Muzica Crestina noua „Sunt ferm hotărât să-L urmez pe Dumnezeu” Dumnezeu este puterea vieții mele
Crezând în Dumnezeu până azi,
am văzut în sfârșit lumina.
Am călătorit pe-un drum stâncos al persecuției și nenorocirii.
Lumea m-a părăsit
și prietenii mei se-ndepărtează.
Câte nopți n-am petrecut în rugăciune,
neputând să dorm?
Prin bine și rău, am vărsat atâtea lacrimi.
Toată ziua alerg,
fără niciun loc de odihnă.
Libertatea e doar un nume.
Unde sunt drepturile omului?
Cât îl urăsc pe Satana!
Abia aștept ca Hristos să preia puterea!
Întunericul și răul lumii
mă determină să caut lumina vieții umane.
Hristos e adevărul, calea, viața
și Îl voi urma pân' la sfârșit.
Hristos e adevărul, calea, viața
și Îl voi urma pân' la sfârșit.
Dumnezeu a lovit păstorul
și trecem prin mari încercări.
Nori negri apasă greu,
teroarea se simte puternic în aer.
De câteva ori am căzut în vizuina tigrului
și-am scăpat din ghearele morții.
Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit inima.
După multă suferință a torturii,
știu în adânc că Dumnezeu e vrednic de iubit.
Dumnezeu domnește peste tot,
dar credința omului e jalnică.
Prin focul încercărilor, oamenii obțin multe.
Văd prin Satana și urăsc mai mult marele balaur roșu.
Marele balaur roșu, crud și infam,
a corupt și-a mistuit nenumărate suflete.
A obține adevărul nu-i ușor,
trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult.
A obține adevărul nu-i ușor,
trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult.
Amintindu-mi lucrarea lui Dumnezeu,
simt că Îmi e drag.
Acceptând judecata Lui, firea mea se schimbă.
Greutatea rafinării și mustrării mă ajută să-L cunosc mai adânc.
A putea crede-n Dumnezeu Atotputernic este glorios.
Contribuind pentru adevăratul Dumnezeu,
inima mea are pace.
Îndeplinindu-mi loial datoria,
am desfătare chiar prin greutăți.
Viața umană e scurtă
și-a-L iubi e-o binecuvântare.
Inima mea e satisfăcută
să poată să-L slujească pe Dumnezeu.
Dumnezeu Atotputernic m-a mântuit,
mi-a dat o viață umană.
Cel mai scump vis e realitate,
voi persevera-n ziua de mâine.
Cel mai scump vis e realitate,
voi persevera-n ziua de mâine.
Cel mai scump vis e realitate,
voi persevera-n ziua de mâine.
din „Urmează Mielul și cântă cântece noi”
Kommentar schreiben