Iată de ce Dumnezeu întotdeauna spune: „Pe toți cei care acționează în acord cu Mine îi voi răsplăti îndoit.” Trebuie să vedeți clar această cale. Dacă doriți să mergeți pe calea cea dreaptă, atunci trebuie să faceți tot ce vă stă în putință pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Trebuie să faceți tot ce puteți pentru a ajunge la o viață spirituală. La început, este posibil să nu poți să îndeplinești multe în această privință, dar nu trebuie să te lași pe tine însuți să dai înapoi sau să te afunzi în negativism – trebuie să continui să muncești din greu! Cu cât vei trăi mai mult o viață spirituală, cu atât inima ta va fi mai plină de cuvintele lui Dumnezeu, va fi întotdeauna preocupată de aceste probleme și întotdeauna va îndura această povară. După aceea, poți să-ți dezvălui adevărul tău cel mai lăuntric lui Dumnezeu prin intermediul vieții tale spirituale, spunându-I ceea ce vrei să faci, la ce te-ai gândit, înțelegerea ta și propriile păreri despre cuvântul lui Dumnezeu. Nu ține ascuns nimic, nici măcar un pic! Practică rostirea cuvintelor către Dumnezeu în inima ta, mărturisește-I adevărul și nu te feri să spui ce se află în inima ta. Cu cât faci mai mult aceasta, cu atât vei simți mai mult frumusețea lui Dumnezeu, iar inima ta va fi atrasă tot mai mult către Dumnezeu. Când acest lucru se va întâmpla, vei simți că Dumnezeu îți este mai drag decât oricine altcineva. Nu vei mai pleca niciodată de lângă Dumnezeu, indiferent ce s-ar întâmpla. Dacă practici zilnic acest tip de serviciu religios spiritual și nu ți-l scoți niciodată din minte, ci îl consideri drept chemarea ta în viață, atunci cuvântul lui Dumnezeu va ocupa inima ta. Aceasta înseamnă să fii atins de Duhul Sfânt. Va fi ca și cum inima ta a fost întotdeauna stăpânită de Dumnezeu, ca și cum dragostea ar fi sălășluit întotdeauna în inima ta. Nimeni nu poate lua asta de la tine. Când se va întâmpla aceasta, Dumnezeu va trăi cu adevărat înăuntrul tău și va avea un loc în inima ta.
Kommentar schreiben