În prezent, există o mulțime de oameni care cred în mod confuz. Sunteți prea curioși, vă doriți binecuvântările prea mult, dar nu năzuiți să căutați viața. Oamenii din ziua de azi cred cu înflăcărare în Isus. Isus îi va primi din nou în casa din ceruri, deci cum să nu creadă? Unii sunt credincioși toată viața. Chiar și după ce cred vreme de patruzeci sau cincizeci de ani, ei tot nu se satură să citească Biblia. Asta pentru că ei cred[a] că orice s-ar întâmpla, atât timp cât au credință, vor ajunge în ceruri. Voi Îl urmați pe Dumnezeu pe această cale numai de câțiva ani și, totuși, deja vă clătinați; v-ați pierdut rezistența. Asta se datorează dorinței voastre prea puternice de a obține binecuvântări. Mergeți pe această cale adevărată din dorința de a obține binecuvântări și din curiozitate. Nu înțelegeți prea bine această etapă a lucrării. Multe dintre lucrurile pe care le spun astăzi nu se adresează celor care cred în Isus și nici nu rostesc aceste lucruri numai pentru a le contracara noțiunile. De fapt, aceste noțiuni care sunt expuse sunt exact cele care există în voi, pentru că nu înțelegeți de ce Biblia a fost lăsată deoparte, de ce spun că lucrarea lui Iahve sau cea a lui Isus s-au învechit. Adevărul este că aveți multe noțiuni cărora nu le-ați dat glas. Aveți multe opinii care sunt închise adânc în inimile voastre și doar urmați mulțimea. Chiar credeți că aveți puține noțiuni? Pur și simplu nu vorbiți despre ele! De fapt, Îl urmați pe Dumnezeu numai în mod superficial, nu căutați sub nicio formă calea adevărată și nu veniți cu intenția de a obține viață. Vă comportați de parcă vreți doar să vedeți ce se va întâmpla. Pentru că nu ați renunțat la multe din vechile voastre noțiuni, nu există nici măcar unul singur printre voi care să fi fost capabil să se ofere pe deplin. Ajungând la acest punct, încă mai sunteți îngrijorați cu privire la propria soartă, gândindu-vă la asta zi și noapte, niciodată capabili să renunțați. Crezi că fariseii despre care vorbesc sunt „cei de demult” din religie? Nu sunteți voi reprezentanți ai celor mai moderni farisei ai epocii de azi? Crezi că atunci când vorbesc despre cei care Mă compară cu Biblia, nu Mă refer decât la acei experți în Biblie din cercurile religioase? Crezi că atunci când vorbesc despre cei care-L crucifică din nou pe Dumnezeu, Mă refer la conducătorii cercurilor religioase? Nu sunteți voi cei mai buni actori pentru acest rol? Crezi că toate cuvintele pe care le spun ca să contracarez noțiunile oamenilor sunt doar o batjocură la adresa pastorilor și prezbiterilor religioși? Nu ați luat și voi parte la toate aceste lucruri? Sunteți convinși că nu aveți decât câteva noțiuni? Pur și simplu ați învățat cu toții acum să fiți foarte isteți. Nu vorbiți despre lucrurile pe care nu le înțelegeți și nu vă trădați sentimentele în privința lor, dar venerația și respectul pur și simplu nu există în inimile voastre. După părerea voastră, studiul, observația și așteptarea sunt, pentru voi, cele mai bune feluri de a practica astăzi. Ați învățat să fiți prea isteți. Vă dați seama, totuși, că aceasta este o formă de viclenie psihologică din partea voastră? Credeți că un moment de istețime din partea voastră vă va ajuta să scăpați de mustrarea eternă? Ați învățat să fiți prea „înțelepți.” În plus, unii Mă întreabă lucruri cum ar fi: „Într-o zi, când oamenii din cercurile religioase mă vor întreba: «De ce Dumnezeul tău nu a făcut nici măcar un miracol?» cum ar trebui să le explic?” În ziua de azi, nu doar cei din cercurile religioase vor întreba asemenea lucruri; problema e că nici tu nu înțelegi lucrarea de astăzi și te amăgești cu prea multe noțiuni. Tot nu știi la cine Mă refer când menționez funcționarii religioși? Nu știi pentru cine explic Biblia? Nu știi pentru cine vorbesc când ilustrez cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu? Dacă nu aș spune aceste lucruri, ați mai fi atât de ușor convinși? V-ați mai pleca atât de ușor capetele? Ați renunța atât de ușor la acele noțiuni vechi? Mai ales acei „bărbați adevărați” care nu s-au supus nimănui niciodată – s-ar supune ei cu atâta ușurință? Știu că, deși aveți o umanitate inferioară, sunteți de calibru foarte slab, aveți creiere puțin dezvoltate și nu credeți de mult timp în Dumnezeu, aveți, de fapt, destul de multe noțiuni, iar natura voastră inerentă este să nu vă supuneți nimănui cu ușurință. Cu toate acestea, astăzi sunteți capabili să vă supuneți pentru că sunteți siliți și neajutorați; sunteți tigri într-o cușcă din fier, incapabili să dați frâu liber îndemânărilor voastre. V-ar fi greu să zburați și dacă ați avea aripi. Deși nu vi se oferă binecuvântări, sunteți dispuși să urmați calea. Totuși, acesta nu este spiritul „omului bun”, problema este mai degrabă că ați fost doborâți de tot și că nu mai știți ce să faceți. Problema e că toată această lucrare v-a copleșit. Dacă ați fi în stare să realizați ceva, nu ați fi atât de ascultători pe cât sunteți astăzi, pentru că înainte erați cu toții măgari sălbatici în pustie. Așadar, ceea ce se spune astăzi nu se adresează numai oamenilor din diferite religii și confesiuni și nu are scopul contracarării noțiunilor acestora; mai degrabă, are scopul de a contracara noțiunile voastre.
Judecata dreptății a început. Va continua Dumnezeu să servească drept jertfă pentru păcat pentru oameni? Va mai face Dumnezeu încă o dată pe marele doctor pentru oameni? Nu are Dumnezeu o autoritate mai mare de atât? Un grup de oameni au fost deja făcuți compleți și au fost răpiți înaintea tronului. Va mai izgoni El demonii și va vindeca bolnavii? Nu este acest lucru prea depășit? Va mai putea continua astfel mărturia? Dacă Dumnezeu a fost țintuit pe cruce o dată, înseamnă că va fi răstignit pe vecie? Dacă a izgonit demonii o dată, îi va izgoni pe vecie? Nu este asta o umilință? Epoca va avansa numai atunci când etapa aceasta a lucrării va fi mai avansată decât precedenta. Apoi vor veni zilele de pe urmă și vremea când se va sfârși epoca. Oamenii care urmăresc adevărul trebuie, așadar, să fie atenți să înțeleagă viziunile. Acesta este fundamentul. De fiecare dată când am părtășie cu voi despre viziuni, văd oameni ale căror pleoape cad și care încep să moțăie, nedorind să asculte. Alții întreabă: „De ce nu asculți?” Primii răspund: „Asta nu-mi ajută viața sau pătrunderea în realitate. Ceea ce dorim noi sunt căile de practică.” Atunci când nu vorbesc despre căile de practică și vorbesc despre lucrare, ei spun: „De îndată ce vorbești despre lucrare, încep să adorm.” Când încep să vorbesc despre căile de practică, încep să ia notițe. Cum Mă întorc la expunerea lucrării, iar nu ascultă. Știți voi cu ce trebuie să fiți echipați acum? Un aspect este viziunea despre lucrare, iar celălalt aspect este practica ta. Trebuie să înțelegi ambele aspecte. Dacă nu ai viziuni în misiunea ta de a progresa în viață, atunci nu ai fundament. Dacă ai doar căile de practică, fără nici cea mai viziune și fără niciun fel de înțelegere a lucrării întregului plan de gestionare (planul mântuirii), atunci nu ești bun de nimic. Trebuie să înțelegi adevărurile despre viziuni, iar în ceea ce privește adevărurile legate de practică, trebuie să găsești căile de practică potrivite odată ce le-ai înțeles; trebuie să practici conform cuvintelor și să pătrunzi în ele conform condițiilor tale. Viziunile reprezintă fundamentul și, dacă nu le dai atenție, nu vei fi în stare să urmezi calea chiar până la sfârșit. Dacă experimentezi în acest fel, fie vei rătăci, fie vei cădea și vei da greș. Nu vei avea cum să reușești! Oamenii care nu au viziuni mărețe drept fundament nu pot decât să eșueze. Nu poți rămâne ferm! Știi ce este credința în Dumnezeu? Știi ce înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu? Fără viziuni, pe ce cale ai merge? În lucrarea de astăzi, dacă nu ai viziuni, nu vei fi capabil să fii făcut complet sub nicio formă. În cine crezi? De ce crezi în El? De ce Îl urmezi pe El? Îți consideri credința un fel de joc? Îți dirijezi viața ca pe un fel de jucărie? Dumnezeul de astăzi este cea mai măreață viziune. Cât de multe știi despre El? Cât de mult ai văzut din El? După ce L-ai văzut pe Dumnezeul de astăzi, s-a consolidat fundamentul credinței tale în Dumnezeu? Crezi că atât timp cât urmezi în felul acesta confuz vei atinge mântuirea? Crezi că poți pescui în ape tulburi? Este atât de simplu? La câte dintre noțiunile tale despre ceea ce spune Dumnezeul de astăzi ai renunțat? Ai o viziune a Dumnezeului de astăzi? Unde stă înțelegerea ta asupra Dumnezeului de astăzi? Crezi mereu că doar urmând-L și văzându-L, Îl poți obține pe El[b] și că nimeni nu va fi în stare să te dea deoparte. Să nu crezi că este atât de ușor să-L urmezi pe Dumnezeu. Cheia este că trebuie să-L cunoști, trebuie să-I cunoști lucrarea și trebuie să ai voința de a îndura greutăți pentru El, de a-ți sacrifica viața pentru El și de a fi desăvârșit de către El. Aceasta este viziunea pe care ar trebui să o ai. Nu va fi suficient dacă te gândești mereu să te bucuri de har. Să nu presupui că Dumnezeu este acolo doar pentru plăcerea oamenilor și doar ca să acorde har oamenilor. Ai greși! Dacă un om nu-și poate risca viața și abandona toate posesiunile lumești pentru a-L urma, atunci acel om nu va fi sub nicio formă capabil să-L urmeze până la sfârșit! Trebuie să ai viziuni drept fundament. Dacă, într-o zi, te lovește o nenorocire, ce s-ar cuveni să faci? Ai mai fi în stare să-L urmezi? Nu spune cu prea multă ușurință că vei fi capabil să-L urmezi până la sfârșit. Ai face mai bine să deschizi bine ochii mai întâi să vezi în ce vremuri trăim. Chiar dacă poate sunteți ca stâlpii templului acum, va veni o vreme când toți acești stâlpi vor fi roși de viermi, făcând templul să se prăbușească, pentru că în prezent vă lipsesc atât de multe viziuni. Nu dați atenție decât propriilor voastre lumi mărunte și nu știți care este modalitatea cea mai potrivită și cea mai demnă de încredere pentru a cerceta. Nu țineți seama de viziunea lucrării de astăzi și nu păstrați aceste lucruri în inimile voastre. V-ați gândit că într-o zi Dumnezeul vostru vă va așeza într-un loc complet nefamiliar? Puteți să vă imaginați ce se va alege de voi în ziua în care s-ar putea să vă smulg totul? Ați mai avea energia de acum în ziua aceea? Ar reapărea credința voastră? În a-L urma pe Dumnezeu, trebuie să cunoașteți această viziune măreață care este „Dumnezeu.” Aceasta este chestiunea cea mai importantă. De asemenea, să nu credeți că dacă vă despărțiți de oamenii lumești pentru a deveni sanctificați, înseamnă că faceți parte din familia lui Dumnezeu. Astăzi Dumnezeu Însuși este Cel care este la lucru în mijlocul creației. Dumnezeu este Cel care a venit printre oameni ca să-Și facă propria lucrare, nu să desfășoare campanii. Printre voi, nu sunt nici măcar câțiva în stare să știe că lucrarea de astăzi este lucrarea lui Dumnezeu din ceruri care S-a întrupat. Scopul nu este să vă transforme pe voi în persoane de mare talent, ci, mai degrabă, să vă ajute să cunoașteți semnificația vieții omenești, a destinației ființelor omenești și să-L cunoașteți pe Dumnezeu și toată întregimea Lui. Ar trebui să știi că ești un obiect al creației în mâinile Creatorului. Ce ar trebui să înțelegi, ce ar trebui să faci și cum ar trebui să-L urmezi pe Dumnezeu – nu sunt acestea adevărurile pe care trebuie să le înțelegi? Nu sunt viziunile pe care ar trebui să le vezi?
Când un om are viziuni, el deține un fundament. Când practici pe baza acestui fundament, îți va fi mai ușor să pătrunzi. Astfel, nu vei avea îndoieli odată ce ai o bază pentru a pătrunde și îți va fi foarte ușor să o faci. Acest aspect al înțelegerii viziunilor, al înțelegerii lucrării lui Dumnezeu este cheia. Trebuie să fiți echipați cu acest aspect. Dacă nu ești echipat cu acest aspect al adevărului și nu vorbești decât despre căile de practică, este un defect uriaș. Am descoperit că mulți dintre voi nu pun accentul pe acest aspect și că, atunci când îl ascultați, este exact ca și cum ați asculta vorbe și doctrine. Într-o zi vei pierde. Există acum unele cuvântări pe care nu le înțelegi și nu le accepți; în acest caz, ar trebui să cauți cu răbdare pentru că va sosi ziua în care vei înțelege. Echipează-te treptat cu din ce în ce mai multe viziuni. Chiar dacă nu înțelegi decât câteva doctrine spirituale, tot este mai bine decât să nu dai nicio atenție viziunilor și tot este mai bine decât să nu înțelegi absolut niciuna. Toate acestea sunt de ajutor pentru pătrunderea ta și îți vor risipi îndoielile. Este mai bine decât să fii plin de noțiuni. Îți va fi mult mai bine dacă ai aceste viziuni drept fundament. Fără absolut nicio îndoială, vei putea pătrunde în pas îndrăzneț și încrezător. De ce te deranjezi mereu să-L urmezi pe Dumnezeu în mod confuz, într-o manieră plină de îndoială? Nu-i totuna cu a-ți ascunde capul în nisip? Cât este de plăcut să intri în Împărăție pășind triumfător! De ce să fii plin de îndoieli? Nu ar însemna asta să te supui singur chinurilor iadului? Odată ce vei vei fi dobândit o înțelegere a lucrării lui Iahve, a lucrării lui Isus și a acestei etape a lucrării, atunci vei avea un fundament. În momentul de față, îți poți imagina că e foarte simplu. Unii spun: „Când vine vremea și Duhul Sfânt începe lucrarea măreață, voi putea să vorbesc despre toate aceste lucruri. Nu înțeleg cu adevărat acum pentru că Duhul Sfânt nu m-a luminat atât de mult.” Nu este atât de simplu; asta nu înseamnă că, dacă ești dispus să accepți adevărul[c] acum,îl vei folosi cu măiestrie când va sosi vremea. Nu e neapărat așa! Crezi că ești foarte bine echipat acum și că nu ar fi o problemă să le răspunzi oamenilor acelora religioși și celor mai mari teoreticieni și chiar să îi combați. Chiar ai fi în stare să faci acest lucru? Despre ce înțelegere poți vorbi numai cu experiența ta superficială? Să te echipezi cu adevărul, să lupți în bătălia adevărului și să mărturisești în numele lui Dumnezeu nu înseamnă ceea ce crezi tu – că, atât timp cât Dumnezeu lucrează, totul se va realiza. Până atunci, probabil că vei fi pus în încurcătură de vreo întrebare și atunci vei rămâne perplex. Cheia este dacă înțelegi sau nu clar această etapă a lucrării și cât de multe știi, de fapt, despre ea. Dacă nu poți birui forțele inamice și nici forțele religioase, nu vei deveni atunci un om bun de nimic? Dacă ai experimentat lucrarea de astăzi, ai văzut-o cu ochii tăi și ai auzit-o cu urechile tale, dar în final nu ești în stare să fii mărturie, mai ai încă obrăznicia să continui să trăiești? Cu cine vei fi în stare să dai ochii? Nu-ți închipui acum că va fi atât de simplu. Lucrarea viitoare nu va fi atât de simplă pe cât îți imaginezi tu că va fi. Să lupți în războiul adevărului nu este atât de ușor sau atât de simplu. Acum trebuie să fii echipat. Dacă nu te echipezi acum cu adevărul, atunci, când va veni vremea și Duhul Sfânt nu va lucra într-o manieră supranaturală, vei fi pierdut.
Note de subsol:
a. Textul original nu include expresia „ei cred.”
b. Textul original nu include cuvintele „pe El.”
c. Textul original nu include cuvântul „adevărul.”
Kommentar schreiben