Pe parcursul vieții sale, nicio persoană nu știe ce fel de piedici va întâmpina și nici nu știe la ce fel de rafinare va fi supusă. Pentru unii, acestea sunt la locul de muncă, pentru alții în posibilitățile din viitor, pentru alții în familia de proveniență, pentru alții în căsnicia lor. Ce este însă diferit este faptul că noi, acest grup de oameni, suferim pentru cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, ca unii care Îl slujesc pe Dumnezeu, am avut piedici pe calea credinței în El și aceasta este calea pe care merg toți credincioșii și este cărarea de sub tălpile picioarelor noastre, ale tuturor. Din acest punct ne începem oficial călătoria pe calea credinței în Dumnezeu, ridicăm cortina vieții ca ființe omenești și intrăm pe calea dreaptă a vieții. Aceasta se referă la momentul în care intrăm pe calea dreaptă pe care Dumnezeu trăiește împreună cu omul, cale pe care oamenii obișnuiți umblă. Ca unul care stă înaintea lui Dumnezeu și Îl slujește, adică unul care poartă haina unui preot din templu, care are demnitate divină și autoritatea și măreția lui Dumnezeu, fac următoarea declarație înaintea tuturor oamenilor. Ca să Mă exprim mai clar: chipul glorios al lui Dumnezeu este slava Mea, planul Lui de gestionare (planul de mântuire) este esența Mea. Nu caut să câștig însutit în lumea de pe urmă, ci numai să împlinesc voia lui Dumnezeu în această lume ca El să Se poată bucura de o fărâmă din slava Lui de pe pământ datorată eforturilor Mele slabe pe care le depun în trup. Aceasta este singura Mea dorință. După părerea Mea, aceasta este singura Mea hrană spirituală; cred că acestea ar trebui să fie „ultimele cuvinte” ale unui om care trăiește în trup și care este plin de emoții. Aceasta este calea pe care tălpile picioarelor Mele pășesc astăzi. Cred că această perspectivă a Mea conține ultimele Mele cuvinte rostite în trup și sper că oamenii nu au alte concepții sau gânduri despre Mine. Cu toate că am făcut tot ce am putut, încă nu am reușit să împlinesc voia lui Dumnezeu din cer. Sunt nespus de trist – de ce este aceasta esența trupului? Astfel, din cauza lucrurilor pe care le-am înfăptuit în trecut, precum și a lucrării de cucerire pe care Dumnezeu a făcut-o în Mine, numai acum am ajuns să înțeleg mai profund esența omenirii. Doar de atunci Mi-am stabilit standardul fundamental: să caut să împlinesc numai voia lui Dumnezeu, să fac tot ce depinde de Mine și să nu am nicio mustrare de conștiință. Nu dau nicio atenție pretențiilor pe care alții care Îl slujesc pe Dumnezeu le au de la ei înșiși. Pe scurt, Mi-am pus inima să împlinesc voia Lui. Aceasta este mărturisirea Mea, ca unul din creația Lui care slujește înaintea Sa – unul care a fost mântuit și iubit de Dumnezeu, și care a suferit loviturile Lui. Aceasta este mărturisirea unuia care a fost păzit, protejat, iubit și folosit puternic de către Dumnezeu. De acum încolo, voi continua să merg pe această cale până când Îmi voi fi îndeplinit lucrarea importantă pe care Dumnezeu Mi-a încredințat-o. Dar, după părerea Mea, sfârșitul drumului este iminent pentru că lucrarea Lui a fost făcută completă și până în prezent oamenii au făcut tot ceea ce sunt capabili să facă.
De când China continentală a intrat în acest curent de recuperare, bisericile sale locale s-au dezvoltat treptat, concentrându-se asupra lucrării Duhului Sfânt. Dumnezeu a lucrat neîncetat în aceste biserici locale deoarece au devenit esența lui Dumnezeu într-o familie imperială destrămată. Deoarece Dumnezeu a stabilit biserici într-o astfel de familie, El este, fără îndoială, copleșit de fericire – este o bucurie care sfidează descrierea. După ce a întemeiat biserici locale în China continentală și a propovăduit vestea cea bună fraților și surorilor din alte biserici locale din întreaga lume, Dumnezeu a fost foarte entuziasmat – acesta a fost primul pas în lucrarea pe care a dorit să o facă în China continentală. S-ar putea spune că acesta a fost primul act, că Dumnezeu a putut să înceapă prima etapă a lucrării Sale într-un loc care este ca o cetate de demoni pe care nimeni și nimic nu o poate cuceri – nu este aceea puterea măreață a lui Dumnezeu? Este clar că, pentru recuperarea acestei lucrări, nenumărați frați și surori au fost martirizați, murind sub cuțitul de măcelar al diavolului. Menționarea acestui lucru produce mare tristețe dar, în cea mai mare parte, zilele de suferință au trecut. Acum pot lucra pentru Dumnezeu și am reușit să ajung unde sunt astăzi în totalitate prin puterea lui Dumnezeu. Am o mare admirație pentru cei pe care Dumnezeu îi alege pentru martiraj – ei pot să împlinească voia lui Dumnezeu și să se jertfească pentru Dumnezeu. Sincer vorbind, dacă nu ar fi fost harul și îndurarea lui Dumnezeu, M-aș fi afundat în noroi cu multă vreme în urmă. Mulțumire lui Dumnezeu! Sunt dispus să Îi dau toată slava lui Dumnezeu, ca să Îi permit să Se odihnească. Unii oameni Mă întreabă: „Din cauza poziției Tale, nu ar trebui să mori, atunci cum se face că Te bucuri de fiecare dată când Dumnezeu pomenește moartea?” Nu le dau un răspuns direct: le zâmbesc doar și le spun: „Aceasta este calea pe care trebuie să o urmăresc, pe care trebuie să o urmez.” Oamenii nu înțeleg răspunsul Meu, ci doar Mă privesc cu surprindere. Îi nedumeresc puțin. Totuși, Eu cred că, de vreme ce aceasta este calea pe care am ales-o și aceasta este și hotărârea pe care am luat-o înaintea lui Dumnezeu, atunci, indiferent cât de mari sunt dificultățile, nu fac decât să lucrez din răsputeri ca să continuu pe ea. Cred că aceasta este o promisiune care trebuie respectată de cel care Îl slujește pe Dumnezeu. El nu se poate răzgândi câtuși de puțin. De asemenea, aceasta este o regulă care a fost dată cu multă vreme în urmă, în Epoca Legii, pe care un om care crede în Dumnezeu ar trebui să o înțeleagă. Din câte am experimentat, cunoștința Mea despre Dumnezeu nu este vastă și experiența Mea practică este neglijabilă, nevrednică de a fi menționată, deci nu pot vorbi niciunei păreri alese. Cu toate acestea, cuvintele lui Dumnezeu trebuie respectate și nu este permisă răzvrătirea împotriva lor. Adevărul este că nu am prea multă experiență practică dar, deoarece Dumnezeu Îmi stă martor și oamenii au întotdeauna credință oarbă în mine, ce pot face? Nu pot decât să Mă consider ghinionist. Totuși, încă trag nădejde că oamenii își rectifică punctele de vedere față de dragostea de Dumnezeu. Personal, nu sunt nimic pentru că și Eu urmăresc calea credinței în Dumnezeu și calea pe care umblu nu este altceva decât calea credinței în Dumnezeu. Un om care este bun nu ar trebui să fie un obiect de închinare – el nu poate fi decât un exemplu de urmat. Nu mă interesează ce fac alții, dar le spun oamenilor că și Eu Îi dau slavă lui Dumnezeu; nu dau slava Duhului trupului. Sper ca toți să înțeleagă sentimentul Meu în legătură cu asta. Nu Mă eschivez de la responsabilitatea Mea, dar aceasta este pur și simplu întreaga poveste. Acesta este un lucru care trebuie înțeles cât se poate de clar pentru ca de acum încolo să nu mai fie necesară menționarea lui din nou.
Astăzi am primit iluminare din partea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este lucrarea de mântuire; aceasta nu are legătură cu nimic altceva. Unii oameni ar putea crede contrariul, dar Eu simt întotdeauna că Duhul Sfânt nu face decât o etapă în lucrarea de mântuire și nicio altă lucrare. Acest lucru ar trebui să fie clar. Doar acum a devenit clară lucrarea pe care a făcut-o Duhul Sfânt în China – de ce ar vrea Dumnezeu să deschidă toate drumurile și să lucreze în acest loc în care demonii au frâu liber peste tot? De aici se poate vedea că lucrarea pe care o face Dumnezeu este, în principal, lucrarea de mântuire. Mai precis, este lucrarea de cucerire. La început, numele Isus a fost strigat. (Poate că unii nu au experimentat asta, dar Eu spun că acesta a fost primul pas în lucrarea Duhului Sfânt.) Acest lucru a fost necesar pentru a se îndepărta de Isus din Epoca Harului, prin urmare, o parte din oameni au fost aleși în prealabil și apoi, mai târziu, numărul celor aleși a scăzut. După aceea, numele Witness Lee a fost strigat în China continentală – aceasta a fost a doua parte a lucrării de recuperare pe care Duhul Sfânt a făcut-o în China continentală. Aceasta a fost prima etapă de lucru în care Duhul Sfânt a început să aleagă oameni, adică mai întâi i-a adunat laolaltă pe oameni, apoi a așteptat ca păstorul să îi păstorească și numele „Witness Lee” a fost folosit pentru a efectua acea lucrare. Dumnezeu Însuși Și-a făcut lucrarea mărturisind prin numele „Cel Puternic” și, înainte de aceasta, a fost o etapă pregătitoare. Deci, nu contează dacă aceea a fost corect sau greșit, și aceasta nu este chestiunea principală din planul lui Dumnezeu. După ce a mărturisit prin numele „Cel Puternic”, Dumnezeu a început în mod oficial să Își facă El Însuși lucrarea și, după aceea, faptele Lui ca Dumnezeu în trup au început în mod oficial. Prin numele „Domnul Cel Puternic”, El a preluat controlul asupra tuturor celor care erau răzvrătiți și neascultători și a început să devină asemenea ființelor omenești, în același fel în care un om, când ajunge la douăzeci și trei sau douăzeci și patru de ani, începe să arate ca un adevărat adult. Adică, oamenii tocmai au început să ducă o viață obișnuită de ființă omenească și, prin încercarea făcătorilor de servicii, lucrarea lui Dumnezeu a trecut în mod firesc la faza de lucrare divină. Se poate spune că numai această etapă de lucru este esența celei mai mari părți din lucrarea Sa și că ea constituie pasul inițial din lucrarea Sa. Oamenii se cunosc pe ei înșiși și se urăsc pe ei înșiși. Ei au ajuns la un punct în care pot să se blesteme pe ei înșiși, își dau viața cu bucurie și au o idee vagă despre frumusețea lui Dumnezeu. Pe această temelie stă înțelegerea lor față de adevărata semnificație a vieții. Aceasta înseamnă a împlini voia lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu din China continentală se apropie de final. Dumnezeu Și-a continuat pregătirile în acest ținut mizerabil câțiva ani la rând, dar oamenii nu ajunseseră niciodată la punctul în care au ajuns acum. Aceasta înseamnă că doar acum Și-a început Dumnezeu lucrarea în mod oficial. Nu este necesar să intru în detalii despre aceasta; lucrul acesta nu necesită explicații din partea oamenilor. Această etapă de lucru este, fără îndoială, făcută direct prin divinitatea lui Dumnezeu, dar este îndeplinită prin om. Nimeni nu poate nega aceasta. Cu siguranță că lucrarea Lui în oamenii din acest ținut licențios a putut ajunge la nivelul la care este astăzi datorită puterii mărețe a lui Dumnezeu pe pământ. Fructul acestei lucrări poate fi dus oriunde în scopul de a convinge oamenii. Nimeni nu ar îndrăzni să judece cu ușurință acest lucru, nici să îl nege.
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Profețiile privind cea de-a doua venire a lui isus au fost de fapt îndeplinite. Învățați mai multe despre venirea Domnului.
Kommentar schreiben