Umanitatea voastră are prea multe lipsuri, stilul vostru de viață este prea inferior și degradant, nu aveți umanitate și vă lipsește percepția. De aceea trebuie să vă echipați cu lucrurile umanității. Să aveți conștiință, raționalitate și discernământ, să știți cum să vorbiți și să vedeți lucrurile, să acordați atenție curățeniei, să acționați ca o ființă umană normală – toate acestea sunt abilitățile umanității normale. Când faceți aceste lucruri în mod corespunzător, umanitatea voastră va fi la standardul cerut. Celălalt aspect este echiparea pentru viața spirituală. Trebuie să cunoașteți întreaga lucrare a lui Dumnezeu pe pământ și trebuie să-I trăiți cuvintele. Ar trebui să știi cum să respecți aranjamentele Sale și cum să îndeplineşti datoria unei ființe create. Acestea sunt cele două aspecte în care ar trebui să pătrunzi astăzi. Un aspect este echiparea ta pentru viața omenirii, iar celălalt aspect este practica privind viața spirituală – și ambele sunt indispensabile. Unii oameni sunt absurzi și știu doar să se echipeze cu ceea ce privește umanitatea. Ei poartă haine frumoase, iar părul lor este întotdeauna curat; nicio imperfecțiune nu poate fi găsită în înfățișarea lor. Lucrurile pe care le spun și modul lor de a vorbi sunt adecvate, iar ținuta lor este foarte demnă și potrivită. Dar ei nu au nimic în ei; umanitatea lor normală este numai externă. Ei se concentrează doar asupra a ceea ce mănâncă, poartă și asupra a ceea ce spun. Există chiar și cei care se concentrează exclusiv pe ștergerea podelei, așezarea lenjeriei de pat și curățeniei. Ei sunt bine pregătiți în toate aceste lucruri, dar când le ceri să vorbească despre cunoștințele lor referitoare la lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și despre mustrare, rafinare, încercări și judecată, atunci ei nu au nici cea mai mică experiență în astfel de lucruri. Îi întrebi: „Înțelegi lucrarea de bază pe care Dumnezeu o face pe pământ? Care este lucrarea făcută de Dumnezeu devenit trup? Cum este diferită de lucrarea lui Isus? Și cum este diferită de lucrarea lui Iahve? Sunt Ei un singur Dumnezeu? A venit El pentru a pune capăt epocii, sau pentru a salva omenirea? Care este lucrarea pe care o face El?” Nu vor avea nimic de spus la asta. La suprafață, ei sunt frumos impodobiți: surorile s-au făcut frumoase ca o floare, iar frații arată ca niște prinți, sau ca un tânăr filfizon bogat. Lor le pasă doar de lucrurile pe care le mănâncă și le poartă în exterior; în interior, sunt săraci și nu au nici cea mai mică cunoaștere a lui Dumnezeu. Care este ideea? Alții sunt îmbrăcați neîngrijit, precum cerșetorii, și arată ca sclavi orientali! Chiar nu înțelegeți ce cer Eu de la voi? Trăiți în comunitate unii cu alții: ce ați câștigat? Ați urmărit în toți acești ani, și asta este tot ce ați cules – nu vă simțiți jenați? Nu vă este rușine? Ați urmărit calea adevărată în toți acești ani și, astăzi, statura voastră este chiar mai mică decât cea a unei vrăbii. Uitați-vă la tinerele doamne din mijlocul vostru, înfrumusețate ca niște flori, comparându-vă unii cu alții. Ce folosiți pentru a vă compara? Nu este plăcere? Și cererile pe care le faceți? Credeți că am venit să recrutez modele? Nu aveți nicio rușine! Unde este viața voastră? Nu căutați dorințe extravagante? Crezi că ești atât de frumos. S-ar putea să fii minunat, dar nu ești un vierme care se naște în mormanul de gunoi? Astăzi, faptul că ești norocos să te bucuri de aceste binecuvântări cerești este pentru că Dumnezeu face o excepție prin ridicarea ta, și nu datorită feței tale frumoase; încă nu știi de unde ai venit? La menționarea vieții, tu închizi gura și nu spui nimic, ești ca puii de lemn, totuși, tu încă mai ai obrăznicia de a te machia? Încă te mai gândești să îți pudrezi fața? Și uitați-vă la acești playboy din mijlocul vostru – sunt atât de neînfrânați, își petrec toată ziua plutind, cu o expresie nonșalantă pe fețe. Ei au deprinderi rele oriunde merg, există ceva uman în ei? Către ce acordă atenție fiecare dintre voi toată ziua, indiferent dacă sunteți bărbați sau femei? Știți de cine depindeți pentru a mânca? Uită-te la hainele tale, uită-te la ceea ce ai cules în mâinile tale, mângâie-ți burta – care este fructul prețului sângelui și al sudorii pe care l-ai plătit? Încă te mai gândești să vizitezi obiective turistice, încă te mai gândești să îți împodobești trupul împuțit – unde este valoarea! Ți se cere să fii normal, dar astăzi nu numai că nu ești normal, ci ești opusul. Cum poate o astfel de persoană să îndrăznească să vină înaintea Mea? Cu o umanitate ca asta, defilând peste tot și descoperindu-ți trupul, trăind mereu înconjurat de dorința trupului, nu ești un descendent al demonilor murdari și al duhurilor rele? Nu voi permite ca un astfel de demon murdar să rămână mult timp! Și să nu ai impresia că nu știu ce crezi în inima ta. S-ar putea să-ți ții ferm în frâu desfrâul și trupul, dar cum aș putea să nu știu gândurile din inima ta și tot ceea ce doresc ochii tăi? Tinere doamne, oare nu vă faceți frumoase ca o floare pentru a vă etala trupul? Ce beneficii reprezintă bărbații pentru voi? Vă pot salva ei cu adevărat de marea suferinței? Și voi, playboy, îmbrăcați pentru a vă face să păreți manierați si distinși – nu este pentru a vă făli cu înfățișarea voastră? Și pentru cine faceți asta? Ce beneficii reprezintă femeile pentru voi? Nu sunt acestea sursa păcatului vostru? Voi, bărbați și femei, v-am spus multe cuvinte, totuși, ați respectat doar câteva dintre ele. Urechile voastre sunt grele, ochii voștri s-au întunecat, iar inimile voastre sunt întărite, astfel încât în corpurile voastre nu există decât desfrâu; sunteți prinși în el, incapabili să scăpați. Cine vrea să meargă oriunde lângă voi, viermilor, zvârcolindu-vă în murdărie și jeg? Nu uitați că nu sunteți mai mult decât aceia pe care i-am ridicat din gropi de gunoi, că inițial nu ați fost stăpâniți de umanitate normală. Ceea ce cer de la voi este umanitatea normală pe care nu ați avut-o inițial; nu vă cer să etalați desfrâul vostru sau să dați frâu liber trupului vostru rânced, care a fost antrenat de diavol atâția ani. Când vă îmbrăcați așa, nu vă temeți că veți fi ademeniți tot mai mult? Nu știți că ați fost, inițial, din păcat? Nu știți că trupurile voastre sunt pline de pofte? În așa măsură, încât desfrâul vostru se infiltrează prin hainele voastre, dezvăluindu-vă starea ca un demon de nesuportat urât și murdar. Nu este aceasta ceea ce este cel mai clar pentru voi? Inimile, ochii, buzele voastre – nu au fost spurcate toate de demoni murdari? Nu sunt murdare? Credeți că atâta timp cât nu faceți nimic imoral[a], sunteți cei mai sfinți; credeți că îmbrăcându-vă frumos puteți acoperi sufletele voastre sordide – nicio șansă! Vă sfătuiesc să deveniți mai realiști: nu fiți necinstiți și falși, și nu vă etalați. Vă arătați desfrâul unii altora, dar tot ce veți obține este suferința veșnică și mustrarea cu o inimă de piatră! Ce nevoie aveți să flirtați unii cu alții și să fiți îndrăgostiți? Aceasta este corectitudinea voastră? Acest lucru vă face să fiți integrii? Îi detest pe aceia dintre voi care practică remediile vrăjitoriei și se angajează în vrăjitorie, îi detest pe tinerii și tinerele dintre voi care își iubesc propriile trupuri. Ați face bine să vă înfrânați singuri, pentru că astăzi, vă cer să aveți umanitate normală, nu să faceți paradă de desfrâul vostru. Întotdeauna profitați de orice ocazie, pentru că trupurile voastre sunt prea abundente și desfrâul vostru prea mare!
În exterior, ți-ai aranjat foarte bine viața umanității tale, dar când ți se cere să vorbești despre cunoașterea vieții, nu ai nimic de spus – și în asta ești sărăcit. Trebuie să te înzestrezi cu adevărul! Viața umanității tale s-a schimbat spre bine și viața din tine se va schimba și ea – schimbându-ți gândurile și transformându-ți părerile după credința în Dumnezeu, schimbându-ți cunoștințele și gândirea din interiorul tău și schimbându-ți cunoașterea despre Dumnezeu în concepțiile tale. Prin tratare, revelație și prevedere, îți schimbi treptat cunoștințele despre tine însuți, despre existența ta și despre credința în Dumnezeu, permițând cunoașterii tale să fie pură. În acest fel, gândurile din om se vor schimba, modul în care ei văd lucrurile se va schimba, la fel și mentalitatea lor. Numai atunci se va schimba modul lor de viață. Nu ți se cere să petreci întreaga zi citind cărți sau aranjându-ți camera sau spălându-ți hainele și făcând curat. Firește, nu trebuie să existe probleme cu umanitatea ta normală – aceasta este cea mai mică dintre cerințe. Când ieși, trebuie să ai încă ceva înțelegere și raționalitate, dar cel mai important este că ești echipat cu adevărul vieții. Când se vorbește despre lucrurile legate de spirit, ești predispus să ignori problemele umanității; asta e greșit. Când te echipezi în ceea ce privește viața, trebuie să poți vorbi despre cunoașterea lui Dumnezeu, părerile tale despre existență, și, în special, cunoștințele despre lucrarea făcută de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Din moment ce urmărești viața, trebuie să te echipezi cu aceste lucruri. Când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să le măsori față de starea ta reală. Aceasta înseamnă că, după ce descoperi neajunsurile din tine în timpul experiențelor reale, trebuie să fii capabil să găsești o cale de a practica și de a întoarce spatele motivațiilor și concepțiilor tale greșite. Dacă întotdeauna încerci din greu acest lucru și inima ta este întotdeauna concentrată asupra acestor lucruri, vei avea o cale de urmat, nu te vei simți gol și, astfel, vei putea menține o stare normală. Numai atunci vei fi cineva care este încărcat de propria viață și numai atunci vei fi cineva care are credință. De ce, după ce au citit cuvintele lui Dumnezeu, oamenii nu pot să le pună în practică? Nu este pentru că nu pot înțelege ce este esențial? Nu este pentru că ei se joacă cu viața? Că ei nu pot înțelege ceea ce este esențial și nu au o cale de a practica, se datorează faptului că nu sunt în măsură să le măsoare cu propria lor statură și nu sunt capabili să stăpânească propria lor statură. Unii oameni spun: le-am măsurat după statura mea, știu că sunt corupt și de calibru slab, dar sunt incapabil să satisfac voia lui Dumnezeu. În aceasta, ați văzut doar suprafața; cum să lași deoparte bucuriile trupului, cum să lași deoparte neprihănirea de sine, cum să te schimbi, cum să intri în aceste lucruri, cum să-ți îmbunătățești calibrul, de unde să începi – toate acestea sunt ceea ce este real. Înțelegi doar câteva lucruri externe, știi doar că ești într-adevăr foarte corupt. Când te întâlnești cu frații și surorile tale, vorbeşti despre cât de corrupt eşti, și se pare că știi acest lucru și că eşti împovărat de viața ta. De fapt, nu te-ai schimbat, ceea ce dovedește că nu ai găsit calea de a practica. Dacă conduci o biserică, atunci când subliniezi situația fraților și surorilor din biserică, poți spune: „Nicăieri nu este mai înapoiat decât aici; voi sunteți neascultători!” Cât privește faptul că sunt neascultători și înapoiați, trebuie să vorbești despre manifestările lor – despre starea lor neascultătoare și despre comportamentul neascultător – și să-i convingi complet. Trebuie să vorbești despre fapte și să dai exemple pentru a explica această problemă și trebuie să fii capabil, de asemenea, să vorbești despre cum să se separe cineva de acest comportament rebel, și să indici calea spre practică. Numai atunci îi vei câștiga! Dacă spui doar: „Nu vreau să vizitez acest loc; nimeni nu este mai înapoi decât voi, sunteți prea răzvrătiți”, atunci, când vorbești astfel, după ce ai ascultat, niciunul dintre ei nu va avea o cale – și astfel, cum vei conduce oamenii? Trebuie să vorbești despre starea lor actuală și despre manifestările lor reale; numai atunci vei avea o cale de a practica și numai atunci vei avea realitate.
Începând de astăzi, multe adevăruri au fost eliberate. Dar trebuie să unești punctele: ar trebui să poți să deduci cât de multe adevăruri există. Ce aspecte ale umanității normale ar trebui să dețină cineva, principalele aspecte ale schimbării propriului mod de viață, aprofundarea viziunilor, cu care dintre mijloacele eronate de a cunoaște și de a trăi ale oamenilor ai ajuns să te confrunți de-a lungul veacurilor – doar atunci vei fi intrat pe calea cea dreaptă când ești capabil să diferențiezi și să cunoști aceste lucruri. Oamenii religiei se închină Bibliei ca și cum ar fi Dumnezeu. În special, ei privesc cele Patru Evanghelii ale Noului Testament ca cele patru fețe ale lui Isus. De asemenea, se vorbește și despre Trinitatea Tatălui, Fiului și a Duhului Sfânt. Acestea sunt cele mai absurde dintre toate. Trebuie să vedeți toți prin ele și, mai mult, trebuie să cunoașteți substanța lui Dumnezeu devenit trup și lucrarea din zilele de pe urmă. Există, de asemenea, acele metode vechi de practicare: trăirea în spirit, umplerea de Duhul Sfânt, resemnarea în fața adversității, supunerea în fața autorității – trebuie să cunoști, de asemenea, aceste erori și abateri legate de practică; trebuie să știi[b] cum practicau oamenii înainte și cum trebuie să practice astăzi oamenii. Cum ar trebui lucrătorii să coopereze între ei în biserici, cum să lași deoparte neprihănirea de sine și să nu te bazezi pe statut, cum ar trebui frații și surorile să se înțeleagă unul cu celălalt, cum să stabilești relații normale cu alți oameni și cu Dumnezeu, cum să atingi normalitatea în viața umană, ce ar trebui să stăpânească oamenii în viața lor spirituală, cum ar trebui să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce se referă la cunoaștere și ceea ce privește viziunile, care este calea spre practică – nu s-a vorbit despre toate aceste lucruri? Aceste cuvinte sunt deschise celor care urmăresc și nimănui nu i se acordă un tratament preferențial. Astăzi, ar trebui să cultivați abilitatea de a trăi independent. Dacă aveți întotdeauna mentalitatea dependenței, atunci, în viitor, când nu este nimeni care să vă ghideze, vă veți gândi la aceste cuvinte ale Mele. În vremurile de necaz, nu este posibil să conducem viața bisericii: frații și surorile nu se pot întâlni unul cu celălalt, majoritatea dintre ei sunt singuri și pot comunica numai cu oamenii dintr-un singur loc și, astfel, statura ta actuală nu este suficientă. În mijlocul necazului, mulți vor găsi că e greu să rămână neclintiți. Doar cei care cunosc modul de viață și sunt echipați cu adevărul sunt capabili să continue să progreseze și să atingă sfințenia. Nu este ușor pentru tine să experimentezi necazul; dacă crezi că durează doar câteva zile pentru a trece prin necazuri, atunci ești prea simplu în gândirea ta! Crezi că mâncând și bând orbește cuvintele lui Dumnezeu, atunci când va veni timpul, vei fi capabili să rămâi neclintit – nu e chiar așa! Dacă nu cunoști aceste lucruri de substanță, nu ești capabili să înțelegi ce este esențial și nu ai cale de a practica, atunci când vine momentul și se întâmplă ceva cu tine, vei fi confuz, nu vei reuși să reziști ispitei lui Satana și nici începutului rafinării. Dacă nu există adevăr în tine și duci lipsă de viziuni, atunci când va veni timpul, nu te vei putea opri din cădere; în acel moment vei renunța la orice speranță și vei spune: „Ei bine, eu tot o să mor, aș putea să fiu mustrat până la capăt! Nu contează pentru mine, fie că este vorba de mustrare sau de a merge la lacul de foc, le accept pe amândouă – voi lua lucrurile pe măsură ce vor veni!” Este ca și în timpul făcătorilor de servicii: oamenii au crezut că,[c] din moment ce erau făcători de servicii, ei nu mai trebuiau să-și urmeze viața, și că era bine să fumeze și să bea. Se uitau la televizor, vizionau filme – făceau de toate. Când mediul este ostil, dacă nu reușești să-l depășești, vei abandona toate speranțele de îndată ce te delași puțin. În acest fel, fără să realizezi, vei fi prins de Satana. Dacă nu poți depăși influența Satanei, vei fi prins de Satana și vei fi trimis din nou la distrugere. Așa că, astăzi, trebuie să te echipezi, trebuie să poți trăi independent și atunci când citești cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să poți căuta o cale de a practica. Dacă nimeni nu vine la biserică să lucreze, tot ar trebui să ai în continuare o cale de urmat, ar trebui să îți poți găsi defectele, să găsești adevărurile pe care ar trebui să le pui în practică și cu care trebuie să te echipezi. După venirea pe pământ, Dumnezeu va însoți pentru totdeauna omul? În concepțiile lor, unii oameni cred acest lucru: dacă nu ne lucrezi până la un anumit punct, lucrarea Ta nu poate fi considerată finalizată, deoarece Satana Te acuză. Îți spun, când am terminat de rostit cuvintele Mele atunci este momentul când am terminat cu succes lucrarea Mea. Atâta timp cât cuvântările Mele s-au încheiat, lucrarea Mea va fi fost încheiată. Sfârșitul lucrării Mele este o dovadă a înfrângerii lui Satana și, ca atare, se poate spune că a fost îndeplinită cu succes, fără nicio acuzație a lui Satana. Dar când lucrarea Mea s-a încheiat, dacă în voi nu s-a schimbat nimic, atunci oamenii ca voi sunt dincolo de mântuire și vor fi eliminați; nu fac mai multă lucrare decât este necesar. Nu se aplică faptul că voi termina lucrarea pe pământ când ai fost cucerit până într-un anumit punct – când voi toți aveți o cunoaștere clară, calibrul vostru s-a îmbunătățit și mărturisiți atât înăuntru cât și în afară. Acest lucru ar fi imposibil! Astăzi, munca pe care o fac în voi este pentru a vă duce într-o viață normală și pentru a inaugura o nouă epocă și a conduce o nouă lucrare. Această lucrare, care se realizează pas cu pas, se desfășoară direct între voi: sunteți învățați față în față, mână în mână; vă spun tot ce nu înțelegeți, oferindu-vă tot ce vă lipsește. Se poate spune că, pentru voi, toată această lucrare vă oferă viața și vă călăuzește într-o viață umană normală; este exclusiv pentru a asigura viața unui grup de oameni în zilele de pe urmă. Pentru Mine, toată această lucrare este pentru a pune capăt epocii și a introduce o nouă epocă; când vine vorba de Satana, Dumnezeu a devenit trup pentru a-l învinge. Lucrarea pe care Eu o fac în mijlocul vostru acum este furnizarea mântuirii de astăzi și în timp util, dar în acești câțiva ani voi spune toate adevărurile, modul de viață și chiar lucrarea viitorului, și va fi de ajuns pentru voi să experimentați în mod normal în viitor. Toate cuvintele pe care le rostesc sunt singurul Meu îndemn către voi. Eu rostesc niciun alt îndemn; astăzi, toate cuvintele pe care vi le rostesc sunt îndemnul Meu pentru voi, căci astăzi nu aveți experiență în multe dintre cuvintele pe care le vorbesc și nu înțelegeți semnificația interioară a acestor cuvinte. Într-o zi, experiențele voastre se vor împlini așa cum am vorbit astăzi. Aceste cuvinte sunt viziunile voastre de astăzi și sunt cele de care veți depinde în viitor, ele reprezintă astăzi furnizarea vieții și îndemnul viitorului, și nu există un îndemn mai bun. Asta pentru că timpul în care trebuie să lucrez pe pământ nu este la fel de lung cu timpul pe care îl aveți voi pentru a experimenta cuvintele Mele; pur și simplu termin lucrarea Mea, în timp ce voi continuați viața, ceea ce implică o lungă călătorie a vieții. Numai după ce ați experimentat multe lucruri, veți putea să câștigați complet modul de viață, numai atunci veți putea vedea până la sensul interior al cuvintelor pe care Eu le rostesc astăzi. În mâinile voastre, aveți cuvintele Mele, ați primit toate însărcinările Mele, ați fost însărcinați cu tot ceea ce ar trebui să faceți. Indiferent de cât de mare este efectul atins, când lucrarea cuvântului s-a încheiat, voința lui Dumnezeu a fost îndeplinită. Nu este așa cum îți imaginezi că trebuie să te schimbi într-o anumită măsură; Dumnezeu nu acționează conform concepțiilor tale.
Viața oamenilor nu crește în doar câteva zile. Ei pot avea mult de mâncat și de băut în fiecare zi, dar asta nu este suficient – ei trebuie să experimenteze o perioadă de creștere în viața lor, acesta este un proces necesar. Cu calibrul pe care oamenii îl au astăzi, cât de mult poate crește viața lor? Dumnezeu lucrează în funcție de nevoile oamenilor, făcând cereri adecvate pe baza calibrului lor inerent. Să presupunem că această lucrare ar fi efectuată într-un grup de oameni de calibru mai mare: vorbele lui ar fi mai mari decât cele dintre voi, viziunile ar fi mai înalte, iar adevărurile ar fi și mai înalte. Cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să fie mai severe și mai capabile să îi ofere omului și să dezvăluie misterele. Vorbind între ei, Dumnezeu le-ar oferi după nevoile lor. Astăzi, cerințele care vă sunt solicitate se poate spune că sunt cele mai înalte cerințe posibile solicitate de la voi; dacă aceste lucrări s-ar desfășura în aceia cu un calibru mai înalt, atunci cererile ar fi încă și mai ridicate. Toată lucrarea lui Dumnezeu se desfășoară pe baza calibrului inerent al oamenilor. Astăzi, nu este nimic mai mare decât măsura în care Dumnezeu S-a schimbat și a cucerit oamenii. Nu utilizați concepțiile proprii pentru a măsura efectele acestei etape de lucru. Ar trebui să fiți clari în legătură cu ceea ce aveți în mod inerent și nu ar trebui să vă privească oamenii ca fiind prea înalți; inițial, niciunul dintre voi nu a urmărit viața, erați cerșetori care rătăceau pe străzi. Pentru ca Dumnezeu să vă lucreze în măsura în care vă imaginați întinși toți la pământ, pe deplin convinși, ca și cum ați fi văzut o mare viziune – aceasta ar fi imposibil! Asta pentru că nimeni care nu a văzut semne nu poate să creadă pe deplin cuvintele pe care le spun. S-ar putea să le examinați îndeaproape, dar tot nu le-ați crede complet; aceasta este natura omului! În cei care urmăresc vor exista unele schimbări, în timp ce credința celor care nu o fac se va reduce și ar putea chiar să dispară. Cea mai mare problemă cu voi este că nu puteți să credeți complet fără să fi văzut împlinirea cuvintelor lui Dumnezeu și nu sunteți împăcați fără să fi văzut semne. Înainte de astfel de lucruri, cine I-ar putea fi absolut loial lui Dumnezeu? Și, de aceea spun că nu credeți în Dumnezeu, ci în semne. Cât despre ziua de azi, am vorbit în mod clar despre diferite aspecte, pregătind toate aspectele adevărului, iar aceste adevăruri sunt, de asemenea, capabile să se deservească reciproc. Astfel, trebuie să le pui în practică acum: astăzi îți arăt calea și, în viitor, ar trebui să le pui în practică tu însuți. Astăzi, cuvintele pe care Eu le vorbesc solicită cereri oamenilor în funcție de circumstanțele lor reale, iar Eu lucrez pe baza nevoilor lor și a lucrurilor din ele. Dumnezeul concret a venit pe pământ pentru a face o lucrare concretă, pentru a lucra în funcție de circumstanțele și nevoile reale ale oamenilor; El nu este absurd. Și atunci când Dumnezeu acționează, El nu constrânge oamenii. De exemplu, dacă te căsătorești ar trebui să fie în funcție de situația ta reală; adevărul ți-a fost rostit în mod clar și Eu nu te constrâng. Unele familii asupresc oamenii în măsura în care nu pot să creadă în Dumnezeu cu excepţia cazului în care se căsătoresc – astfel încât căsătoria, dimpotrivă, este în avantajul lor. Pentru unii oameni, căsătoria nu numai că nu aduce beneficii, ci îi costă ceea ce aveau inițial. Acest lucru trebuie să depindă de circumstanțele tale reale și de propria ta rezoluție. Nu vin cu reguli prin care să cer de la voi. Mulți oameni spun întotdeauna: „Dumnezeu este real, lucrarea Lui este întemeiată pe realitate și se desfășoară în funcție de împrejurările noastre reale” – dar știi ce o face reală? Nu rosti cuvinte goale toată ziua! Lucrarea lui Dumnezeu este reală și se bazează pe realitate, nu implică nicio doctrină, este eliberată în întregime și este deschisă și nedisimulată. Ce acoperă aceste principii? Poți spune căreia dintre lucrările lui Dumnezeu se aplică aceasta? Trebuie să vorbești despre particularități și trebuie să ai experiență și să stai mărturie în mai multe privințe. Numai atunci când acest aspect îți este deosebit de clar și o știi, vei fi calificat să rostești aceste cuvinte. Dacă te întreabă cineva: ce lucrare are de făcut Dumnezeu concret devenit trup pe pământ? De ce Îl numiți Dumnezeu concret? Ce implică „concretul”? Poți vorbi despre lucrarea Sa concretă, despre ceea ce include în mod specific? Isus a fost Dumnezeu devenit trup, iar Dumnezeu concret este și Dumnezeu devenit trup – care este diferența dintre Ei? Și care sunt asemănările? Ce lucrare au făcut Ei? Poți spune? Toate acestea sunt mărturie! Nu fi confuz cu privire la aceste lucruri. Sunt alții care spun: „Lucrarea Dumnezeului concret este reală, El nu arată niciodată semne și minuni.” El chiar nu arată semne și minuni? Chiar știi asta? Știi ce este lucrarea Mea? S-a spus că semnele și minunile nu vor fi arătate, dar lucrarea pe care El o face și cuvintele pe care El le rostește nu sunt semne? S-a spus că semnele și minunile nu vor fi arătate, dar depinde, depinde pentru cine au fost rostite aceste cuvinte. Fără a merge la biserică, El a dezgolit stările oamenilor, și, fără a mai întreprinde altă lucrare, doar vorbind, El a îndemnat pe oameni – acestea nu sunt semne? Doar prin rostirea de cuvinte, El a cucerit oamenii și, fără planuri sau așteptări, oamenii încă Îl mai urmează cu bucurie – acestea nu sunt semne? Când vorbește, cuvintele Lui îi pun pe oameni într-o anumită stare de spirit, una în care s-ar putea simți fie bucuroși, fie melancolici, fie rafinați sau mustrați. Cu doar câteva cuvinte tăioase, El aduce mustrarea asupra oamenilor – nu este aceasta supranatural? Ar putea o persoană să facă așa ceva? Ai citit Biblia în toți acei ani, dar nu ai înțeles nimic, nu ai văzut nimic și ai fost incapabil să te separi de acele metode tradiționale de credință învechite și nu ai putut înțelege Biblia. Cu toate acestea, El poate înțelege pe deplin Biblia – nu este aceasta ceva supranatural? Dacă nu ar fi fost nimic supranatural la Dumnezeu atunci când El a venit pe pământ, ar fi putut să vă cucerească? Fără munca Sa extraordinară, divină, cine dintre voi ar fi convins? În ochii tăi, se pare că o persoană normală lucrează și trăiește cu voi – el pare să aibă exteriorul unei persoane obișnuite și normale. Ceea ce vezi este un exterior al umanității normale, dar, de fapt, Cel care lucrează este divin. Cel care lucrează nu este de umanitate normală, ci divină; acesta este Dumnezeu Însuși, doar că El folosește umanitatea normală pentru a lucra – iar ca rezultat, lucrarea Lui este atât normală, cât și supranaturală. Lucrarea pe care o face El nu poate fi făcută de om. Munca imposibilă pentru oamenii obișnuiți este făcută de o ființă extraordinară. Cu toate acestea, această extraordinaritate este divină; nu că umanitatea este extraordinară, ci că divinitatea este diferită de umaninate. Cel care este folosit de Duhul Sfânt are, de asemenea, o umanitate obișnuită, normală, dar el este incapabil să facă această lucrare. Aici este diferența. Ai putea spune: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu supranatural, El nu face nimic supranatural. Dumnezeul nostru rostește cuvinte concrete și reale, El a mers cu adevărat și de fapt în biserică să lucreze, în fiecare zi El ne vorbește față în față și, față în față, El ne arată stările noastre – Dumnezeul nostru este cu adevărat real! El trăiește cu noi, totul este atât de normal, nu există, pur și simplu, nimic care să arate că El este Dumnezeu. Există chiar și momente în care El se înfurie și vedem măreția mâniei Lui, iar când zâmbește, observăm purtarea Sa zâmbitoare. El este Dumnezeu Însuși, care are o formă tangibilă, care este făcut din carne și sânge, care este real și concret.” Când mărturisești astfel, mărturia ta nu este completă. Ce fel de ajutor va fi pentru alții? Dacă nu poți depune mărturie despre povestea și substanța interioară a lucrării lui Dumnezeu Însuși, atunci nu poți fi mărturie! Mai presus de toate, a fi mărturie cere să vorbești despre cunoștințele tale despre lucrarea lui Dumnezeu, despre modul în care Dumnezeu cucerește oamenii, despre modul în care El mântuiește oamenii, despre felul în care El schimbă oamenii, și despre cum îi îndrumă pe oameni să intre, permițându-le să fie cuceriți, perfecționați și mântuiți. A sta mărturie înseamnă să vorbești despre lucrarea Lui și despre tot ceea ce ai experimentat. Numai lucrarea Lui Îl reprezintă și numai lucrarea Lui poate dezvălui în mod public integralitatea Sa; lucrarea Lui Îl mărturisește. Lucrarea Lui și rostirile Lui reprezintă în mod direct Duhul, lucrarea pe care El o face este realizată de Duh, iar cuvintele pe care le rostește sunt spuse de Duh. Aceste lucruri sunt exprimate doar prin trupul întrupat al lui Dumnezeu; în realitate, ele sunt expresia Duhului. Lucrarea pe care o face și cuvintele pe care le rostește reprezintă substanța Lui. Dacă, după îmbrăcarea Lui în trup în rândul oamenilor, Dumnezeu nu a vorbit sau lucrat, și apoi v-a cerut să-I cunoașteți realitatea, normalitatea și omnipotența Sa, ați putea să o faceți? Ai putea ști ce este esența Duhului? Ai fi capabil să știi care este atributul Său? Doar pentru că ați experimentat fiecare pas al lucrării Sale, El vă cere să-I fiți mărturie, și dacă nu ați fi experimentat acest lucru, atunci El nu v-ar cere aceasta de la voi. Astfel, atunci când stai mărturie lui Dumnezeu, nu este pentru a mărturisi despre exteriorul Lui de umanitate normală, ci despre lucrarea pe care El o face și despre calea pe care El o conduce, este pentru a mărturisi despre cum ai fost cucerit de El și în ce aspecte ai fost perfecționat. Acesta este tipul de mărturie care ar trebui să fii. Dacă, oriunde te duci, strigi: Dumnezeul nostru a venit să lucreze, El este cu adevărat concret! El ne-a câștigat fără nimic supranatural sau fără orice alte semne și minuni! Alții vor întreba: Ce vrei să spui atunci când spui că El nu arată semne și minuni? Te poate cuceri fără să arate semne și minuni? Și tu spui: ceea ce face El este să vorbească. El ne-a cucerit fără să arate semne și minuni – lucrarea Lui ne-a cucerit. În cele din urmă, dacă nu reușești să spui nimic despre substanță și nu poți vorbi despre particularități, atunci, ești tu mărturie? Când Dumnezeu concret cucerește oamenii, cuvintele Lui divine sunt cele care cuceresc oamenii. Umanitatea nu poate realiza acest lucru, nu este ceva pe care un simplu muritor îl poate atinge, și, chiar și aceia dintre oamenii obișnuiți cu cel mai înalt calibru sunt incapabili de acest lucru, deoarece divinitatea Lui este mai mare decât oricare ființă creată. Pentru oameni, acest lucru este extraordinar; Creatorul, la urma urmei, este mai înalt decât orice ființă creată. S-a spus că elevii nu pot fi mai presus de profesorii lor. Ființele create nu pot fi mai mari decât Creatorul; dacă ai fi mai înalt decât El, El nu ar putea să te cucerească – El te poate cuceri, pentru că El este mai presus de tine. Cel care poate cuceri toată omenirea este Creatorul și, pentru El, nimeni altul nu poate face această lucrare. Aceasta este mărturie; acesta este tipul de mărturie care ar trebui să fiți. Ai experimentat fiecare pas de mustrare, judecată, rafinament, încercări, eșecuri și necazuri, și ai dobândit cucerirea și ai lăsat la o parte perspectivele trupului, motivațiile tale personale, și interesele proprii trupului – cu alte cuvinte, inimile tuturor oamenilor au fost cucerite prin cuvintele lui Dumnezeu. Deși viața ta nu a crescut la măsura cerută de El, știi aceste lucruri și tu ești total convins de ceea ce face El – atunci aceasta este mărturie și această mărturie este reală! Lucrarea pe care a venit Dumnezeu să o facă – judecată și mustrare – este pentru a cuceri omul, dar El încheie și lucrarea Lui, sfârșește epoca și realizează ultimul capitol al lucrării Sale. El sfârșește întreaga epocă, salvează toată omenirea, scoate omenirea din păcat și câștigă complet omenirea, pe care El a creat-o. Pentru aceasta ar trebui să fiți mărturie.
Ai experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu, ai văzut-o cu ochii tăi și ai experimentat-o personal, și deci, ce păcat ar fi dacă, în cele din urmă, nici măcar nu poți îndeplini funcția pe care ar trebui să o îndeplinești. În viitor, atunci când evanghelia este răspândită, ar trebui să poți vorbi despre cunoștințele tale, să mărturisești tot ce ai câștigat în inima ta și să nu precupețești niciun efort. Aceasta este ceea ce ar trebui să fie atins de o ființă creată. Care este semnificația acestei etape a lucrării lui Dumnezeu? Care este efectul său? Și cât de mult este îndeplinit în om? Ce ar trebui să facă oamenii? Când puteți vorbi clar despre toată lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat după venirea pe pământ, atunci mărturia voastră va fi completă. Când poți vorbi clar despre aceste cinci lucruri – semnificația, conținutul, substanța lucrării Sale, firea Lui reprezentată de ea și principiile Sale de lucru – atunci aceasta va dovedi că ești capabil de mărturie și că ești cu adevărat stăpânit de cunoaștere. Ceea ce cer de la voi nu este mult, și poate fi atins de toți cei care urmăresc cu adevărat. Dacă ești hotărât să fii unul dintre martorii lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi ceea ce Dumnezeu dorește și ceea ce Dumnezeu iubește. Ai experimentat o mare parte din lucrarea Lui și, prin această lucrare, trebuie să ajungi să cunoști firea Lui, și ceea ce El detestă și iubește, și să înțelegi voia Lui și cerințele Lui de la omenire, și să folosești aceasta pentru a mărturisi și a-ți îndeplini datoria. Poți spune doar acest lucru: „Îl cunoaștem pe Dumnezeu, judecata și mustrarea Lui sunt atât de grave. Cuvintele Sale sunt atât de aspre, sunt drepte și mărețe și sunt inviolabile de orice om.” Dar, în cele din urmă, aprovizionează omul? Care este efectul lor asupra oamenilor? Știi cu adevărat că această lucrare este bună? Sunt judecata și mustrarea lui Dumnezeu capabile să-ți dezvăluie firea? Sunt capabile să îți dezvăluie neascultarea? Sunt capabile să elimine acele lucruri din tine? Ce ai deveni fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Știi cu adevărat cât de corupt ai fost de Satana? Cu toate acestea trebuie să vă echipați și să le știți astăzi.
Acum nu este timpul pentru felul de credință în Dumnezeu care există în imaginația voastră: nu este cazul doar să citiți cuvintele lui Dumnezeu, să vă rugați, să cântați, să dansați, să vă îndepliniți datoria și să duceți o viață umană normală… ar putea lucrurile să fie atât de simple? Ce este esențial este efectul – nu cât de multe lucruri faci, ci cum poți obține efectele cele mai bune. Ai putea să fii capabil să vorbești despre puțină cunoaștere în timp ce ții o carte, dar când o pui jos, nu ai nicio cunoaștere; ești capabil să vorbești doar cuvinte și doctrine și să nu ai cunoașterea experienței. Astăzi, trebuie să înțelegi ce este esențial – aceasta este o parte crucială a intrării în realitate! Înainte de orice altceva, fă următoarele instruiri: citește, mai întâi, cuvintele lui Dumnezeu – luptă-te cu termenii spirituali din interiorul lor, găsește viziunile cheie din ele, identifică părțile din calea practicării și pune-le pe toate împreună. Caută-l pe fiecare dintre ele și intră în ele în timpul experiențelor tale. Acestea sunt lucrurile cheie pe care trebuie să le înțelegi. Una dintre cele mai importante practici atunci când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu este, după citirea uneia dintre cuvântările lui Dumnezeu, să fii capabil să localizezi părțile cheie care privesc viziunile, și, de asemenea, să poți localiza părțile cheie în ceea ce privește practicarea, prin folosirea viziunilor ca bază și practică drept ghid în viața ta. Aceasta este tot ceea ce vă lipsește cel mai mult și este și cea mai mare problemă cu voi – în inimile voastre, rareori îi acordați atenție. Toți aveți următoarea stare: leneș, nemotivat, nedoritor să plătești un preț sau așteptând în mod pasiv. Unii oameni chiar se plâng; ei nu înțeleg scopurile și semnificația lucrării lui Dumnezeu și este greu pentru ei să urmărească adevărul. Oamenii aceștia detestă adevărul și, în cele din urmă, vor fi eliminați. Niciunul dintre ei nu poate fi perfecționat, și niciunul nu va fi cruțat. Dacă oamenii nu au puțină hotărâre să reziste influenței lui Satana, nu se poate face nimic pentru ei!
Dacă urmărirea voastră a fost eficientă, se măsoară în funcție de urmărirea voastră de astăzi și de ceea ce aveți în prezent. Acestea sunt cele folosite pentru a vă determina sfârșitul, adică sfârșitul vostru este arătat în prețul pe care l-ați plătit și lucrurile pe care le-ați făcut. Sfârșitul vostru va fi dezvăluit de urmărirea, credința voastră și de ceea ce ați făcut. Printre voi, există mulți care sunt deja dincolo de mântuire – căci astăzi este momentul în care se dezvăluie sfârșitul poporului și nu voi face lucrare în mod absurd, conducându-i pe aceia care nu pot fi mântuiți în următoarea epocă. Va fi un moment în care lucrarea Mea se va termina. Nu voi lucra pe acele cadavre mirositoare, lipsite de viață care nu pot fi salvate; astăzi este timpul zilelor de pe urmă a mântuirii omului și nu voi face o lucrare care nu are niciun rost. Nu vă aliniați împotriva Cerului și a pământului – sfârșitul lumii vine și este inevitabil; lucrurile s-au apropiat de acest punct și nu există nimic pe care tu, ca om, să poți face ca săle oprești, nu le poți schimba după voia ta. Ieri, nu ai plătit un preț pentru a urmări, și nu ai fost loial. Astăzi, a sosit timpul, ești dincolo de mântuire, și mâine vei fi eliminat. Nu există nicio libertate de acțiune pentru a fi salvat. Chiar dacă inima Mea este moale și fac tot posibilul să te salvez, dacă nu te lupți sau nu te gândești profund la tine, ce legătură are asta cu Mine? Cei care se gândesc doar la trupul lor și cărora le place confortul, cei a căror credință este ambiguă, cei care se angajează în remedii vrăjitorești și vrăjitorie, cei care sunt promiscui și zdrențuiți și neglijenți, cei care fură sacrificii lui Iahve și posesiunile Lui, cei care iubesc mita, cei care visează în mod nebun să meargă în cer, cei care sunt aroganți și îngâmfați, și se silesc din răsputeri doar pentru faimă și avere personală, cei care răspândesc cuvinte impertinente, cei care blasfemiază împotriva lui Dumnezeu Însuși, cei care nu fac altceva decât să facă judecăți împotriva lui Dumnezeu și să-L defăimeze pe Dumnezeu Însuși, cei care se alătură altora și încearcă să devină independenți, cei care se înalță pe sine mai sus decât Dumnezeu, acei tineri frivoli, bărbați și femei, precum și bărbații și femeile de vârstă mijlocie, care sunt prinși în mrejele viciului, acei bărbați și femei care se bucură de faimă și avere personale și care urmăresc printre altele statutul personal, acei oameni care nu se căiesc și care sunt prinși în păcat – nu sunt toți dincolo de mântuire? Desfrâul, păcătoșenia, remediile vrăjitorești, vrăjitoria, caracterul profan și cuvintele impertinente, toate se dezlănțuie printre voi, cuvintele adevărului și ale vieții sunt călcate printre voi, și limba sfântă este pângărită între voi. Voi, Neamuri, umflate de mizerie și neascultare! Unde veți ajunge? Cum îndrăznesc cei care iubesc trupul, care comit acte rele ale trupului și care sunt ademeniți în imoralitate, să continue să trăiască? Nu știţi că oameni ca voi sunt viermi care sunt dincolo de mântuire? Ce vă califică să cereţi una și alta? Până în prezent, nu a existat nici cea mai mică schimbare în cei care nu iubesc adevărul și iubesc doar trupul – deci, cum pot fi salvați astfel de oameni? Chiar și astăzi, cei care nu iubesc modul de viață, care nu Îl înalță pe Dumnezeu și nu Îi sunt mărturie, care plănuiesc de dragul statutului lor, care se ridică în slăvi – nu sunt ei tot aceiași? Unde este valoarea în salvarea lor? Dacă poți sau nu să fii salvat, nu depinde de cât de bine ești calificat sau de câți ani ai lucrat, cu atât mai puțin de cât de multe acreditări ai. Depinde dacă a existat vreo urmare în urmărirea ta. Ar trebui să știi că cei care sunt mântuiți sunt pomii care dau rod, nu copacii care au frunzișuri luxuriante și flori abundente, dar nu dau roade. Și ce dacă ai petrecut mulți ani rătăcind străzile? Unde este mărturia ta? Respectul tău pentru Dumnezeu este mult mai mic decât iubirea ta față de tine și dorințele tale desfrânate – nu este cineva ca acesta un degenerat? Cum ai putut fi un exemplar și model de mântuire? Natura ta este neschimbată, ești prea răzvrătit, nu poți fi salvat! Nu vor fi eliminați astfel de oameni? Este timpul când lucrarea Mea se termină, nu momentul în care va sosi ultima ta zi? Am lucrat atât de mult și am rostit atât de multe cuvinte printre voi – cât de multe au intrat în urechile voastre? Cât de mult aţi ascultat vreodată? Când se va încheia lucrarea Mea, va fi și momentul când vei înceta să Mi te opui și nu-Mi vei mai sta împotrivă. În timpul lucrării Mele, întotdeauna acționați împotriva Mea, niciodată nu respectați cuvintele Mele. Eu Îmi fac lucrarea Mea, iar tu îți faci lucrarea ta, îți faci propria ta mică împărăție – voi, haită de vulpi și câini, tot ce faceți este împotriva Mea! Întotdeauna încercați să-i aduceți pe cei care vă iubesc doar pe voi în îmbrățișarea voastră – unde e respectul vostru? Tot ceea ce faceți este înșelător! Nu aveți nicio ascultare sau respect, tot ceea ce faceți este înșelător și blasfemator! Pot fi astfel de oameni mântuiți? Bărbații imorali sexual, lascivi, întotdeauna vor să le atragă pe acele prostituate vanitoase la ei pentru plăcerea lor. Nu voi salva astfel de demoni imorali sexual, vă urăsc demoni murdari, imoralitatea și vanitatea v-au aruncat în iad – ce aveți de spus în apărarea voastră? Voi, demoni murdari și spirite rele, sunteți atât de odioși! Sunteți dezgustători! Cum ar putea fi salvat un asemenea gunoi? Ar putea fi salvați cei prinși în mrejele păcatului? În felul acesta, aceste adevăruri și această viață nu au nicio atracție pentru voi; sunteți atrași de păcătoșenie, de bani, de statut, de faimă și de câștig, de plăcerile trupului, de frumusețea bărbaților și de vanitatea femeilor. Ce vă califică să intrați în Împărăția Mea? Imaginea voastră este chiar mai mare decât Dumnezeu, statutul vostru este mai înalt decât Dumnezeu, ca să nu mai spun nimic despre prestigiul vostru printre oameni – ați devenit idoli pe care oamenii îi venerează. Nu ai devenit arhanghelul? Când se dezvăluie sfârșitul oamenilor, care este atunci când și lucrarea mântuirii se apropie de sfârșit, mulți dintre voi veți fi cadavre care sunt dincolo de mântuire și trebuie eliminate. În timpul lucrării de mântuire, Eu sunt binevoitor și bun față de toți oamenii. Când lucrarea se termină, va fi dezvăluit sfârșitul diferitelor tipuri de persoane și, în acel moment, nu voi fi binevoitor și bun, pentru că sfârșitul oamenilor va fi fost dezvăluit, fiecare va fi clasificat în funcție de neamul său, și nu va mai avea niciun rost să fac mai multă lucrare de mântuire. Este pur și simplu pentru că epoca mântuirii va fi trecut; din moment ce va fi trecut, nu se va întoarce din nou.
Note de subsol:
a. Textul original omite „imoral”.
b. Textul original omite „trebuie să știi”.
c. Textul original omite „Oamenii au crezut că”.
Kommentar schreiben