Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună

Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună

La început, Dumnezeu Se odihnea. Nu existau oameni sau orice altceva pe pământ la acea vreme și Dumnezeu nu făcuse niciun fel de lucrare. Dumnezeu Şi-a început lucrarea de gestionare doar odată ce omenirea a existat și odată ce omenirea a fost coruptă. Din acest moment, Dumnezeu nu S-a mai odihnit, ci în schimb a început să Își petreacă timpul în mijlocul omenirii. Din cauza corupției omenirii Dumnezeu a fost luat de la odihna Sa și, de asemenea, din cauza răzvrătirii arhanghelului Dumnezeu a fost luat de la odihna Sa. Dacă Dumnezeu nu îl învinge pe Satana și nu salvează omenirea, care a fost coruptă, Dumnezeu nu va mai putea niciodată să intre în odihnă. Precum îi lipsește omului odihna, așa Îi lipsește și lui Dumnezeu. Când Dumnezeu va intra din nou în odihnă, şi omul va intra în odihnă. Viața în odihnă este una fără război, fără murdărie, fără nedreptate stăruitoare. Aceasta înseamnă că îi lipsește hărțuirea Satanei (aici „Satana” se referă la forțe ostile), corupția Satanei, precum și invadarea de către orice forță opusă lui Dumnezeu. Totul își urmează propriul fel și I se închină Domnului zidirii. Cerul și pământul sunt cu desăvârşire liniștite. Aceasta este viața tihnită a omenirii. Când Dumnezeu intră în odihnă, nu va mai rămâne nicio nedreptate pe pământ și nicio forță ostilă nu va mai invada. Omenirea, de asemenea, va intra într-un ținut nou; aceasta nu va mai fi o omenire coruptă de Satana, ci o omenire care a fost salvată după ce fusese coruptă de Satana. Ziua de odihnă a omenirii este și ziua de odihnă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a pierdut odihna din cauza incapacității omenirii de a intra în odihnă; nu înseamnă că El nu putea să Se odihnească inițial. Intrarea în odihnă nu înseamnă că toate lucrurile vor înceta să se miște sau că toate lucrurile vor înceta să se dezvolte, nici nu înseamnă că Dumnezeu va înceta să lucreze sau că omul va înceta să trăiască. Semnul intrării în odihnă este astfel: Satana a fost distrus; acei oameni răi care i s-au alăturat Satanei în fărădelegile acestuia au fost pedepsiți și nimiciți; toate forțele ostile față de Dumnezeu încetează să existe. Intrarea lui Dumnezeu în odihnă înseamnă că El nu-Şi va mai îndeplini lucrarea de mântuire a omenirii. Intrarea omenirii în odihnă înseamnă că întreaga omenire va trăi în lumina lui Dumnezeu și sub binecuvântările Sale; nu va mai exista nici urmă de corupţie a Satanei, şi nici nu se vor întâmpla lucruri nedrepte. Omenirea va trăi normal pe pământ și în grija lui Dumnezeu. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, va însemna că omenirea a fost salvată și că Satana a fost distrus, că lucrarea lui Dumnezeu în oameni s-a terminat complet. Dumnezeu nu va mai continua să lucreze în oameni, iar oamenii nu vor mai trăi sub stăpânirea Satanei. De aceea, Dumnezeu nu va mai fi ocupat, iar omul nu se va mai grăbi; Dumnezeu și omul vor intra simultan în odihnă. Dumnezeu se va întoarce la poziția Sa iniţială și fiecare om se va întoarce la locul său respectiv. Acestea sunt destinațiile pe care Dumnezeu și omul le vor locui, respectiv, după sfârșitul întregii gestionări a lui Dumnezeu. Dumnezeu are destinația lui Dumnezeu, iar omul are destinația omului. În timp ce Se odihnește, Dumnezeu va continua să ghideze toţi oamenii în viețile lor pe pământ. În timp ce Se află în lumina lui Dumnezeu, omul se va închina unicului adevărat Dumnezeu din ceruri. Dumnezeu nu va mai trăi printre oameni, iar oamenii nu vor putea, de asemenea, să trăiască alături de Dumnezeu în destinația lui Dumnezeu. Dumnezeu și omul nu pot trăi în același ținut; mai degrabă, amândoi au propriile moduri respective de a trăi. Dumnezeu este Cel care ghidează întreaga omenire, în timp ce întreaga omenire este cristalizarea lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Omenirea este cea care este condusă; în ceea ce privește esența, omenirea nu este asemănătoare lui Dumnezeu. A se odihni înseamnă a se întoarce la locul de origine al fiecăruia. De aceea, când Dumnezeu intră în odihnă, înseamnă că Dumnezeu Se întoarce la locul Său de origine. Dumnezeu nu va mai trăi pe pământ sau nu va mai împărtăși bucuria și suferința omenirii aflându-Se în mijlocul omenirii. Când omenirea va intra în odihnă, înseamnă că omul a devenit o adevărată creație; oamenii I se vor închina lui Dumnezeu de pe pământ și vor avea vieți umane normale. Oamenii nu vor mai fi neascultători față de Dumnezeu sau nu I se vor mai împotrivi lui Dumnezeu; ei se vor întoarce la viața inițială a lui Adam și a Evei. Acestea sunt viețile și destinațiile respective ale lui Dumnezeu și ale omenirii după ce intră în odihnă. Înfrângerea Satanei este o direcție inevitabilă în războiul dintre Dumnezeu și Satana. În acest mod, intrarea lui Dumnezeu în odihnă după finalizarea lucrării Sale de gestionare și mântuirea completă a omului și intrarea în odihnă vor deveni, în același mod, direcții inevitabile. Locul de odihnă al omului este pe pământ, iar locul de odihnă al lui Dumnezeu este în ceruri. În timp ce omul Îl venerează pe Dumnezeu în odihnă, el I se va închina lui Dumnezeu și va locui pe pământ, iar în timp ce Dumnezeu va călăuzi partea rămasă a omenirii în odihnă, El o va conduce din ceruri, nu de pe pământ. Dumnezeu încă va fi Duhul, în timp ce omul încă va fi trup. Dumnezeu și omul au amândoi diferite moduri respective de odihnă. În timp ce Dumnezeu Se va odihni, El va veni și va apărea printre oameni; în timp ce omul se va odihni, el va fi condus de Dumnezeu să viziteze cerurile și, de asemenea, să se bucure de viața din ceruri. După ce Dumnezeu și omul vor intra în odihnă, Satana nu va mai exista și, precum Satana, nici acei oameni răi nu vor mai exista. Înainte ca Dumnezeu și omul să intre în odihnă, acei indivizi răi care odată L-au persecutat pe Dumnezeu pe pământ și dușmanii care nu L-au ascultat pe pământ vor fi fost deja distruși; ei vor fi fost distruși de marile dezastre ale zilelor de pe urmă. După ce acei indivizi răi vor fi complet distruși, pământul nu va mai cunoaște vreodată hărțuirea Satanei. Omenirea va obține mântuirea deplină și abia atunci va fi momentul când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia în întregime. Acestea sunt condițiile necesare pentru ca Dumnezeu și omul să intre în odihnă.

Apropierea sfârșitului tuturor lucrurilor indică sfârșitul lucrării lui Dumnezeu și indică sfârșitul dezvoltării omenirii. Aceasta înseamnă că omenirea coruptă de Satana şi-a atins sfârșitul dezvoltării, iar urmaşii lui Adam și ai Evei s-au înmulțit până la respectivele lor sfârșituri și înseamnă, de asemenea, că este imposibil pentru o asemenea omenire, care a fost coruptă de Satana, să continue să se dezvolte. Adam și Eva de la început nu fuseseră corupți, dar Adam și Eva care au fost alungați din Grădina Edenului au fost corupți de Satana. Când Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună, Adam și Eva – care au fost alungați din Grădina Edenului – și urmaşii lor vor ajunge, în cele din urmă, la un sfârşit; omenirea viitorului va fi încă formată din urmaşii lui Adam și ai Evei, dar ei nu vor fi oameni care trăiesc sub stăpânirea Satanei. Mai degrabă, vor fi oameni care au fost salvați și purificați. Aceasta va fi o omenire care a fost judecată și mustrată și una care este sfântă. Acești oameni nu vor fi asemănători rasei umane, așa cum a fost aceasta inițial; se poate chiar spune că sunt un tip de persoane total diferit de Adam și Eva de la început. Acești oameni vor fi fost selectați dintre toți aceia care au fost corupți de Satana și ei vor fi oamenii care, în final, au rămas neclintiţi în timpul judecării și mustrării lui Dumnezeu; ei vor fi ultimul grup de oameni rămas în mijlocul omenirii pervertite. Doar acest grup de oameni va putea să intre în odihna finală împreună cu Dumnezeu. Cei care pot rămâne neclintiţi în timpul lucrării de judecată şi mustrare a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă – adică, pe parcursul lucrării finale de curățare – vor fi cei care vor intra în odihna din urmă alături de Dumnezeu; prin urmare, cei care intră în odihnă vor fi fost cu toții eliberați de influența Satanei și obținuți de Dumnezeu doar după ce vor fi fost supuși lucrării Sale finale de purificare. Aceşti oameni care au fost obținuți, în cele din urmă, de Dumnezeu vor intra în odihna finală. Esența lucrării de mustrare și judecată a lui Dumnezeu este de a curăța omenirea, iar acest lucru este pentru ziua odihnei finale. Altfel, întreaga omenire nu va putea să-și urmeze propria specie și să intre în odihnă. Această lucrare este singura cale ca omenirea să intre în odihnă. Doar lucrarea de curăţare a lui Dumnezeu va curăța omenirea de păcate și doar lucrarea Lui de mustrare și judecată va aduce la lumină lucrurile nesupuse din mijlocul omenirii, separându-i astfel pe cei care pot fi salvați de cei care nu pot și pe cei care vor rămâne de cei care nu vor rămâne. Când lucrarea Sa se va termina, acei oameni care vor rămâne vor fi curățați și se vor bucura de o a doua viață umană mai minunată pe pământ, căci ei vor intra într-un tărâm mai înalt al umanității; cu alte cuvinte, ei vor intra în ziua de odihnă a umanității și vor trăi împreună cu Dumnezeu. După ce aceia care nu pot rămâne vor suferi mustrarea și judecata, formele lor originale vor fi dezvăluite complet; după aceasta, ei toți vor fi distruși și, ca şi Satanei, nu li se va mai permite să supraviețuiască pe pământ. Umanitatea viitorului nu va mai include acest tip de oameni; acești oameni nu sunt potriviți să intre în pământul odihnei finale, nici nu sunt potriviți să intre în ziua odihnei pe care Dumnezeu și omul o vor împărți, căci ei sunt ținte ale pedepsei și sunt cei răi, și nu sunt oameni drepți. Ei au fost răscumpărați odată și, de asemenea, judecați și mustrați; pe lângă acestea, ei au slujit odată lui Dumnezeu, dar când va veni ziua de pe urmă, tot vor fi eliminați și distruși din cauza propriei răutăți și neascultări și din cauza faptului că nu pot fi răscumpărați. Ei nu vor mai exista în lumea viitorului și ei nu vor mai exista în rasa umană a viitorului. Fiecare dintre și toți răufăcătorii și toți cei care nu au fost mântuiţi vor fi distruși când cei sfinți din cadrul omenirii vor intra în odihnă, indiferent dacă sunt duhurile celor morți sau aceia care încă trăiesc în trup. Indiferent cărei epoci aparțin duhurile acestor răufăcători și oamenii răufăcători sau duhurile oamenilor drepți și acei oameni care îndeplinesc dreptatea, toţi răufăcătorii vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui. Dacă o persoană sau duh primește mântuirea nu se bazează complet pe lucrarea epocii de pe urmă ci, mai degrabă, este stabilit în funcție de faptul dacă s-au împotrivit lui Dumnezeu sau au fost neascultători față de El. Dacă oamenii din epoca precedentă făceau rău și nu puteau fi mântuiți, ei ar fi fost, fără îndoială, vizați pentru pedeapsă. Dacă oamenii din această epocă fac rău și nu pot fi mântuiți, ei sunt, de asemenea, fără îndoială, vizați pentru pedeapsă. Oamenii sunt separați pe baza binelui și a răului, nu pe baza epocii. Odată ce au fost separați pe baza binelui și a răului, oamenii nu sunt imediat pedepsiți sau recompensați; mai degrabă, Dumnezeu Își va îndeplini lucrarea de pedepsire a răului și recompensare a binelui după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de cucerire din zilele de pe urmă. De fapt, El a folosit binele și răul pentru a împărți omenirea de când Și-a început lucrarea printre oameni. El doar îi va răsplăti pe cei drepți și îi va pedepsi pe cei răi la finalizarea lucrării Sale, mai degrabă decât să îi separe pe cei răi și pe cei buni după finalizarea lucrării Sale și apoi imediat să treacă la lucrarea Sa de pedepsire a răului și răsplătire a binelui. Lucrarea Sa desăvârșită de pedepsire a răului și răsplătire a binelui este făcută în întregime pentru a purifica pe deplin întreaga omenire, pentru ca El să poată aduce o întreagă omenire sfântă la odihna veșnică. Această etapă a lucrării Sale este cea mai importantă lucrare a Sa. Este etapa finală a întregii Sale lucrări de gestionare. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi distrus pe cei răi, ci i-ar fi lăsat să rămână, atunci întreaga omenire încă nu ar fi fost în stare să intre în odihnă, iar Dumnezeu nu ar fi putut să aducă întreaga omenire într-un ținut mai bun. Acest tip de lucrare nu ar fi complet încheiată. Când El Își va încheia lucrarea, întreaga omenire va fi complet sfântă. Doar în această manieră poate Dumnezeu să trăiască liniştit în odihnă.

Oamenii de astăzi nu sunt capabili să se despartă de lucrurile trupului; ei nu pot renunța la bucuriile trupului, nici nu pot renun‏ța la lume, bani sau la firea lor coruptă. Majoritatea oamenilor își abordează îndeletnicirile într-o manieră superficială. De fapt, acești oameni nu Îl au deloc pe Dumnezeu în inimile lor; cu atât mai mult, lor nu le este teamă de Dumnezeu. Ei nu îl au pe Dumnezeu în inimile lor și, astfel, nu pot să înțeleagă tot ceea ce face Dumnezeu și sunt chiar mai incapabili să creadă cuvintele pe care le rostește cu gura Lui. Acești oameni sunt prea lumești; ei sunt prea profund corupţi și le lipsește orice fel de adevăr, mai mult, ei nu cred că Dumnezeu poate deveni trup. Oricine nu crede în Dumnezeu întrupat – adică, oricine care nu crede lucrarea și vorbirea Dumnezeului vizibil și nu cred în Dumnezeu cel vizibil, ci, în schimb, I se închină Dumnezeului invizibil din ceruri – nu Îl are pe Dumnezeu în inima lui sau a ei. Ei sunt oamenii care nu ascultă și I se împotrivesc lui Dumnezeu. Acestor oameni le lipsesc umanitatea și rațiunea, ca să nu mai vorbim de adevăr. Pentru acești oameni, Dumnezeul vizibil și tangibil nu poate cu atât mai mult să fie crezut, totuși Dumnezeul invizibil și intangibil este cel mai credibil și cel mai îmbucurător pentru inimile lor. Ceea ce caută ei nu este adevărul realității, nici nu este adevărata esență a vieții, cu atât mai puțin intențiile lui Dumnezeu; mai degrabă, ei caută exaltarea. Acele lucruri care sunt cele mai capabile să le permită să își îndeplinească dorințele sunt, fără îndoială, credințele și îndeletnicirile lor. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a-și satisface propriile dorințe, nu pentru a căuta adevărul. Nu sunt acești oameni răufăcători? Ei sunt extrem de încrezători în sine și nu cred că Dumnezeu din ceruri îi va distruge pe acești „oameni buni”. În schimb, cred că Dumnezeu le va permite să rămână și, mai mult, că îi va răsplăti generos, pentru că ei au făcut multe lucruri pentru Dumnezeu și au afișat foarte multă „loialitate” față de El. Dacă ar fi să îl urmeze pe Dumnezeul vizibil, ei ar răspunde violent imediat împotriva lui Dumnezeu sau ar da curs furiei odată ce dorințele lor nu s-ar îndeplini. Aceștia sunt oameni josnici care caută să își satisfacă propriile dorințe; ei nu sunt oameni cu integritate în căutarea adevărului. Astfel de oameni sunt așa-numiții oameni răi care Îl urmează pe Hristos. Acei oameni care nu caută adevărul, nu pot crede adevărul. Ei sunt cu atât mai incapabili să înțeleagă rezultatul viitor al omenirii, căci nu cred nicio lucrare sau niciun cuvânt al Dumnezeului vizibil și nu pot crede în destinația viitoare a omenirii. De aceea, chiar dacă ei Îl urmează pe Dumnezeul vizibil, tot fac rău și nu caută adevărul, nici nu practică adevărul pe care îl cer Eu. Acei oameni care nu cred că vor fi distruși sunt, dimpotrivă, chiar indivizii care vor fi distruși. Ei se consideră cu toții așa deștepți și cred că ei înșiși sunt aceia care practică adevărul. Ei consideră că purtarea lor rea este adevărul și de aceea o prețuiesc. Acești oameni răi sunt foarte încrezători în sine; ei iau adevărul drept doctrină și faptele lor rele drept adevăr, iar în final pot culege doar ceea ce au semănat. Cu cât oamenii sunt mai încrezători în sine și cu cât sunt mai teribil de aroganți, cu atât sunt mai incapabili să obțină adevărul; cu cât oamenii cred mai mult în Dumnezeul din ceruri, cu atât mai mult se împotrivesc lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii care vor fi pedepsiți. Înainte ca omenirea să intre în odihnă, pedepsirea sau recompensarea tuturor tipurilor de persoane va fi determinată în funcție de faptul dacă acestea caută adevărul, dacă Îl cunosc pe Dumnezeu, dacă Îl pot asculta pe Dumnezeul vizibil. Acelora care au slujit Dumnezeului vizibil și, totuși, nu Îl cunosc și nu Îl ascultă, le lipsește adevărul. Acești oameni sunt răufăcători, iar răufăcătorii vor fi pedepsiți fără îndoială; în plus, ei vor fi pedepsiți conform comportamentului lor rău. Dumnezeu există ca omul să creadă în El și este, de asemenea, vrednic de ascultarea omului. Aceia care cred doar în Dumnezeu cel nedeslușit și invizibil sunt aceia care nu cred în Dumnezeu; în plus, ei sunt incapabili de a I se supune lui Dumnezeu. Dacă acești oameni tot nu vor putea crede în Dumnezeu cel vizibil înainte ca lucrarea Sa de cucerire să se termine și, de asemenea, dacă ei continuă să fie neascultători și se împotrivesc lui Dumnezeu care este vizibil în trup, acești iubitori ai nedeslușitului vor fi, fără îndoială, distruși. Este precum este cu cei dintre voi – oricine care Îl recunoaște verbal pe Dumnezeu întrupat, totuși nu poate practica adevărul de supunere față de Dumnezeu întrupat va fi în final eliminat și distrus, iar oricine care Îl recunoaște verbal pe Dumnezeul cel vizibil și care, de asemenea, mănâncă și bea din adevărul exprimat de Dumnezeul vizibil şi totuși, Îl caută pe Dumnezeul nedeslușit și invizibil, va fi cu atât mai mult distrus în viitor. Niciunul dintre acești oameni nu poate rămâne până la timpul de odihnă după terminarea lucrării lui Dumnezeu; niciunul ca acești oameni nu poate să rămână până la timpul de odihnă. Oamenii demonici sunt cei care nu practică adevărul; esența lor este una de împotrivire și de neascultare față de Dumnezeu și ei nu au nici cele mai infime intenții de a-L asculta pe Dumnezeu. Astfel de oameni vor fi cu toții distruși. Dacă ai adevărul și dacă I te împotrivești lui Dumnezeu se determină conform esenței tale, nu conform înfățișării sau comportamentului și cuvintelor tale ocazionale. Esența tuturor persoanelor decide dacă vor fi distruși; aceasta se determină conform esenței dezvăluite de comportamentul lor și de căutarea lor a adevărului. Printre oamenii care fac o lucrare în mod similar și cantități similare de lucru, cei ale căror esențe sunt bune și care posedă adevărul sunt oamenii care pot rămâne, dar aceia ale căror esențe umane sunt rele și care nu Îl ascultă pe Dumnezeul vizibil sunt aceia care vor fi distruși. Toată lucrarea sau cuvintele lui Dumnezeu care vizează destinația omenirii tratează omenirea conform esenței fiecărei persoane; nu vor fi accidente și, cu siguranță, nu va exista cea mai mică eroare. Doar când o persoană îndeplinește lucrarea vor fi amestecate emoția umană sau semnificația. Lucrarea pe care o face Dumnezeu este cea mai potrivită; El nu va aduce cu siguranță acuzații false împotriva niciunei făpturi. Există acum mulți oameni care sunt incapabili să înțeleagă destinația viitoare a omenirii și care, de asemenea, nu cred cuvintele pe care le rostesc Eu; toți aceia care nu cred, împreună cu aceia care nu practică adevărul, sunt demoni!

Aceia care caută și aceia care nu caută sunt acum două tipuri diferite de persoane și două tipuri diferite de oameni, cu două destinații diferite. Aceia care caută cunoașterea adevărului și practică adevărul sunt oamenii pe care îi va salva Dumnezeu. Aceia care nu cunosc adevărata cale sunt demoni și dușmani; ei sunt urmaşii arhanghelului și vor fi distruși. Chiar şi credincioșii pioși ai unui Dumnezeu nedeslușit – nu sunt și ei demoni? Oamenii care au conștiințe bune, dar nu acceptă calea adevărată sunt demoni; esența lor este una de împotrivire față de Dumnezeu. Aceia care nu acceptă adevărata cale sunt aceia care I se împotrivesc lui Dumnezeu și, chiar dacă acești oameni îndură multe greutăți, ei tot vor fi distruși. Aceia care nu sunt dispuși să abandoneze lumea, care nu pot să suporte să se despartă de părinții lor, care nu pot să suporte să se elibereze de propriile plăceri ale trupului sunt toți neascultători față de Dumnezeu și vor fi cu toții distruși. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este demonic; cu atât mai mult, va fi distrus. Aceia care cred, dar nu practică adevărul, aceia care nu cred în Dumnezeu întrupat și aceia care nu cred deloc în existența lui Dumnezeu vor fi distruși. Oricine care este capabil să rămână este o persoană care a trecut prin amărăciunea rafinării și și-a menținut poziția; aceasta este o persoană care a trecut cu adevărat prin încercări. Oricine care nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine din cadrul acestui curent sau fără acest curent, care nu Îl recunoaște pe Dumnezeu Întrupat, este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt acei oameni care pretind verbal că ei cred şi, totuși, sunt lipsiţi de adevăr? Nu sunt ei acei oameni care doar urmăresc obținerea binecuvântărilor şi, totuși, nu pot să fie martori pentru Dumnezeu? Tu poți încă să umbli cu acei demoni astăzi și să acorzi importanță conștiinței și iubirii cu acești demoni; nu înseamnă asta să oferi intenții bune Satanei? Nu înseamnă aceasta asocierea cu demonii? Dacă oamenii sunt încă incapabili să distingă între bine și rău astăzi și încă acordă orbește importanță iubirii și milei fără a spera în vreun fel să urmărească voia lui Dumnezeu și nu pot în niciun fel să aibă inima lui Dumnezeu ca pe a lor, finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice. Oricine care nu crede în Dumnezeu întrupat este un dușman al lui Dumnezeu. Dacă tu poți să acorzi importanță conștiinței și iubirii către un dușman, nu îți lipsește un simț al dreptății? Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot acorzi importanță iubirii și sentimentelor personale cu ei, nu ești tu atunci neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o persoană ca aceasta adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, acordă importanță iubirii față de demoni și acordă importanță milei față de Satana, nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu? Acei oameni care cred doar în Isus și nu cred în Dumnezeu întrupat în timpul zilelor de pe urmă și aceia care pretind verbal că ei cred în Dumnezeu întrupat, dar fac rău, sunt cu toții antihriști, ca să nu mai vorbim de acei oameni care nu cred în Dumnezeu. Acești oameni vor fi cu toții distruși. Criteriul după care omul îl judecă pe om se bazează pe comportamentul său; unul al cărui comportament este bun este o persoană dreaptă și unul al cărui comportament este abominabil este rău. Criteriul după care Dumnezeu îl judecă pe om se bazează pe capacitatea esenței unei persoane de a-L asculta; o persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu este o persoană dreaptă și una care nu Îl ascultă pe Dumnezeu este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă cuvintele acestei persoane sunt corecte sau incorecte. Unii oameni doresc să folosească faptele bune pentru a obține o destinație bună a viitorului și unii oameni doresc să folosească cuvintele bune pentru a achiziționa o destinație bună. Oamenii cred în mod fals că Dumnezeu determină rezultatul omului conform comportamentului sau cuvintelor sale și de aceea mulți oameni vor căuta să folosească aceasta pentru a câștiga favoruri temporare, prin înșelăciune. Oamenii care vor supraviețui mai târziu prin odihnă vor fi îndurat cu toții ziua nenorocirii și, de asemenea, vor fi fost martori pentru Dumnezeu; ei vor fi cu toții oameni care își vor fi făcut datoria și care intenționează să Îl asculte pe Dumnezeu. Aceia care vor doar să folosească oportunitatea de a sluji pentru a evita să practice adevărul nu vor putea rămâne. Dumnezeu are standarde corespunzătoare pentru aranjarea rezultatelor tuturor oamenilor; El nu ia aceste decizii doar conform cuvintelor și comportamentului unei persoane, nici nu le ia conform comportamentului său într-o singură perioadă de timp. El nu va fi deloc tolerant față de comportamentul rău al unei persoane datorită serviciului din trecut oferit de acea persoană lui Dumnezeu, nici nu va cruța o persoană de la moarte datorită unui singur efort pentru Dumnezeu. Nimeni nu poate scăpa de răsplata pentru răutatea sa și nimeni nu își poate ascunde comportamentul rău și, prin aceasta, să scape de agonia distrugerii. Dacă o persoană își poate face într-adevăr datoria, atunci aceasta înseamnă că este o persoană credincioasă veșnic lui Dumnezeu, care nu caută recompense, indiferent dacă primește binecuvântări sau suferă nenorociri. Dacă oamenii sunt credincioși lui Dumnezeu când văd binecuvântări, dar își pierd credința când nu pot vedea binecuvântări și, în final, tot nu pot să fie martori pentru Dumnezeu și tot nu pot să își facă datoria cum ar trebui, acești oameni care odată I-au oferit servicii lui Dumnezeu cu credință, tot vor fi distruși. Pe scurt, oamenii răi nu pot supraviețui în eternitate, nici nu pot intra în odihnă; doar cei drepți sunt stăpânii odihnei. După ce omenirea intră pe calea cea dreaptă, oamenii vor avea vieți umane normale. Ei toţi își vor face respectiva datorie și vor fi absolut credincioși lui Dumnezeu. Ei vor renunța cu totul la neascultarea și la firea lor coruptă și vor trăi pentru Dumnezeu și datorită lui Dumnezeu. Ei vor fi lipsiți de neascultare și împotrivire. Ei vor fi capabili să Îl asculte cu totul pe Dumnezeu. Aceasta este viața lui Dumnezeu și a omului și viața împărăției și este viața de odihnă.

Aceia care își duc copiii și rudele complet necredincioase la biserică sunt prea egoiști și își arată bunătatea. Acești oameni acordă importanță doar iubirii, fără a se gândi dacă ei cred sau dacă este voia lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își aduc părinții în fața lui Dumnezeu și, indiferent dacă Duhul Sfânt este de acord sau Își îndeplinește lucrarea, ei „adoptă orbește oameni înzestrați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești oameni care nu cred? Chiar dacă acești necredincioși, cărora le lipseşte prezența Duhului Sfânt, se străduiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu, ei tot nu pot fi salvați așa cum se poate crede. Aceia care primesc mântuire nu sunt așa de ușor de obținut. Aceia care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeu întrupat nu pot fi deloc împliniți. De aceea, acestor oameni le lipsește prezența Duhului Sfânt din momentul în care încep să Îl urmeze convenţional pe Dumnezeu. Conform condițiilor și stărilor lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi desăvârșiți. Deci, Duhul Sfânt nu decide să consume multă energie asupra lor, nici nu le oferă luminare sau nu îi ghidează în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le dezvăluie rezultatul lor – aceasta este suficient. Entuziasmul și intențiile omului vin de la Satana și nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de ce tip de persoană este omul, el trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt – poate o persoană să desăvârșească o alta? De ce își iubește un soț soția? Și de ce își iubește o soție soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? Și de ce părinții își adoră copiii? Ce tip de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Nu este pentru a-și satisface propriile dorințe și planuri egoiste? Este într-adevăr pentru planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu? Este pentru lucrarea lui Dumnezeu? Este pentru a-și îndeplini misiunea de făptură? Aceia care au crezut mai întâi în Dumnezeu și nu au putut obține prezența Duhului Sfânt, nu pot obține niciodată lucrarea Duhului Sfânt; s-a stabilit că acești oameni vor fi distruși. Indiferent de cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea omului reprezintă intențiile omului, dar nu pot reprezenta intențiile lui Dumnezeu și nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă cea mai mare cantitate de iubire sau milă posibilă față de acei oameni care cred convențional în Dumnezeu și pretind că Îl urmează, dar nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, ei tot nu vor obține simpatia lui Dumnezeu sau lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu sunt de un calibru slab și nu pot înțelege multe adevăruri, ei tot pot dobândi ocazional lucrarea Duhului Sfânt, dar aceia care sunt de un calibru bun, şi totuși nu cred sincer, pur și simplu nu pot obține prezenț‏a Duhului Sfânt. Pur și simplu, nu există nicio posibilitate de mântuire cu acești oameni. Chiar dacă ei citesc ale lui Dumnezeu cuvinte sau aud ocazional mesajele sau cântă slava lui Dumnezeu, în final nu vor putea să rămână până la timpul de odihnă. Dacă o persoană caută cu sinceritate nu este un fapt determinat de modul în care o judecă ceilalți sau de cum o văd oamenii din jur, ci de acela dacă Duhul Sfânt lucrează asupra sa și dacă are prezența Duhului Sfânt și este cu atât mai determinat de faptul dacă firea sa se schimbă și dacă Îl cunoaşte pe Dumnezeu după ce a trecut prin lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul unei anumite perioade; dacă Duhul Sfânt lucrează asupra unei persoane, firea acestei persoane se va schimba treptat, iar perspectiva sa referitoare la credința în Dumnezeu va deveni, treptat, mai pură. Indiferent de cât de mult Îl urmează cineva pe Dumnezeu, atât timp cât s-a schimbat, aceasta înseamnă că Duhul Sfânt lucrează asupra sa. Dacă nu s-a schimbat, înseamnă că Duhul Sfânt nu lucrează asupra sa. Chiar dacă acești oameni oferă unele servicii, ei sunt instigați de intențiile lor de a dobândi o soartă bună. Serviciile ocazionale nu pot înlocui o schimbare a firii lor. În final, ei tot vor fi distruși, căci nu este nevoie de aceia care oferă servicii în cadrul împărăției, nici nu e nevoie de cineva a cărui fire nu s-a schimbat pentru a fi de folos acelor oameni care au fost desăvârșiți și care sunt credincioși lui Dumnezeu. Acele cuvinte din trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omului. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Semnificația lăuntrică a acestor cuvinte vizează pacea și binecuvântările materiale de care se bucură oamenii; acestea nu înseamnă că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi salvată, nici nu înseamnă că atunci când cineva va dobândi o soartă bună, întreaga familie a acestei persoane va fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este determinat conform esenței acesteia și nu este determinat conform esenței comune pe care cineva o împarte cu alții. Împărăția, pur și simplu, nu are acest tip de zicală sau acest tip de regulă. Dacă în cele din urmă cineva poate supraviețui, este datorită faptului că această persoană a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, cineva nu poate să rămână la timpul de odihnă, este deoarece această persoană nu Îl ascultă pe Dumnezeu și nu a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărei persoane și nu au deloc legătură cu alții. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui, iar dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui, iar dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Toată lumea își poartă păcatele și toată lumea se bucură de soarta proprie. Nimeni nu îl poate înlocui pe altul. Aceasta este dreptate. În viziunea omului, dacă părinții obțin o soartă bună, la fel pot dobândi și copiii lor, iar în cazul în care copiii fac rele, părinții lor trebuie să se căiască pentru păcatele lor. Aceasta este perspectiva omului și este modul omului de a face lucrurile. Nu este perspectiva lui Dumnezeu. Rezultatul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; cu atât mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte bune în locul copilului, nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinți nu înseamnă că poate face fapte bune în locul părinților lor. Aceasta este adevărata semnificație din spatele cuvintelor: „doi bărbaţi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.” Nimeni nu îşi poate duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru copiii săi, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. Făcătorii de dreptate vor putea supraviețui, iar răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinţi sunt sfinț‏i; ei nu sunt întinaţi. Cei întinaţi sunt întinaţi și ei nu pot conține nicio singură parte sfântă. Toți oamenii răi vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui, chiar dacă odraslele unui răufăcător îndeplinesc fapte drepte și chiar dacă părinții unei persoane drepte comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred. Acestea sunt două tipuri incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria și aceia care nu și-o fac sunt dușmani; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc pe Dumnezeu sunt opuși unii altora. Aceia care intră în odihnă și aceia care au fost distruși sunt două tipuri de făpturi incompatibile. Făpturile care își fac datoria vor putea supraviețui, iar făpturile care nu şi-o fac vor fi distruse; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria ca făptură? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria ca făptură? Ești ascultător față de părinții tăi necredincioși pentru a-ți face datoria ca făptură? Perspectiva unui om referitoare la credința în Dumnezeu este corectă sau nu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce vrei să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot face datoria ca făpturi și nu pot depune un efort deplin vor fi distruși. Oamenii de astăzi au relații fizice unii cu ceilalți, precum și asocieri prin sânge, dar, mai târziu, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili, ci mai degrabă opuși unii altora. Aceia din odihnă cred că există un Dumnezeu și sunt ascultători fa‏ță de Dumnezeu. Aceia care sunt neascultători față de Dumnezeu vor fi fost cu toții distruși. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut aceste relații fizice!

Inițial, nu existau familii în omenire, doar bărbatul și femeia, două tipuri de oameni. Nu existau țări, să nu mai vorbim de familii, dar din cauza corupției omului, toate tipurile de oameni s-au organizat în clanuri individuale, mai târziu dezvoltându-se în țări și popoare. Aceste țări și popoare erau formate din familii mici individuale și, în acest mod, toate tipurile de oameni au fost distribuite printre diverse rase, conform diferențelor de limbaj și granițelor despărțitoare. De fapt, indiferent de câte rase există în lume, omenirea are un singur strămoș. La început, au existat doar două tipuri de oameni, iar aceste două tipuri au fost bărbatul și femeia. Totuși, datorită progresului lucrării lui Dumnezeu, a scurgerii istoriei și a schimbărilor geografice în diferite grade, aceste două tipuri de oameni s-au dezvoltat în chiar mai multe tipuri de oameni. Când vine vorba de acest aspect, indiferent din câte rase este formată omenirea, întreaga omenire este tot creația lui Dumnezeu. Indiferent cărei rase aparțin oamenii, ei sunt cu toții creaturile Sale; ei sunt cu toții urmaşii lui Adam și ai Evei. Chiar dacă ei nu sunt făcuți de mâinile lui Dumnezeu, sunt urmașii lui Adam și ai Evei, pe care Dumnezeu i-a creat personal. Indiferent cărui tip aparțin oamenii, toţi sunt făpturile Lui; din moment ce aparțin omenirii, care a fost creată de Dumnezeu, destinația lor este aceea pe care ar trebui să o aibă omenirea și ei sunt împărțiți conform regulilor care organizează omenirea. Adică, răufăcătorii și drep‏ții sunt, până la urmă, făpturi. Făpturile care fac rău vor fi în final distruse, iar cele care fac fapte bune vor supraviețui drept urmare. Acesta este aranjamentul cel mai potrivit pentru aceste două tipuri de făpturi. Răufăcătorii nu pot, din cauza neascultării lor, să nege că sunt creația lui Dumnezeu, dar au fost jefuiți de Satana și, astfel, nu pot fi salvați. Făpturile cu un comportament drept nu se pot baza pe faptul că vor supraviețui pentru a nega că au fost create de Dumnezeu şi, totuși, au primit mântuirea după ce au fost corupte de Satana. Răufăcătorii sunt făpturi care nu Îl ascultă pe Dumnezeu; sunt făpturi care nu pot fi salvate și care au fost deja complet jefuite de Satana. Oamenii care fac rău sunt și ei oameni; sunt oameni care au fost corupți în cel mai mare grad și care nu pot fi salvați. La fel cum sunt și ei făpturi, oamenii cu un comportament drept au fost corupți la rândul lor, dar sunt oameni care sunt dispuși să se elibereze de firea lor coruptă și capabili să I se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu un comportament drept nu sunt plini de dreptate; mai degrabă, ei au primit mântuirea și s-au eliberat de firea lor coruptă pentru a se supune lui Dumnezeu; ei vor rămâne neclintiţi în final, dar asta nu înseamnă că nu au fost corupți de Satana. După ce lucrarea lui Dumnezeu se va termina, printre toate făpturile Sale, vor exista aceia care vor fi distruși și aceia care vor supraviețui. Acesta este o direcție inevitabilă a lucrării Sale de gestionare. Nimeni nu poate nega aceasta. Răufăcătorii nu pot supraviețui; aceia care I se supun și Îl urmează până la final supraviețuiesc cu siguranță. Având în vedere că această lucrare este aceea de gestionare a omenirii, vor exista cei care rămân și cei care sunt eliminați. Acestea sunt rezultate diferite ale unor tipuri diferite de oameni și cele mai potrivite aranjamente pentru făpturile Sale. Aranjamentul final al lui Dumnezeu pentru omenire este de a împărți prin nimicirea familiilor, nimicirea națiunilor și nimicirea granițelor naționale. Acesta este unul fără familii și granițe naționale, căci omul se trage, până la urmă, dintr-un singur strămoș și este creația lui Dumnezeu. Pe scurt, creaturile răufăcătoare vor fi distruse, iar făpturile care I se supun lui Dumnezeu vor supraviețui. În acest mod, nu vor exista familii, țări și mai ales națiuni în odihna viitorului; acest tip de omenire este cel mai sfânt tip de omenire. Adam și Eva au fost creați inițial pentru ca omul să poată avea grijă de toate lucrurile de pe pământ; omul a fost, iniț‏ial, stăpânul tuturor lucrurilor. Intenția lui Iahve în creare omului a fost de a-i permite să existe pe pământ și, de asemenea, să aibă grijă de toate lucrurile de pe pământ, căci omul, inițial, nu a fost corupt și era, de asemenea, incapabil de a face rău. Totuși, după ce omul a fost corupt, nu a mai fost îngrijitorul tuturor lucrurilor. Iar scopul mântuirii lui Dumnezeu este de a restitui această funcție a omului, de a restitui motivul inițial al omului și supunerea sa inițială; umanitatea în odihnă va fi chiar portretul rezultatului pe care lucrarea Sa de mântuire speră să îl obțină. Deși nu va mai fi o viață ca aceea din Grădina Edenului, esența acesteia va fi aceeași; omenirea nu va mai fi doar sinele necorupt de mai devreme, ci, mai degrabă, o omenire care a fost coruptă și apoi a primit mântuire. Acești oameni care au primit mântuirea vor intra, în cele din urmă, (adică, după ce lucrarea Lui s-a terminat) în odihnă. La fel, rezultatele celor care au fost pedepsiți vor fi, de asemenea, dezvăluite în final și ei vor fi distruși doar după ce lucrarea Lui se va fi terminat. Adică, după ce lucrarea Lui se va termina, acei răufăcători și aceia care au fost salvați vor fi cu toții dezvăluiți, căci lucrarea de dezvăluire a tuturor tipurilor de oameni (indiferent dacă sunt răufăcători sau cei mântuiți) va fi îndeplinită asupra tuturor oamenilor, în mod simultan. Răufăcătorii vor fi eliminați, iar cei ce pot rămâne vor fi dezvăluiți simultan. De aceea, rezultatele tuturor tipurilor de oameni vor fi dezvăluite simultan. El nu va permite unui grup de oameni care au fost mântuiți să intre în odihnă înainte de a da deoparte răufăcătorii și de a-i judeca sau pedepsi câte puțin odată; adevărul nu este așa, de fapt. Când răufăcătorii vor fi distruși și aceia care pot supraviețui vor intra în odihnă, lucrarea Sa în întreg universul se va fi terminat. Nu va exista o ordine a priorităţii printre aceia care primesc binecuvântări și aceia care suferă necazuri; aceia care primesc binecuvântări vor trăi veșnic, iar aceia care suferă necazuri vor pieri pentru întreaga eternitate. Aceste două etape ale lucrării vor fi încheiate simultan. Tocmai din cauza faptului că există oameni neascultători, dreptatea acelor oameni supuși va fi dezvăluită și, tocmai din cauza faptului că există aceia care au primit binecuvântări, necazurile suferite de acei răufăcători pentru comportamentul lor rău vor fi dezvăluite. Dacă Dumnezeu nu ar fi dezvăluit răufăcătorii, acei oameni care I se supun lui Dumnezeu în mod sincer nu ar vedea niciodată soarele; dacă Dumnezeu nu i-ar lua pe aceia care I se supun într-o destinație potrivită, aceia care nu se supun lui Dumnezeu nu ar putea să își primească răsplata meritată. Acesta este procesul lucrării Sale. Dacă El nu ar îndeplini această lucrare de pedepsire a răului și de recompensare a binelui, creaturile Sale nu ar putea niciodată să intre în respectivele lor destinații. Odată ce omenirea va intra în odihnă, răufăcătorii vor fi distruși, întreaga omenire va intra pe calea cea dreaptă și fiecare tip de persoană va fi cu ai săi, conform rolurilor pe care ar trebui să le îndeplinească. Doar aceasta va fi ziua de odihnă a omenirii și direcția inevitabilă pentru dezvoltarea omenirii și doar când omenirea va intra în odihnă va ajunge la îndeplinire reușita măreață și finală a lui Dumnezeu; acesta va fi pasajul final al lucrării Sale. Această lucrare va încheia toată viața fizică decadentă a omenirii și va încheia viața omenirii corupte. De aici, omenirea va intra într-un nou ținut. Deși omul duce o existență fizică, există diferențe semnificative între esența vieții sale și esența vieții omenirii corupte. Semnificația existenței sale și cea a existenței omenirii corupte sunt, de asemenea, diferite. Deși aceasta nu este viața unui nou tip de persoane, se poate spune că este viața unei omeniri care a primit mântuirea și o viață cu umanitate și rațiune recâștigată. Aceștia sunt oameni care odată au fost nesupuși față de Dumnezeu și care odată au fost câștigați de Dumnezeu și apoi mântuiți de El; aceștia sunt oameni care L-au umilit pe Dumnezeu și care, mai târziu, I-au fost martori. Existența lor, după ce au înfruntat și supraviețuit testării Sale, este cea mai semnificativă existență; ei sunt oameni care au fost martori ai lui Dumnezeu înaintea Satanei; ei sunt oameni care sunt potriviți pentru a trăi. Aceia care vor fi distruși sunt oameni care nu pot mărturisi ferm lui Dumnezeu și nu sunt potriviți pentru a trăi. Distrugerea lor se va datora comportamentului lor rău și distrugerea este cea mai bună destinație a lor. Când omul va intra mai târziu în ținutul bun, nu va exista niciuna dintre relațiile dintre soț și soție, dintre tată și fiică sau dintre mamă și fiu pe care omul își imaginează că le va găsi. La acel moment, omul își va urma propriul tip, iar familia va fi fost deja nimicită. Deoarece a eșuat pe deplin, Satana nu va mai deranja niciodată omenirea, iar omul nu va mai avea firea satanică coruptă. Acei oameni neascultători vor fi fost deja distruși și doar acei oameni supuși vor supraviețui. Și astfel, foarte puține familii vor supraviețui intacte; cum vor mai putea să existe relațiile fizice? Viața fizică trecută a omului va fi complet interzisă; cum vor putea să existe relațiile fizice între oameni? Fără firea satanică coruptă, viața oamenilor nu va mai fi vechea viață a trecutului, ci mai degrabă o viață nouă. Părinții vor pierde copii, iar copiii vor pierde părinți. Soții vor pierde soțiile, iar soțiile vor pierde soții. Oamenii au acum relații fizice unii cu ceilalți. Când toți vor fi intrat în odihnă, nu vor mai exista relații fizice. Doar o astfel de omenire va fi dreaptă şi sfântă, doar o astfel de omenire va fi cea care I se închină lui Dumnezeu.

Dumnezeu a creat omenirea și a așezat-o pe pământ, pe care El a condus-o până în ziua de azi. Apoi, El a mântuit omenirea și a servit ca jertfă de păcat pentru omenire. În final, El tot trebuie să cucerească omenirea, să salveze cu totul omenirea și să-i restituie asemănarea inițială. Aceasta este lucrarea în care S-a angajat El de la început la sfârșit – de a-i reda omului imaginea și asemănarea sa inițială. El Își va întemeia împărăția și va restitui asemănarea originală a omului, însemnând că El Îşi va restaura autoritatea pe pământ și în toată creația. Omul și-a pierdut inima temătoare de Dumnezeu după ce a fost corupt de Satana și și-a pierdut acea funcție pe care ar trebui să o aibă una dintre creaturile lui Dumnezeu, devenind un inamic nesupus lui Dumnezeu. Omul a trăit sub stăpânirea Satanei și a urmat ordinele Satanei; astfel, Dumnezeu nu a avut cum să lucreze printre creaturile Sale și a fost incapabil, cu atât mai mult, să câștige frica din partea creaturilor Sale. Omul a fost creat de Dumnezeu și ar trebui să-L slăvească pe Dumnezeu, dar, de fapt, I-a întors spatele și l-a venerat pe Satana. Satana a devenit idolul în inima omului. Astfel, Dumnezeu Și-a pierdut locul în inima omului, cu alte cuvinte, a pierdut semnificația creării omului de către El și, pentru a o restabili, trebuie să restabilească asemănarea inițială a omului și să scape omul de natura sa coruptă. Pentru a-l recupera pe om de la Satana, El trebuie să-l salveze pe om de păcat. Doar așa poate să restabilească treptat asemănarea inițială a omului și funcția inițială a acestuia și, în cele din urmă, să-Şi restaureze Împărăţia. Distrugerea supremă a acelor fii ai nesupunerii va fi săvârșită, de asemenea, pentru a-i permite omului să-L slăvească mai bine pe Dumnezeu și să trăiască mai bine pe pământ. Din moment ce Dumnezeu l-a creat pe om, El îl va face pe om să-L slăvească; iar pentru că vrea să-i redea omului funcția inițială, i-o va reda complet și fără nicio alterare. Restaurarea autorității Sale înseamnă a-l face pe om să-L slăvească și să-L asculte; înseamnă că El îl va face pe om să trăiască datorită Lui și îi va face pe dușmanii Săi să piară datorită autorității Sale; înseamnă că va face ca fiecare parte din El să persiste în omenire, și fără nicio rezistență din partea omului. Împărăția pe care vrea să o întemeieze este propria Sa împărăție. Umanitatea pe care Și-o dorește este una care-L slăvește, una care Îi este pe deplin supusă și care Îi poartă gloria. Dacă El nu va salva umanitatea coruptă, sensul creării omului de către El se va spulbera; nu va mai avea autoritate în rândul oamenilor, iar împărăția Lui nu va mai putea exista pe pământ. Dacă El nu-i va distruge pe acei dușmani care nu I se supun, nu-Și va putea obține gloria completă, nici nu va putea să-Și întemeieze împărăția pe pământ. Acestea sunt simbolurile finalizării lucrării Sale și simbolurile finalizării marii realizări ale Sale: de a distruge în totalitate pe aceia dintre oameni care nu Îi sunt supuși și de a le oferi odihnă celor care au fost desăvârşiţi. Când umanității i se va reda asemănarea originală, când umanitatea va putea să-și îndeplinească respectivele datorii, să-și păstreze locul și să se supună tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu, Dumnezeu va fi obținut pe pământ un grup de oameni care Îl venerează și de asemenea, va fi întemeiat o Împărăție pe pământ, care Îl venerează. El va avea victorie eternă pe pământ și aceia care I se opun vor pieri pentru toată eternitatea. Aceasta va restaura intențiile Sale originale în crearea omului; Îi va restaura intenția în crearea tuturor lucrurilor și, de asemenea, Îi va restaura autoritatea pe pământ, autoritatea Lui printre toate lucrurile și printre dușmanii Săi. Acestea sunt simbolurile victoriei Sale totale. De acum înainte, umanitatea va intra în odihnă și va intra într-o viață care urmează calea cea dreaptă. Dumnezeu, de asemenea, va intra în odihna eternă cu omul și va intra într-o viață eternă, împărțită de Dumnezeu și de om. Murdăria și neascultarea de pe pământ vor dispărea, ca și tânguirea. Tot ce se opune pe pământ lui Dumnezeu nu va exista. Doar Dumnezeu și acei oameni pe care El i-a mântuit vor rămâne; doar creația Lui va rămâne.

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic