Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși
Am căutat mulți oameni pe pământ să Mă urmeze. Printre toți acei care Mă urmează sunt cei care slujesc ca preoți, cei ce conduc, cei care alcătuiesc fiii, cei care constituie poporul și cei care fac serviciu. Îi împart în aceste categorii diferite în funcție de loialitatea pe care Mi-o arată. După ce toți oamenii vor fi fost ordonați după clasa lor, adică atunci când natura fiecărei clase de oameni se va fi revelat, voi socoti fiecare om în rândul clasei de care aparține de drept și voi pune fiecare clasă la locul potrivit ei, pentru ca să-Mi pot îndeplini scopul de a aduce mântuire omenirii. Eu voi chema, pe rând, grupuri de oameni din cei pe care doresc să-i mântuiesc să revină în casa Mea, apoi, în cursul zilelor celor de pe urmă, le voi da tuturor acestor oameni posibilitatea să accepte lucrarea Mea. În același timp, îl voi clasifica pe om după clasa sa, apoi îl voi răsplăti sau pedepsi pe fiecare în funcție de faptele sale. Aceștia sunt pașii care alcătuiesc lucrarea Mea.
Acum, Eu trăiesc pe pământ și trăiesc printre oameni. Toți oamenii experimentează lucrarea Mea și Îmi urmăresc cuvântările, iar odată cu aceasta Eu așez toate adevărurile peste fiecare dintre cei ce Mă urmează, pentru ca astfel să poată primi viață de la Mine și astfel să dobândească o cale pe care să poată merge. Căci Eu sunt Dumnezeu, de viață Dătătorul. În timpul mulților ani ai lucrării Mele, omul a primit mult și a renunțat la mult, totuși vă spun că omul nu crede cu adevărat în Mine. Aceasta pentru că omul nu face decât să recunoască din buze că Eu sunt Dumnezeu, fără a îmbrățișa însă adevărul pe care-l rostesc și practicând încă și mai puțin adevărul pe care-l cer de la ei. Cu alte cuvinte, omul recunoaște numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a adevărului; omul recunoaște numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a vieții; omul recunoaște numai numele lui Dumnezeu, însă nu și esența Lui. Din pricina zelului său, omul Mi-a provocat scârbă. Căci omul nu face decât să folosească cuvinte plăcute urechii pentru a Mă amăgi și niciunul nu se închină Mie cu o inimă sinceră. Vorbirea voastră cuprinde ispita șarpelui; mai mult, ea este cât se poate de semeață, o adevărată proclamație a arhanghelului. Mai mult, faptele voastre sunt atât de roase și sfâșiate încât sunt rușinoase; dorințele voastre deșănțate și intențiile hrăpărețe aduc ofensă auzului. Voi toți ați devenit niște molii în casa Mea, niște obiecte demne de a fi aruncate cu dezgust. Căci niciunul dintre voi nu este iubitor al adevărului, ci sunteți oameni care râvniți să primiți binecuvântări, să vă înălțați la cer și să vedeți arătarea măreață a lui Hristos folosindu-Și puterea pe pământ. Dar v-ați gândit vreodată cum ar putea cineva ca voi, atât de adânc corupți și necunoscând câtuși de puțin ce este Dumnezeu, să se fie vrednici de a-L urma pe Dumnezeu? Cum ați putea voi să vă înălțați la cer? Cum v-ați putea dovedi demni să vedeți măreția, care este fără precedent în splendoarea sa? Gurile voastre sunt pline de cuvinte mincinoase și obscene, trădătoare și arogante. Nu ați rostit niciodată cuvinte sincere către Mine, nici cuvinte sfinte, nici cuvinte prin care să vă arătați supunerea față de Mine, după ce ați experimentat cuvântul Meu. Cum este credința voastră, la urma urmelor? Inimile voastre sunt pline de dorințe și bogății, mințile voastre sunt pline de lucruri materiale. Zilnic, calculați cum să obțineți ceva de la Mine, cât de multă bogăție și cât de multe lucruri materiale ați primit de la Mine. Zilnic, așteptați ca și mai multe binecuvântări să se pogoare asupra voastră, ca să vă puteți bucura, și mai mult și mai bine, de acele lucruri care pot aduce bucurie. Ceea ce este în cugetul vostru în fiecare moment nu sunt Eu, nici adevărul care de la Mine purcede, ci soții (soțiile) voastre, fii, fiicele, ceea ce mâncați și îmbrăcați, și cum s-ar putea ca plăcerile voastre să fie chiar și mai numeroase, chiar și mai bune. Chiar și atunci când vă umpleți stomacurile până la refuz, oare nu sunteți doar cu puțin mai mult decât niște cadavre? Chiar și când vă împodobiți splendid înfățișarea exterioară, nu sunteți oare tot niște cadavre ambulante, fără viață? Vă spetiți de dragul stomacurilor voastre, până când părul vostru ajunge să fie presărat cu fire cărunte, dar niciunul dintre voi nu sacrifică un singur fir de păr pentru lucrarea Mea. Sunteți mereu pe fugă, solicitându-vă trupurile și storcându-vă creierii, de dragul trupurilor voastre și pentru fii și fiicele voastre, însă niciunul dintre voi nu arată vreo preocupare sau vreo grijă față de voia Mea. Oare ce mai sperați să obțineți de la Mine?
În decursul lucrării Mele, Eu nu mă grăbesc niciodată. Oricare ar fi modul în care omul Mă urmează, Eu Îmi fac lucrarea pas cu pas, în conformitate cu planul Meu. Prin urmare, oricât de mult v-ați revolta împotriva Mea, Eu tot nu opresc lucrarea Mea și continui să rostesc cuvintele pe care Eu vreau să le rostesc. Chem în casa Mea pe toți cei pe care i-am predestinat, ca să-i fac să-Mi asculte cuvântul, apoi îi așez înaintea tronului Meu pe toți cei care se supun cuvântului Meu și îl doresc. Cei care întorc spatele cuvântului Meu, care nu reușesc să Mi se supună și să asculte de Mine și cei care Mă sfidează pe față vor fi dați cu toții la o parte, să-și aștepte pedeapsa finală. Toți oamenii trăiesc în mijlocul stricăciunii și sub mâna celui necurat, astfel că nu mulți dintre cei care Mă urmează năzuiesc în mod real după adevăr. Altfel spus, mulți nu Mi se închină cu inima curată sau cu adevărul, ci mai degrabă încearcă să-Mi obțină încrederea prin stricăciune, revoltă și amăgiri. Acesta este motivul pentru care spun: mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. Toți cei chemați sunt adânc atinși de stricăciune și trăiesc cu toții în aceeași epocă, însă cei care sunt aleși sunt numai acel grup care crede în adevăr și îl recunoaște și care practică adevărul. Acești oameni nu sunt decât o foarte mică parte din întreg, iar dinspre partea acestor oameni Eu voi primi mai multă slavă. Măsurându-vă pe voi cu aceste cuvinte, știți dacă sunteți printre cei aleși? Oare cum veți sfârși voi?
Am spus deja că aceia care Mă urmează sunt mulți, însă aceia care Mă iubesc cu inimă curată sunt puțini. Unii vor spune poate: „Aș fi plătit eu un preț atât de mare dacă nu Te-aș fi iubit? Te-aș fi urmat până aici dacă nu Te-aș fi iubit?” Ai, cu siguranță, multe motive, iar iubirea ta, cu siguranță, este foarte mare, dar care este esența iubirii tale față de Mine? „Iubirea,” cum este ea numită, se referă la o emoție pură și fără pată, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a contempla. În iubire, nu există condiții, bariere sau distanțe. În iubire, nu există suspiciuni, înșelăciuni sau șiretenie. În iubire, nu există distanță și nimic impur. Dacă iubești, nu vei înșela, nu te vei plânge, nu vei trăda, nu te vei revolta, nu vei pretinde și nu vei căuta să primești ceva sau să câștigi o anumită sumă. Dacă iubești, te vei sacrifica plin de bucurie și vei îndura greutățile, devenind astfel compatibil cu Mine. Vei renunța la tot ce ai pentru Mine: vei renunța la familia ta, la viitorul tău, la tinerețea ta și la căsnicia ta. Altfel, iubirea ta nu s-ar putea numi iubire, ci mai degrabă înșelăciune și trădare! Ce fel de iubire este a ta? Este o iubire adevărată? Sau este falsă? La cât de multe ai renunțat? Cât de mult ai oferit? Cât de multă iubire am primit Eu de la tine? Oare știi? Inimile voastre sunt pline de răutate, trădare și înșelăciune; așa stând lucrurile, câte impurități există în iubirea voastră? Credeți că ați renunțat deja la multe pentru Mine; credeți că iubirea voastră pentru Mine este deja suficientă. Dar atunci, de ce oare cuvintele și faptele voastre poartă întotdeauna în ele revoltă și înșelăciune? Voi Mă urmați, dar nu Îmi recunoașteți cuvântul. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar apoi Mă dați la o parte. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar nu aveți încredere în Mine. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar nu puteți accepta existența Mea. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar nu vă purtați cu Mine pe potriva a cine sunt și Îmi îngreunați sarcina la fiecare pas. Oare se poate considera asta iubire? Mă urmați, dar încercați să Mă păcăliți și să Mă amăgiți în orice pricină. Oare se poate considera asta iubire? Mă slujiți, dar nu vă este frică de Mine. Oare se poate considera asta iubire? Vă opuneți Mie în toate privințele și în toate lucrurile. Oare toate acestea pot fi considerate iubire? Ați sacrificat multe, este adevărat, dar nu ați practicat niciodată ceea ce Eu cer de la voi. Oare se poate considera asta iubire? O socoteală atentă arată că nu există nici urmă de iubire pentru Mine în voi. După atâția ani de lucrare și după atât de multe cuvinte oferite de Mine, cât de mult ați câștigat efectiv? Oare aceasta nu merită o privire atentă în urmă? Vă previn: cei pe care îi chem la Mine nu sunt cei care nu au fost niciodată atinși de stricăciune; mai degrabă, cei pe care îi aleg sunt cei care Mă iubesc cu adevărat. Prin urmare, trebuie să fiți vigilenți cu ale voastre cuvinte și fapte și să vă examinați intențiile și gândurile, pentru ca ele să nu meargă prea departe. În acest moment al zilelor celor de pe urmă, depuneți toate eforturile pentru a vă oferi iubirea dinaintea Mea, altfel mânia Mea nu vă va părăsi niciodată!
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Kommentar schreiben