Dumnezeu Însuși, Unicul (X)
Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile (IV)
Astăzi comunicăm pe o temă specială. Pentru fiecare credincios, există doar două lucruri pe care trebuie să le știe, experimenteze și înțeleagă – și care sunt acestea? Primul este intrarea personală a oamenilor în viață, iar al doilea este legat de cunoașterea lui Dumnezeu. Credeți că ceea ce am comunicat recent despre cunoașterea lui Dumnezeu este realizabil? Putem să spunem că nu e la îndemâna celor mai mulți oameni. S-ar putea să nu fiți convinși de aceste cuvinte. De ce spun asta? Deoarece, atunci când ați ascultat ce spuneam înainte, indiferent de modul în care am spus-o și cu ce cuvinte, literalmente și teoretic erați conștienți de ceea ce spuneam, dar problema gravă la voi a fost că nu ați înțeles de ce am spus aceste lucruri, de ce am vorbit despre aceste subiecte. Acesta este fondul problemei. Și astfel, deși aceste lucruri pe care le-ați auzit s-au adăugat și v-au îmbogățit înțelegerea despre Dumnezeu și faptele Sale, tot aveți probleme în a-L cunoaște pe Dumnezeu. După ce ați auzit ce am spus, majoritatea dintre voi nu înțelegeți de ce am spus asta și ce legătură are cu a-L cunoaște pe Dumnezeu. Motivul pentru care nu sunteți în stare să înțelegeți legătura cu a-L cunoaște pe Dumnezeu este că experiența voastră de viață este prea superficială. Dacă experiența și cunoașterea oamenilor despre cuvintele lui Dumnezeu rămân la un nivel foarte limitat, atunci cea mai mare parte din cunoașterea lor despre Dumnezeu va fi vagă și abstractă – va fi rudimentară, doctrinară și teoretică. În teorie, reiese sau pare logică și rațională, dar cunoașterea lui Dumnezeu care iese din gura celor mai mulți oameni este fără conținut. Și de ce spun că este fără conținut? Deoarece, de fapt, în inima ta nu ești lămurit în ce măsură cuvintele despre cunoașterea lui Dumnezeu care îți ies pe gură sunt corecte sau nu, în ce măsură sunt riguroase sau nu. Și, astfel, chiar dacă majoritatea oamenilor au auzit multe informații și argumente despre cunoașterea lui Dumnezeu, cunoașterea lor despre Dumnezeu încă mai trebuie să depășească teoria și doctrina vagă și abstractă. Așadar, cum se poate rezolva problema asta? V-ați gândit vreodată la asta? Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, pot ei să dispună de realitate? Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci ei sunt neîndoielnic în afara realității, iar astfel, cu siguranță nu cunosc și nu experimentează deloc cuvintele lui Dumnezeu. Și pot cei care nu cunosc cuvintele lui Dumnezeu să-L cunoască pe El? Categoric nu. Există o legătură între cele două chestiuni. Astfel, majoritatea oamenilor spun „Cum poate fi atât de grea cunoașterea lui Dumnezeu? Când vorbesc despre a mă cunoaște, pot să vorbesc ore în șir, dar când e vorba despre cunoașterea lui Dumnezeu, nu-mi găsesc cuvintele. Chiar și când pot spune câte ceva, e forțat și sună stupid – ba chiar sună ciudat când mă aud spunând acel ceva.” Aceasta este sursa. Dacă tu crezi că e prea dificilă cunoașterea lui Dumnezeu, că e prea obositor pentru tine, că nu ai despre ce să vorbești – nimic real de comunicat, de oferit celorlalți și de oferit ție însuți – atunci acest lucru dovedește că nu ești o persoană care a experimentat cuvintele lui Dumnezeu. Ce sunt cuvintele lui Dumnezeu? Nu sunt oare cuvintele lui Dumnezeu expresia a ce are Dumnezeu și ce este? Dacă nu ai experimentat cuvintele lui Dumnezeu, ai putea avea cunoaștere despre ce are Dumnezeu și ce este? Cu siguranță nu. Există o legătură între toate aceste lucruri. Dacă nu ai deloc experiența cuvintelor lui Dumnezeu, atunci nu poți să pricepi voia lui Dumnezeu, și nu vei cunoaște care e firea Lui, ce Îi place, ce disprețuiește, care sunt cerințele Lui pentru om, care este atitudinea Lui față de cei care sunt buni și față de cei care sunt răi – toate acestea ți se vor părea, cu certitudine, ambigue și obscure. Dacă tu crezi în Dumnezeu în mijlocul unei astfel de obscurități, când spui că ești unul dintre aceia care urmăresc adevărul și Îl urmează pe Dumnezeu, sunt aceste cuvinte realiste? Nu sunt! Așadar, haideți să continuăm să avem părtășie despre cunoașterea lui Dumnezeu.
Cu toții sunteți dornici să auziți despre ce vom comunica astăzi, nu-i așa? Subiectul despre care vom avea părtășie astăzi are legătură cu subiectul „Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile” despre care am vorbit recent. Am vorbit mult despre faptul că „Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile”, folosind diferite mijloace și perspective ca să-i informăm pe oameni cum domnește Dumnezeu peste toate lucrurile, prin ce mijloace domnește El peste toate lucrurile și cu ajutorul căror principii gestionează El toate lucrurile, astfel încât ele să poată exista pe această planetă pe care a creat-o Dumnezeu. De asemenea, am vorbit mult despre modul în care Dumnezeu Se îngrijește de omenire: prin ce mijloace aprovizionează Dumnezeu omenirea, ce fel de mediu de viață le oferă El oamenilor și prin ce mijloace și dinamism le oferă acestora un mediu stabil de viață. Deși nu am vorbit direct despre relația dintre stăpânirea lui Dumnezeu peste toate lucrurile, administrarea de către El a tuturor lucrurilor și gestionarea Lui, indirect, am vorbit despre motivul pentru care El administrează astfel toate lucrurile și motivul pentru care aprovizionează și hrănește omenirea astfel – toate acestea au legătură cu gestionarea lui Dumnezeu. Lucrurile despre care am vorbit au fost foarte cuprinzătoare: de la mediul macro până la lucruri mult mai mici, cum ar fi necesarul de bază și dieta; de la modul în care stăpânește Dumnezeu peste toate lucrurile și le face să funcționeze într-un mod sistematic până la mediul de viață corect și adecvat pe care l-a creat pentru oamenii din fiecare rasă și așa mai departe. Tot acest conținut vast are legătură cu modul în care omul trăiește în trup. Cu alte cuvinte, totul are legătură cu lucrurile din lumea materială care sunt vizibile cu ochiul liber și pe care oamenii le pot simți, de exemplu, munții, râurile, oceanele, câmpiile… Toate acestea sunt lucruri care pot fi văzute și atinse. Când vorbesc despre aer și temperatură, puteți să vă folosiți respirația ca să simțiți direct existența aerului, iar trupul ca să simțiți dacă temperatura este joasă sau ridicată. Copacii, iarba, păsările și animalele din pădure, tot ce zboară pe cer și umblă pe pământ și feluritele animale mici care ies din vizuini pot fi văzute și auzite de către oameni. Cu toate că aria acestor lucruri este vastă, dintre toate lucrurile, ele reprezintă doar lumea materială. Lucrurile materiale sunt ceea ce oamenii pot să vadă și să simtă, cu alte cuvinte, când le atingi, le simți, iar când ochii tăi le văd, creierul tău îți prezintă o imagine, un portret. Ele sunt lucruri reale și actuale; pentru tine ele nu sunt abstracte, ci au o formă; pot fi pătrate, rotunde, înalte sau scunde, iar fiecare îți dă o impresie diferită. Toate aceste lucruri reprezintă acea parte materială a tuturor lucrurilor. Și astfel, ce conțin pentru Dumnezeu „toate lucrurile” din „stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor”? Ele nu conțin doar ceea ce oamenii pot să vadă și să atingă ci, mai mult decât atât, ceea ce este invizibil și intangibil. Acesta este una dintre adevăratele semnificații ale stăpânirii lui Dumnezeu peste toate lucrurile. Chiar dacă pentru oameni aceste lucruri sunt invizibile și intangibile, pentru Dumnezeu, cât timp ele pot fi văzute cu ochii Lui și se află în cadrul sferei suveranității Lui, ele chiar există. Chiar dacă, pentru omenire, ele sunt abstracte și de neimaginat – și chiar dacă, mai mult decât atât, sunt invizibile și intangibile – pentru Dumnezeu ele chiar există cu adevărat. Așa este cealaltă lume a tuturor lucrurilor peste care domnește Dumnezeu și este o altă parte din sfera tuturor lucrurilor peste care domnește El. Acesta este subiectul despre care comunicăm astăzi – cum conduce și administrează Dumnezeu lumea spirituală. Deoarece acest subiect tratează modul în care Dumnezeu domnește și gestionează toate lucrurile, el se referă la lumea din afara lumii materiale – lumea spirituală – și de aceea este extrem de necesar să-l înțelegem. Abia după această părtășie a fost oferită și numai după ce oamenii au înțeles-o vor fi ei capabili să înțeleagă pe deplin adevărata semnificație a cuvintelor „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”. Acesta este motivul pentru care vom discuta despre acest subiect. Și scopul acestui subiect este de a completa tema „Dumnezeu domnește peste toate lucrurile și Dumnezeu gestionează toate lucrurile”. Probabil, când auziți acest subiect, vi se pare ciudat sau incredibil, dar indiferent de cum vi se pare, de vreme ce lumea spirituală este o parte din toate lucrurile stăpânite de Dumnezeu, trebuie să învățați ceva din acest subiect. După aceea, veți avea o apreciere, înțelegere și cunoaștere mai profundă a cuvintelor „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”.
Cum stăpâneşte şi administrează Dumnezeu lumea spirituală
În ceea ce priveşte lumea materială, dacă oamenii nu înţeleg anumite lucruri sau fenomene, pot căuta informaţii relevante sau pot folosi diverse canale pentru a le afla originile şi povestea din spatele lor. Dar, în ceea ce priveşte cealaltă lume, despre care vorbim azi – lumea spirituală care există în afara lumii materiale – oamenii n-au nici mijloace, nici canale prin care să afle ceva despre aceasta. De ce spun asta? Deoarece, în lumea omenirii, tot ceea ce aparţine lumii materiale este inseparabil de existenţa fizică a omului şi, pentru că oamenii consideră că tot ceea ce aparţine lumii materiale este inseparabil de modul lor de viaţă fizic şi de viaţa lor fizică, cei mai mulţi dintre ei conştientizează sau văd doar lucrurile materiale din faţa ochilor lor, lucrurile care le sunt vizibile. Dar, în ceea ce priveşte lumea spirituală – cu alte cuvinte, tot ceea ce aparţine celeilalte lumi – e corect să spunem că majoritatea oamenilor nu cred. Aceasta pentru că lumea spirituală le este invizibilă şi ei cred că nu e nevoie să o înţeleagă sau să ştie ceva despre ea ca să nu mai spunem despre cum lumea spirituală este una complet diferită de lumea materială. Pentru Dumnezeu, ea este deschisă, dar, pentru omenire, este ascunsă şi nu este deschisă, aşa că oamenii au dificultăţi în a găsi un canal prin care să înţeleagă diversele aspecte ale acestei lumi. Diferitele aspecte despre care voi vorbi în legătură cu lumea spirituală privesc doar administraţia şi suveranitatea lui Dumnezeu. Nu revelez taine, şi nici nu vă spun niciun secret pe care doriţi să-l aflaţi, căci aceasta priveşte suveranitatea lui Dumnezeu, administraţia Lui şi prevederile Lui şi, ca atare, voi vorbi doar despre partea pe care e necesar s-o cunoaşteţi.
Mai întâi, să vă adresez o întrebare: după părerea voastră, ce este lumea spirituală? În sens larg, este o lume în afara lumii materiale, una invizibilă şi intangibilă oamenilor. Dar, în imaginaţia voastră, ce fel de lume ar trebui să fie lumea spirituală? Poate, ca urmare a faptului că nu o puteţi vedea, sunteţi incapabili s-o imaginaţi. Dar, când veţi auzi legende despre ea, tot vă veţi gândi, nu vă veţi putea abţine. Şi de ce spun asta? Există ceva care li se întâmplă multor oameni când sunt tineri: când cineva le spune o poveste înspăimântătoare – despre fantome, suflete – sunt îngrozitor de speriaţi. Şi de ce sunt ei speriaţi? Pentru că îşi imaginează acele lucruri; chiar dacă nu le pot vedea, simt că sunt prin camera lor, într-un loc ascuns sau întunecos şi sunt atât de speriaţi încât nu îndrăznesc să doarmă. Mai ales noaptea, ei nu îndrăznesc să stea singuri în cameră sau în curte. Aceasta este lumea spirituală a imaginaţiei voastre şi e o lume pe care oamenii o consideră înspăimântătoare. De fapt, toată lumea are o oarecare imaginaţie şi toată lumea poate simţi ceva.
Să începem cu lumea spirituală! Ce este lumea spirituală? Să vă dau o explicaţie scurtă şi simplă! Lumea spirituală este un loc important, unul diferit de lumea materială. Şi de ce spun că e important? Vom vorbi despre asta în detaliu. Existenţa lumii spirituale este legată inextricabil de lumea materială a omenirii. Ea joacă un rol important în ciclul vieţii şi al morţii omeneşti în stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor; acesta este rolul său şi unul dintre motivele pentru care existenţa sa e importantă. Deoarece este un loc indiscernabil pentru cele cinci simţuri, nimeni nu poate judeca cu acurateţe dacă există sau nu. Evenimentele lumii spirituale sunt legate îndeaproape de existenţa omenirii, prin urmare, felul în care trăieşte omenirea este de asemenea influenţat în mod colosal de lumea spirituală. Are acest lucru legătură cu suveranitatea lui Dumnezeu? Da. Când spun asta, înţelegeţi de ce discut despre acest subiect: pentru că priveşte suveranitatea lui Dumnezeu şi administraţia Lui. Într-o lume ca aceasta – una care e invizibilă oamenilor – fiecare ordin, decret şi sistem administrativ ceresc al ei este mult deasupra legilor şi sistemelor oricărei ţări a lumii materiale şi nicio fiinţă care trăieşte în această lume nu ar îndrăzni să le încalce sau să le aroge. Are acest lucru legătură cu suveranitatea şi administraţia lui Dumnezeu? În această lume, sunt decrete administrative clare, ordine administrative clare şi statute clare. La niveluri diferite şi în zone diferite, aprozii se supun cu stricteţe sarcinii lor şi respectă regulile şi reglementările, căci ştiu care e consecinţa încălcării unui ordin ceresc, sunt clar conştienţi de cum Dumnezeu pedepseşte răul şi răsplăteşte binele şi de cum administrează El toate lucrurile, de cum stăpâneşte toate lucrurile şi, mai mult, văd clar cum Dumnezeu Îşi realizează ordinele şi statutele cereşti. Sunt acestea diferite de lumea materială locuită de omenire? Sunt diferite în mod colosal. Este o lume complet diferită de lumea materială. De vreme ce există ordine şi statute cereşti, ea priveşte suveranitatea şi administraţia lui Dumnezeu, mai mult, firea Lui şi ceea ce are şi este El. După ce aţi auzit aceasta, nu consideraţi că este foarte necesar ca eu să vorbesc despre acest subiect? Nu doriţi să aflaţi tainele ei? (Ba da.) Aşa e conceptul lumii spirituale. Deşi coexistă cu lumea materială şi e supusă simultan administrării şi suveranităţii lui Dumnezeu, administrarea şi suveranitatea acestei lumi de către Dumnezeu sunt mult mai stricte decât cele ale lumii materiale. Când vine vorba despre detalii, ar trebui să începem cu felul în care lumea spirituală este responsabilă pentru lucrarea ciclului vieţii şi al morţii pentru omenire, căci această lucrare este o parte importantă din lucrarea fiinţelor din lumea spirituală.
În cadrul omenirii, eu îi clasific pe toţi oamenii în trei tipuri. Primul tip sunt necredincioşii, care sunt aceia fără credinţe religioase. Sunt numiţi necredincioşi. Majoritatea covârşitoare a necredincioşilor cred doar în bani, îşi urmăresc doar propriile interese, sunt materialişti şi cred doar în lumea materială, nu în ciclul vieţii şi al morţii sau în maxime despre zeităţi şi fantome. Îi clasific drept necredincioşi şi ei sunt primul tip. Cel de-al doilea tip sunt diverşii oameni de credinţă, pe lângă necredincioşi. În cadrul omenirii, eu îi împart pe aceşti oameni de credinţă în mai multe tipuri importante: primul tip sunt evrei, al doilea sunt catolici, al treilea sunt creştini, al patrulea sunt musulmani şi al cincilea sunt budişti – sunt cinci tipuri. Acestea sunt diversele tipuri de oameni de credinţă. Cel de-al treilea tip sunt cei care cred în Dumnezeu, ceea ce are legătură cu voi. Astfel de credincioşi sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu azi. Aceşti oameni sunt împărţiţi în două tipuri: aleşii lui Dumnezeu şi făcătorii de servicii. Aceste tipuri principale au fost clar diferenţiate. Aşadar, acum, în minţile voastre sunteţi capabili să distingeţi tipurile şi clasificările oamenilor, nu? Primul tip sunt necredincioşii – am spus ce sunt necredincioşii. Cei care cred în Bătrânul din Cer sunt socotiţi necredincioși? Mulţi necredincioşi cred doar în Bătrânul din Cer; ei cred că vântul, ploaia şi tunetul sunt toate controlate de acest Bătrân din Cer, pe care se bizuie pentru plantatul culturilor şi pentru recoltă – dar, când se pomeneşte despre credinţa în Dumnezeu, ei devin refractari. Poate fi numită aceasta credinţă în Dumnezeu? Astfel de oameni sunt incluşi în tipul necredincioşilor. Înţelegi asta, nu-i aşa? Nu confunda aceste categorii! Cel de-al doilea tip sunt oamenii de credinţă. Al treilea tip sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu azi. Şi de ce am împărţit toţi oamenii în aceste tipuri? (Pentru că diverse tipuri de oameni un final diferit și o destinație diferită.) Acesta este un aspect. Pentru că, atunci când aceste rase şi tipuri diferite de oameni se întorc în lumea spirituală, vor avea fiecare un loc diferit în care vor merge, vor fi supuşi unor legi diferite ale ciclului vieţii şi al morţii şi acesta e motivul pentru care am clasificat oamenii în aceste tipuri importante.
1. Ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor
Să începem cu ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor! După ce un om moare, e luat de un aprod din lumea spirituală. Şi ce anume din el e luat? Nu trupul său, ci sufletul său. Când sufletul lui e luat, ajunge într-un loc care e o agenţie a lumii spirituale, una care primeşte în special sufletele oamenilor care tocmai au murit. (Notă: primul loc în care merge oricine după ce moare este necunoscut sufletului.) Când e dus în acest loc, o oficialitate efectuează primele controale, confirmând numele, adresa şi vârsta sa. Ceea ce a făcut cu viaţa lui, tot ceea ce a făcut în viaţa lui e consemnat într-o carte şi verificat cu acurateţe. După ce a fost controlat totul, comportamentul şi acţiunile persoanei respective de-a lungul vieţii sale sunt folosite pentru a stabili dacă va fi pedepsită sau continuă să fie reîntrupată ca om, aceasta fiind prima etapă. Este această primă etapă înfricoşătoare? Nu este foarte înfricoşătoare deoarece singurul lucru care s-a întâmplat este că persoana respectivă a ajuns într-un loc întunecat şi nefamiliar.
În cea de-a doua etapă, dacă omul acesta afăcut multe lucruri rele de-a lungul vieţii sale, dacă a comis multe fapte haine, atunci va fi dus într-un loc de pedeapsă pentru a fi pedepsit. Acela va fi locul expres pentru pedepsirea oamenilor. Detaliile felului în care este el pedepsit depind de păcatele comise şi de câte lucruri haine a făcut înainte să moară – aceasta este prima situaţie care are loc în etapa a doua. Din cauza lucrurilor pe care le-au făcut şi a răului pe care l-au comis înainte să moară, când vor fi reîntrupaţi, după pedeapsa lor – când se vor naşte încă o data în lumea materială – unii vor fi în continuare oameni, iar unii vor deveni animale. Cu alte cuvinte, după ce un om se întoarce în lumea spirituală, e pedepsit din cauza răului pe care l-a comis; mai mult decât atât, din cauza lucrurilor haine pe care le-a făcut, în următoarea lui reîntrupare, probabil nu devine om, ci animal. Sfera animalelor în care s-ar putea transforma include: vaci, cai, porci şi câini. Unii oameni ar putea deveni o pasăre de pe cer, o raţă sau o gâscă… După ce a fost reîntrupat ca animal, când moare, revine în lumea spirituală şi, ca înainte, în funcţie de comportamentul său de dinainte de a muri, lumea spirituală va decide dacă va fi întrupat ca om. Majoritatea oamenilor comit prea mult rău, păcatele lor sunt prea cumplite, aşa că, atunci când sunt reîntrupaţi, devin animale de şapte până la douăsprezece ori. De şapte până la douăsprezece ori – este acest lucru înfricoşător? (Este înfricoşător.) Ce vi se pare înfricoşător? Faptul că un om devine un animal, asta e înfricoşător. Şi, pentru un om, ce e cel mai dureros în a deveni un animal? Ideea de a nu avea limbaj, de a avea doar gânduri simple, de a putea face doar lucrurile pe care le fac animalele şi de a mânca lucrurile pe care le mănâncă animalele, de a avea mentalitatea simplă şi limbajul corpului unui animal, de a nu putea merge în două picioare, de a nu putea comunica cu oamenii, nimic din comportamentul şi activităţile oamenilor care nu au nicio legătură cu animalele. Altfel spus, între toate lucrurile, faptul de a fi animal înseamnă că eşti cea mai josnică dintre toate fiinţele vii şi e mult mai dureros decât a fi om. Acesta e un aspect al pedepsei aplicate de lumea spirituală celor care au făcut mult rău şi au comis păcate mari. Cât despre severitatea pedepsei, aceasta e decisă de tipul de animal în care se transformă. De pildă, a fi porc este mai bine decât a fi câine? Un porc trăiește mai bine sau mai rău decât un câine? Mai rău, nu-i aşa? Dacă oamenii devin cai sau vaci, vor trăi ei mai bine sau mai rău decât un porc? (Mai bine.) Va fi mai comod dacă un om devine pisică? Dacă ai avea de ales între animale, ai alege să devii pisică şi asta e mai comod decât a deveni un cal sau o vacă, pentru că ai putea lenevi aproape tot timpul, dormind. A deveni o vacă sau un cal este mai laborios, iar dacă oamenii sunt reîntrupaţi ca vaci sau cai, trebuie să muncească din greu – ceea cea pare a fi o pedeapsă aspră. A deveni câine este puţin mai bine decât a deveni vacă sau cal, pentru că un câine are o relaţie mai apropiată cu stăpânul lui. Mai mult, azi, mulţi oameni au un câine şi, după trei sau cinci ani, el a învăţat să înţeleagă mult din ce spun aceştia! Deoarece un câine poate înţelege multe dintre cuvintele stăpânului lui, are o bună înţelegere a stăpânului lui şi uneori se poate adapta stării şi exigenţelor stăpânului său. Prin urmare, stăpânul îl tratează pe câine mai bine şi animalul mănâncă şi bea mai bine, iar când are dureri, e mai îngrijit – aşadar, nu se bucură câinele de o viaţă fericită? Astfel, a fi câine este mai bine decât a fi vacă sau cal. În acest caz, severitatea pedepsei unei persoane stabileşte de câte ori e reîntrupată ca animal şi tipul de animal în care e întrupată. Înţelegi, nu-i aşa?
Deoarece au comis atât de multe păcate cât timp au fost în viaţă, unii oameni vor fi pedepsiţi fiind reîntrupaţi ca animale de şapte până la douăsprezece ori. După ce au fost pedepsiţi de suficiente ori, când se întorc în lumea spirituală, sunt duşi în altă parte. Diferitele suflete din acest loc au fost deja pedepsite şi sunt din tipul celor care se pregătesc să fie reîntrupate ca oameni. Acest loc categoriseşte fiecare suflet într-un tip, în funcţie de felul familiei în care se va naşte, de rolul pe care îl va juca odată ce a fost reîntrupat şi aşa mai departe. De pildă, unii oameni vor deveni cântăreţi când vor veni pe lumea aceasta, aşa că sunt puşi printre cântăreţi; unii vor deveni oameni de afaceri când vor veni pe lumea aceasta, aşa că sunt puşi printre oamenii de afaceri; iar dacă o persoană urmează să devină cercetător ştiinţific când va deveni om, atunci e pus printre cercetătorii ştiinţifici. După ce sunt clasificaţi, fiecare e trimis de acolo, potrivit unui moment diferit şi unei date stabilite, exact aşa cum trimit oamenii e-mailuri azi. Astfel, se va încheia un ciclu al vieţii şi al morţii. Din ziua în care un om ajunge în lumea spirituală şi până când pedeapsa lui se sfârşeşte, poate fi reîntrupat ca animal de multe ori, iar apoi se pregăteşte să fie reîntrupat ca om; acesta este un proces complet.
Iar cei care au încetat să fie pedepsiţi şi nu sunt reîntrupaţi ca animale vor fi trimişi repede în lumea materială pentru a deveni oameni? Sau cât va dura până când vor putea veni printre oameni? Care e frecvenţa cu care aceste persoane devin oameni?[a] Există restricţii temporale aici. Tot ceea ce are loc în lumea spirituală este supus restricţiilor şi regulilor temporale adecvate – ceea ce veţi înţelege dacă vă explic cu numere. În cazul celor care sunt reîntrupaţi într-o perioadă scurtă, când mor, renaşterea lor ca oameni va fi pregătită. Cea mai scurtă perioadă este de trei zile. Pentru unii oameni, sunt trei luni, pentru alţii, sunt trei ani, pentru unii, sunt treizeci de ani, pentru alţii, sunt trei sute de ani, pentru unii, sunt trei mii de ani şi aşa mai departe. Aşadar, ce se poate spune despre aceste reguli temporale şi care sunt particularităţile lor? Acestea se bazează pe ce are nevoie lumea materială, lumea omului, de la un suflet, și pe rolul pe care acest suflet îl va juca în această lume. Când oamenii sunt reîntrupaţi ca persoane obişnuite, în cazul celor mai mulţi dintre ei, acest lucru are loc foarte curând, pentru că lumea omului are o nevoie presantă de astfel de oameni obişnuiţi, aşa că, trei zile mai târziu, sunt trimişi din nou unei familii care e complet diferită de aceea în care au fost înainte să moară. Dar sunt unii care joacă un rol special în această lume. „Special” înseamnă că nu există o cerere mare pentru aceste persoane în lumea omului; nu mulţi oameni sunt necesari pentru a juca un astfel de rol, aşa că pot trece trei sute de ani înainte să fie reîntrupaţi.[b] Cu alte cuvinte, acest suflet va veni doar o dată la trei sute de ani sau chiar o dată la trei mii de ani. Şi de ce e aşa? Pentru că, timp de trei sute de ani sau de trei mii de ani, un astfel de rol nu este cerut în lumea omului, aşa că acesta este păstrat undeva în lumea spirituală. Să luăm, de pildă, cazul lui Confucius. El a avut un impact profund asupra culturii tradiţionale chineze. Sosirea lui a avut un efect profund asupra culturii, cunoaşterii, tradiţiei şi gândirii oamenilor din acele vremuri. Dar un om precum acesta nu e necesar în fiecare eră, aşa că el a trebuit să rămână în lumea spirituală, aşteptând acolo timp de trei sute sau trei mii de ani înainte de a fi reîntrupat. Deoarece lumea omului nu avea nevoie de o asemenea persoană, el a trebuit să aştepte inactiv, căci existau foarte puţine roluri ca al lui, nu prea era nimic de făcut pentru el, aşa că a trebuit să fie ţinut undeva, în lumea spirituală, în cea mai mare parte a timpului, inactiv, şi să fie trimis de acolo când lumea omului a avut nevoie de el. Astfel sunt regulile temporale ale tărâmului spiritual pentru frecvenţa cu care majoritatea oamenilor sunt reîntrupaţi. Indiferent dacă sunt persoane obişnuite sau speciale, lumea spirituală are reguli adecvate şi practici corecte pentru a procesa reîntruparea oamenilor, iar aceste reguli şi practici sunt trimise de Dumnezeu şi nu sunt decise sau controlate de niciun aprod sau fiinţă din lumea spirituală. Acum înţelegi, nu-i aşa?
Pentru orice suflet, reîntruparea lui, care este rolul lui în viaţă – în ce familie se naşte şi cum e viaţa lui sunt strâns legate de viaţa lui din trecut. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei sunt diferite, la fel ca sarcinile pe care le îndeplinesc. Şi ce sarcini sunt acestea? Unii oameni vin să-şi achite o datorie: dacă au datorat altora prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, vin să achite o datorie în această viaţă. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze o datorie: li s-au sustras prin escrocherie prea multe lucruri şi prea mulţi bani în viaţa lor anterioară, aşa că, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le va da dreptate şi le va permite să-şi recupereze datoriile în această viaţă. Unii oameni au venit să plătească o datorie de recunoştinţă: în timpul vieţii lor anterioare – înainte să moară – cineva a fost bun cu ei şi în această viaţă li s-a dat o mare ocazie de a fi reîntrupaţi, aşa că sunt renăscuţi pentru a achita această datorie de recunoştinţă. Alţii, între timp, au fost renăscuţi în această viaţă pentru a pretinde o viaţă. Şi a cui viaţă o pretind? Este vorba despre persoana care i-a omorât în viaţa lor anterioară. Pe scurt, viaţa actuală a fiecărui om are o strânsă legătură cu viaţa sa anterioară, este legată inseparabil. Cu alte cuvinte, viaţa actuală a fiecărui om este afectată enorm de viaţa sa anterioară. De pildă, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înşelăciune o sumă mare de bani. Aşadar, îi este dator Zhang lui Li? De vreme ce îi este dator, este normal ca Li să-şi recupereze datoria de la Zhang? Aşadar, după ce ei mor, rămâne de achitat o datorie între ei. Când sunt reîntrupaţi şi Zhang devine om, cum îşi recuperează Li datoria de la el? O posibilitate este ca Li să-şi recupereze datoria fiind renăscut ca fiul lui Zhang. Zhang, câştigă mulţi bani şi sunt irosiţi de fiul lui, Li. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, fiul lui, Li, îl „ajută”, cheltuindu-i. Oricât de mulţi bani câştigă Zhang, nu sunt niciodată destui, iar fiul lui, între timp, dintr-un motiv sau altul, ajunge să cheltuiască banii tatălui lui prin diverse căi şi mijloace. Zhang e perplex: „De ce fiul meu a fost mereu o piază rea? De ce fiii altor oameni sunt atât de buni? De ce fiul meu nu are nicio ambiţie, de ce este atât de nefolositor şi incapabil de a câştiga niciun ban, de ce trebuie mereu să-l întreţin? De vreme ce trebuie să-l întreţin, o voi face, dar de ce, oricât de mulţi bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulţi? De ce nu poate avea o slujbă cinstită, dar va face orice altceva – lenevind, mâncând, bând, preacurvind și pariind? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândeşte o vreme: „S-ar putea să fi avut o datorie la el în viaţa trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârşi până când nu o voi plăti în întregime!” E posibil să vină ziua când Li şi-a recuperat cu adevărat datoria şi, când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, va exista o zi în care, brusc, îi va veni mintea la cap: „Nu am făcut nici măcar un lucru bun în prima jumătate a vieţii mele! Am risipit toţi banii pe care i-a câştigat tatăl meu – ar trebui să fiu un om bun! Îmi voi face curaj: voi fi un om onest, care trăieşte cum se cuvine şi nu-mi voi mai supăra niciodată tatăl!” De ce gândeşte aşa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Pentru că Li şi-a recuperat datoria; Zhang şi-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză şi efect. Povestea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte ca aceştia doi să se nască, iar această poveste a vieţii lor din trecut a fost adusă în actuala lor viaţă şi niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învăţat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată şi niciodată nu a avut o slujbă cinstită – dar, în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l înveţe; fiul lui a înţeles în mod firesc. Acesta este un exemplu simplu. Există multe astfel de exemple? (Da.) Şi ce le spune el oamenilor? (Că ar trebui să fie buni şi să nu facă rău.) Că ar trebui să nu facă rău şi că va exista o răsplată pentru faptele lor rele! Majoritatea necredincioşilor comit mult rău, iar faptele lor rele și-au primit răsplata, nu-i aşa? Dar e această răsplată arbitrară? Tot ceea ce are de-a face cu răsplata are un context şi un motiv. Crezi că nu vei păţi nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înşelăciune ? Crezi că, după ce i-ai luat banii printr-un şiretlic, nu vor exista consecinţe pentru tine, după ce i-ai luat banii? Asta ar fi imposibil şi vor exista consecinţe! Indiferent de cine e sau dacă crede sau nu că există un Dumnezeu, fiecare om trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul său şi să suporte consecinţele acţiunilor sale. Cât despre acest exemplu simplu – cu pedepsirea lui Zhang şi recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, există acest fel de rezultat. E inseparabil de administrarea lumii spirituale. Deşi sunt necredincioşi, existenţa celor care nu cred în Dumnezeu e supusă unor astfel de ordine şi decrete cereşti, nimeni nu poate scăpa de ele şi nimeni nu poate evita această realitate.
Cei care nu au credinţă cred adesea că tot ceea ce poate fi văzut există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieţii şi al morţii” şi că nu există „pedeapsă”, aşa că păcătuiesc şi fac rău fără remuşcare – după care sunt pedepsiţi sau reîntrupaţi ca animale. Majoritatea diverşilor oameni dintre necredincioşi cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu ştiu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor fiinţelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona supravegheată de ochii lui Dumnezeu şi niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile şi restricţiile ordinelor şi decretelor cereşti ale lui Dumnezeu. Aşadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuieşti, să faci rău, şi că există consecinţe. Când cineva care a înşelat pe altcineva, luându-i bani, este astfel pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancţionat de lumea spirituală, este pedepsit prin decretele şi ordinele cereşti ale lui Dumnezeu, iar un comportament infracţional şi hain atât de cumplit – violul şi jaful, înşelătoria şi escrocheria, furtul şi tâlhăria, crima şi incendierea şi aşa mai departe – este şi mai supus unei diversităţi de pedepse cu grade diferite de severitate. Şi ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele au nevoie de timp pentru a stabili nivelul severității, unele fac asta prin diferite metodologii, iar altele fac asta prin intermediul locurilor în care merg oamenii când sunt reîntrupaţi. De pildă, unii oameni sunt spurcaţi la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura des pe alţii şi a folosi un limbaj răutăcios, unul care-i blestemă pe oameni. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă spurcată. Limbajul răutăcios care blestemă oamenii vine adesea din gurile unor astfel de oameni şi un asemenea limbaj răutăcios este însoţit de consecinţe grave. După ce aceşti oameni au murit şi au primit pedeapsa potrivită, pot fi renăscuţi ca muţi. Unii oameni sunt foarte vicleni când sunt în viaţă, profită adesea de alţii, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate şi fac multe lucruri care-i lezează pe alţii. Când sunt renăscuţi, pot fi reduşi la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la intimitatea celorlalţi; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă şi ştiu multe pe care nu se cuvine să le ştie, aşadar, când sunt renăscuţi, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viaţă, se bat adesea şi fac multe lucruri rele şi, astfel, când sunt renăscuţi, pot fi invalizi, ologi sau ciungi ori pot fi cocoşaţi sau pot avea torticolis, pot şchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt şi aşa mai departe. În acest caz, ei sunt supuşi unor diferite pedepse, în funcţie de nivelul de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viaţă. Şi ce părere aveţi, de ce sunt oamenii saşii? Există mulţi astfel de oameni? Există mulţi azi printre noi. Unii oameni sunt saşii pentru că în viaţa lor trecută şi-au folosit prea mult ochii, au făcut prea multe lucruri rele, aşadar, când sunt renăscuţi în această viaţă, ochii lor sunt saşii, iar în cazuri grave, sunt chiar orbi. Crezi că e plăcut să te uiţi la oamenii saşii? Lasă ei o impresie bună? Vezi că au o structură facială bună, pielea le e curată şi deschisă la culoare, au ochi mari şi pleoape duble – dar, din păcate, unul din ochii lor e saşiu. Cum arată? Nu are asta un impact total asupra înfăţişării persoanei? Şi, cu acest impact, ce fel de viaţă au? Când cunosc alţi oameni, îşi spun: „Sunt saşiu! Trebuie să vorbesc cu capul plecat şi nu pot privi oamenii faţă-n faţă, ca să nu-mi poată vedea ochii.” Ochii lor saşii influenţează felul în care percep lucrurile şi abilitatea lor de a privi oamenii faţă-n faţă. În acest fel, nu şi-au pierdut ei uzul ochilor? Aşadar, nu le-au fost corectate excesele vieţii din trecut? Astfel, în viaţa următoare, nu vor îndrăzni să facă nimic atât de rău. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înţeleg bine cu alţii înainte să moară, fac multe lucruri bune pentru cei dragi, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate şi le pasă de ceilalţi sau îi ajută financiar, alţii au păreri foarte bune despre ei şi, când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiţi. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existenţa lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. El crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede. Şi rezultatul este că se comportă mult mai bine. Aceşti oameni sunt buni la suflet şi generoşi, iar când, în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine şi vor fi curând reîntrupaţi. Când sunt renăscuți, în ce fel de familie vor ajunge? Deşi această familie nu va fi bogată, va fi liniştită, va fi armonie între membrii ei, vor petrece zile senine şi fericite, toată lumea va fi veselă şi va avea o viaţă bună. Când persoana respectivă ajunge la maturitate, va avea o familie mare, extinsă, copiii săi vor fi talentaţi şi se vor bucura de succes, iar familia sa se va bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viaţa din trecut a persoanei respective. Cu alte cuvinte, locul unde merge un om după ce moare şi e reîntrupat, indiferent dacă e bărbat sau femeie, care e misiunea sa, prin ce va trece în viaţă, obstacolele sale, de ce binecuvântări se bucură, pe cine va cunoaşte, ce se întâmplă cu el – nimeni nu poate prezice, evita sau nu se poate ascunde de aceasta. Cu alte cuvinte, după ce viaţa ta a fost stabilită, în ceea ce priveşte ceea ce ţi se întâmplă, oricum ai încerca să eviţi asta, indiferent de mijloacele prin care încerci să eviţi asta, nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieţii stabilit pentru tine de Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când eşti reîntrupat, soarta vieţii tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situaţia şi să meargă mai departe; e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăieşte în această lume, şi nicio chestiune nu e mai reală. Bine, ai înţeles toate acestea, nu-i aşa?
După ce ați înţeles aceasta, vedeţi că Dumnezeu are controale şi o administrare foarte exigente şi riguroase pentru ciclul vieţii şi al morţii în cazul necredincioşilor? În primul rând, Dumnezeu a instituit diverse ordine, decrete şi sisteme cereşti în tărâmul spiritual, iar după proclamarea acestor ordine, decrete şi sisteme cereşti, acestea sunt executate cu stricteţe, aşa cum a stabilit Dumnezeu, prin fiinţe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală şi nimeni nu îndrăzneşte să le încalce. Aşadar, în ciclul de viaţă şi de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om este reîntrupat ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăzneşte să le încalce şi nici nu e capabil să o facă. Doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu şi a existenţei unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă şi de ordonată; doar datorită unei astfel de suveranităţi a lui Dumnezeu omenirea este capabilă să coexiste paşnic cu cealaltă lume, care îi e complet invizibilă şi să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranităţii lui Dumnezeu. După ce viaţa trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viaţă, aşadar, ce s-ar întâmpla dacă ar fi fără administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot şi chiar ar face rău fiinţelor vii din lumea omenirii. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi şi spre plante şi animale – însă primii care ar fi răniţi ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet ar fi fără administrare, ar face cu adevărat rău oamenilor şi ar face cu adevărat lucruri haine – atunci ar exista, de asemenea, o tratare adecvată a acestui suflet în lumea spirituală: dacă situaţia ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe, ar fi distrus; dacă se poate, ar fi pus undeva şi, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată şi realizată conform unor paşi şi reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos şi omenirea lumii materiale posedă o mentalitate normală, o raţionalitate normală şi o viaţă trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viaţă normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere şi să se înmulţească de-a lungul generaţiilor.
Ce părere ai despre cuvintele pe care tocmai le-ai auzit? Sunt noi pentru tine? Şi ce simţiţi voi după ce v-am comunicat aceste cuvinte azi? În afară de faptul că sunt inedite, mai simţiţi ceva? (Oamenii ar trebui să se comporte bine şi eu văd că Dumnezeu e mare şi înfricoşător.) (După ce am auzit comuniunea lui Dumnezeu despre cum tratează El cu sfârşitul unor diferite tipuri de oameni, dintr-un punct de vedere, cred că firea lui Dumnezeu nu permite nicio jignire şi că ar trebui să-L venerez; din alt punct de vedere, sunt conştient de ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu şi de ce fel de oameni nu-I plac, aşa că vreau să fiu unul dintre aceia pe care Îi place.) Vedeţi că Dumnezeu se bazează pe principii în acţiunile Lui în această zonă? Care sunt principiile potrivit cărora acţionează? (El stabileşte sfârşitul oamenilor în funcţie de tot ceea ce fac.) Aici este vorba despre diferitele sfârşituri ale necredincioşilor despre care tocmai am vorbit. În privinţa necredincioşilor, principiul din spatele acţiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni şi de pedepsire a celor răi? Există excepţii? (Nu.) Vedeţi că există un principiu în spatele acţiunilor lui Dumnezeu? Necredincioşii nu cred efectiv în Dumnezeu, nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu şi nu sunt conştienţi de suveranitatea lui Dumnezeu, cu atât mai puţin Îl recunosc pe Dumnezeu. Ceea ce e mai grav, pângăresc împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă şi sunt ostili faţă de cei care cred în Dumnezeu. Deşi aceşti oameni au o astfel de atitudine faţă de Dumnezeu, administrarea lor de către Dumnezeu tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor şi firii Lui. Cum priveşte Dumnezeu ostilitatea lor? Ca necunoaştere! Aşa că a făcut ca aceşti oameni – majoritatea necredincioşilor – să fi fost reîntrupaţi cândva ca animale. Aşadar, ce sunt necredincioşii în ochii lui Dumnezeu? Ei sunt şeptel. Dumnezeu administrează şeptelul, El administrează omenirea şi are aceleaşi principii pentru acest tip de om. Chiar şi în administrarea acestor oameni de către Dumnezeu şi în acţiunile Lui faţă de ei, firea lui Dumnezeu şi legile pentru stăpânirea Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Aşadar, vedeţi suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioşii despre care tocmai am vorbit? Vedeţi firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Cu alte cuvinte, indiferent cu care dintre toate lucrurile tratează El, Dumnezeu acţionează conform propriilor principii şi firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu. Nu ar renunţa cu nonşalanţă la decretele sau ordinele cereşti pe care le-a instituit pentru că El socoteşte acest tip de om drept şeptel. Dumnezeu acţionează conform unor principii, fără nici cea mai mică confuzie, acţiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor şi, indiferent de ceea ce face, totul este în conformitate cu principiile Lui. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuşi, ceea ce e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio fiinţă creată. Dumnezeu e conştiincios şi responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea şi stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ şi lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat şi niciodată nu a fost nepăsător faţă de acest lucru. Faţă de cei care sunt buni, El e binevoitor şi blând; celor haini le aplică pedepse fără remuşcări; iar diferitelor vietăţi El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt şi regulat, conform diferitelor condiţii impuse de lumea omenirii în momente diferite, astfel încât aceste diverse fiinţe vii sunt reîntrupate conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat şi trec din lumea materială în cea spirituală într-un fel ordonat.
Moartea unei fiinţe vii – încheierea unei vieţi fizice – semnifică faptul că fiinţa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce naşterea unei noi vieţi fizice semnifică faptul că o fiinţă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială şi a început să-şi preia rolul, să-şi joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei fiinţe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Când cineva vine în lumea materială, rânduieli şi precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală pentru familia în care acesta merge, era în care ajunge, ora la care ajunge şi rolul pe care îl joacă. Și astfel, întreaga viaţă a acestei persoane –lucrurile pe care le face şi căile pe care merge – evoluează conform rânduielilor lumii spirituale, fără nici cel mai mic neajuns. Momentul în care se încheie o viaţă fizică, între timp, şi modul şi locul în care se încheie sunt clare şi perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpâneşte lumea materială şi lumea spirituală şi nu va amâna ciclul normal de viaţă şi de moarte al unui suflet, nici nu ar putea comite vreo greşeală în rânduielile ciclului de viaţă şi de moarte al unui suflet. Fiecare dintre aprozii din posturile oficiale ale lumii spirituale îşi îndeplineşte sarcinile şi face ceea ce se cuvine să facă, potrivit indicaţiilor şi regulilor lui Dumnezeu. Și astfel, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat şi nu conţine haos. Toate acestea sunt datorită stăpânirii ordonate a lucrurilor de către Dumnezeu, dar şi datorită faptului că autoritatea lui Dumnezeu stăpâneşte peste tot şi toate cele peste care stăpâneşte El includ lumea materială în care trăieşte omul şi, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Aşadar, dacă omenirea vrea să aibă o viaţă bună şi să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, omul trebuie să primească şi lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare fiinţă vie în numele omenirii şi care e ordonată. Astfel, când se spune că Dumnezeu este sursa vieţii pentru toate lucrurile, nu ne-am dezvoltat noi conştientizarea şi înţelegerea „tuturor lucrurilor”? (Ba da.)
2. Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri de credință
Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al primei categorii, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este și el un subiect foarte important și este util ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă când spunem „credincioși”: ne referim la iudaism, la creștinism, la catolicism, la islamism și la budism, la aceste cinci principale religii. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Acești credincioși ajung într-un loc diferit atunci când mor. „Diferit” față de cine? De necredincioși, de cei fără de credință, despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung într-un alt loc, un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Dar este același proces. Lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, iar ei vor fi procesați în mod corespunzător. Dar de ce acești oameni vor fi puși în alt loc pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Și care este acest motiv? Vă voi spune, dându-vă un exemplu. Dar, înainte să fac asta, poate voi vă spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt complet necredincioși.” Nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt puși în alt loc.
Să luăm drept exemplu budismul: să vă spun un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, e cineva care știe care este credința lui. Când un budist își taie părul și devine călugăr sau călugăriță, asta înseamnă că s-a separat de lumea seculară și a lăsat mult în urmă lumea agitată a oamenilor. În fiecare zi, budiștii își rostesc incantațiile „sutra” și mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime. Așa își petrec ei întreaga viață. Când viața lor fizică se încheie, își fac un rezumat al vieții, dar, în inimile lor, ei nu știu unde vor ajunge după ce mor, pe cine vor întâlni și ce finalitate vor avea – în inimile lor, ei nu cunosc cu claritate aceste lucruri. Nu au făcut nimic altceva decât să-și petreacă orbește întreaga lor viață însoțiți de o credință. După aceea, ei părăsesc lumea însoțiți de dorințe și de idealuri orbești. Astfel se încheie viața lor fizică atunci când părăsesc lumea celor vii, iar după aceea, ei se întorc la locul lor inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîncarna pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și autocultivarea de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîncarna rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Fiind o primă procedură, trupul lor fizic se autocultivă. După aceea, ei mor și se întorc în lumea spirituală, acolo unde sunt examinați, iar apoi – dacă nu sunt probleme – pot să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească încă o dată la budism și să își continue autocultivarea. După ce s-au reîncarnat între trei și șapte ori, ei se vor întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duc de fiecare dată când viața lor fizică se încheie. Dacă diferitele lor competențe și comportamentul lor din lumea oamenilor respectă legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, ei vor rămâne acolo; nu se vor mai reîncarna ca oameni, nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsiți pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu vor mai trece niciodată prin acest proces. În schimb, în funcție de circumstanțele lor, vor ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru dobândirea nemuririi. Dobândirea nemuririi înseamnă, în principal, să devii un reprezentant al lumii spirituale, înseamnă că nu mai există nicio posibilitate de reîncarnare sau de pedeapsă. Chiar mai mult, înseamnă să nu mai suferi agravarea de a fi om după reîncarnare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei rămân pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîncarna. Acesta este un exemplu al dobândirii nemuririi în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc nemurirea, la întoarcerea lor în lumea spirituală, sunt examinați și verificați de către aprodul relevant, care descoperă că aceștia nu s-au autocultivat cu sârguință sau că nu au fost conștiincioși în rostirea incantațiilor „sutra”, așa cum impune budismul; în schimb, ei au comis multe rele și au făcut multe răutăți. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia, iar în urma acesteia, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Așadar, când va dobândi nemurirea acest gen de persoană? În viața în care nu va face niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Acești oameni se reîncarnează în continuare, își rostesc în continuare incantațiile „sutra”, își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a lămpilor cu grăsime, nu omoară nicio ființă vie, nu mănâncă deloc carne și nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. În cadrul acestui proces, ei nu fac niciun rău, iar apoi se întorc în lumea spirituală. După ce toate faptele și întregul lor comportament au fost examinate, ei sunt trimiși încă o dată în lumea oamenilor, într-un ciclu care se repetă între trei și șapte ori. Dacă între timp nu apare nicio problemă, atunci dobândirea nemuririi va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a dobândi nemurirea și de a ocupa o poziție în lumea spirituală. Asta îi face diferiți de necredincioși. În primul rând, când ei trăiesc pe pământ, care este comportamentul celor care sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să nu comită absolut niciun rău: ei trebuie să nu comită crime, incendieri, violuri sau prădăciuni; dacă ei comit fraude, înșelăciuni, furturi sau jafuri, nu vor putea să dobândească nemurirea. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa lumii spirituale. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc nemurirea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer, iar budiștii vor primi jurisdicție. Ei vor putea doar să îi administreze pe necredincioși sau poate vor ocupa doar poziția de aprod mărunt. Astfel de alocări sunt în funcție de natura acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.
Dintre cele cinci religii principale la care m-am referit, creștinismul este cumva special. Ce este special la creștinism? Aceștia sunt oameni care cred în Dumnezeu cel adevărat. Cum pot cei care cred în Dumnezeu cel adevărat să fie enumerați aici? Deoarece creștinismul este un tip de credință, atunci este, fără îndoială, doar înrudit cu credința – e un fel de ceremonial, un fel de religie și ceva separat de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care eu l-am inclus printre cele cinci religii principale este că creștinismul a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea creștinilor nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile, și cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie, folosind teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie este creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, nu are absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om, este o religie a celor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar nu este recunoscută de Dumnezeu. Dar Dumnezeu are și un principiu conform căruia El îi abordează. Nu Se ocupă de ei și nu tratează cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. El îi abordează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin are autodisciplină, dacă respectă cu strictețe Cele Zece Porunci și respectă cu strictețe legile și poruncile în impunerea cerințelor asupra propriului comportament – și dacă poate să facă asta întreaga viață – atunci va petrece un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita răpire cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin intendenții acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ, dacă sunt păcătoși și comit prea multe păcate, atunci faptul că vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever e de neevitat. În budism, dobândirea nemuririi înseamnă intrarea în Sukhavati, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână și să aibă un rol și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîncarna într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.
În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care adepții lor vorbesc și după care jinduiesc este același cu dobândirea nemuririi din budism – doar că este dobândit prin mijloace diferite. Toți sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu are o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii, nu-i așa? Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu creștinii, cum vă simțiți? Sunteți îndurerați pentru ei? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut – este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată, Dumnezeu trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărei persoane – așadar, de ce nu acceptă creștinii asta? De ce I se opun nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ei sunt norocoși să aibă un sfârșit ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși – totuși, Dumnezeu nu face asta, ci doar îi tratează pe creștini la fel ca pe cei din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să spună lucruri frumoase, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu tragă concluzii pripite despre ceilalți, să se distanțeze de dispute, să facă lucruri bune, să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Și astfel, dacă acești credincioși – acești oameni care aparțin diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ, iar după ce se vor reîncarna între trei și șapte ori, atunci, în ansamblu, acești oameni, cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase, vor rămâne și vor avea un rol în lumea spirituală. Și sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt atât de mulți.) Pe ce se bazează răspunsul vostru? Nu este ușor să faci fapte bune sau să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne – ați putea voi să faceți asta? Dacă ar trebui să purtați robe gri și să rostiți incantații „sutra” într-un templu budist întreaga zi, ați fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Cele Zece Porunci, are porunci și legi, sunt ele ușor de respectat? Nu sunt! Luați ca exemplu faptul că nu e bine să înjuri: oamenii sunt incapabili să respecte această regulă. Nu se pot abține, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele… Și ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, mai rămâne ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc când să le facă rău. În concluzie, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să nu păcătuiască și să nu comită rele. Și așa, în cadrul fiecărei religii, doar puțini oameni sunt capabili să dobândească nemurirea. Crezi că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepți ai acelor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual. Dar nu sunt atât de mulți, doar puțini sunt capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească nemurirea, asta este diferența față de necredincioși.
3. Ciclul de viață și de moarte al oamenilor care Îl urmează pe Dumnezeu
Acum, să discutăm despre ciclul de viață și de moarte al celor care Îl urmează pe Dumnezeu. Asta vă privește pe voi, fiți atenți! În primul rând, gândiți-vă la categoriile în care pot fi împărțiți oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu. (Aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii.) Sunt două: aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii. Mai întâi, vom discuta despre aleșii lui Dumnezeu, care sunt doar puțini. La cine se referă cuvintele „aleșii lui Dumnezeu”? După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile și a apărut omenirea, Dumnezeu a selectat un grup de oameni care Îl urmau, iar aceștia sunt numiți simplu „aleșii lui Dumnezeu”. Există o sferă și o însemnătate specială a modului în care Dumnezeu i-a selectat pe acești oameni. Sfera este că, de fiecare dată când Dumnezeu săvârșește o lucrare importantă, ei trebuie să vină – ceea ce este primul lucru care îi face speciali. Și care este însemnătatea lor? Selecționarea lor de către Dumnezeu denotă faptul că ei au o însemnătate măreață. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vrea să-i întregească pe acești oameni, să-i desăvârșească, iar după ce lucrarea Lui de gestionare s-a terminat, El îi va câștiga pe acești oameni. Nu este măreață această însemnătate? Așadar, acești aleși sunt foarte importanți pentru Dumnezeu, pentru că ei sunt cei pe care El vrea să-i câștige. Cât despre făcătorii de servicii – ei bine, să nu discutăm despre predestinarea săvârșită de Dumnezeu și să vorbim mai întâi despre originile lor. Într-un sens literal, „făcător de servicii” înseamnă cel care slujește. Cei care slujesc sunt vremelnici; ei nu fac asta pe termen lung sau pentru totdeauna, ci sunt angajați sau recrutați doar temporar. Cei mai mulți dintre ei sunt aleși din rândurile necredincioșilor. Momentul venirii lor pe pământ este atunci când se decretează că ei își vor asuma rolul de făcători de servicii în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Ei poate că au fost animale într-o viață anterioară, dar e posibil și să se fi numărat printre necredincioși. Acestea sunt originile făcătorilor de servicii.
Să revenim acum la aleșii lui Dumnezeu. Când mor, aleșii lui Dumnezeu se duc într-un loc complet diferit față de cel în care ajung necredincioșii și diferitele tipuri de credincioși. Este un loc în care ei sunt însoțiți de către îngeri și de către mesagerii lui Dumnezeu, un loc care este administrat personal de Dumnezeu. Chiar dacă în acest loc aleșii lui Dumnezeu nu pot să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii lor, este un loc complet diferit de toate celelalte din tărâmul spiritual; este un loc unde această categorie de oameni ajunge după ce moare. Când mor, și ei sunt obiectul unei minuțioase investigații înfăptuite de mesagerii lui Dumnezeu. Și ce anume se investighează? Mesagerii lui Dumnezeu investighează căile credinței în Dumnezeu pe care acești oameni le-au luat în timpul vieții lor, dacă I s-au opus sau nu lui Dumnezeu în acest timp, dacă L-au blestemat și dacă au comis sau nu fapte rele sau păcate extrem de cumplite. Această investigație stabilește dacă ei „rămân” sau „pleacă”. Ce înseamnă că „pleacă”? Și ce înseamnă că „rămân”? „Pleacă” se referă la decizia dacă aceștia, pe baza comportamentului lor, se mai numără printre aleșii lui Dumnezeu. „Rămân” se referă la faptul că ei pot să rămână printre oamenii care vor fi făcuți compleți de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pentru cei care rămân, Dumnezeu are aranjamente speciale. În fiecare perioadă a lucrării Lui, Dumnezeu va trimite oameni care să aibă rolul de apostoli sau care să înfăptuiască lucrarea de revitalizare a bisericilor sau pe cea de îngrijire a lor. Dar oamenii care sunt capabili să înfăptuiască asemenea lucrări nu se reîncarnează atât de frecvent ca necredincioșii, care renasc mereu și mereu; în schimb, ei sunt trimiși pe pământ în funcție de nevoile și de pașii lucrării lui Dumnezeu și nu se numără printre cei care se reîncarnează frecvent. Așadar, există reguli care stabilesc când vor fireîncarnați? Vin ei o dată la câțiva ani? Vin ei atât de frecvent? Acest lucru se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, pe pașii lucrării Lui și pe nevoile Lui. Și nu există reguli. Singura regulă este că, atunci când Dumnezeu va săvârși ultima etapă a lucrării Lui în zilele de pe urmă, acești aleși ai lui Dumnezeu vor veni cu toții. Când vor veni cu toții, atunci va fi ultima oară când se vor reîncarna. Și de ce este așa? Acest lucru se bazează pe rezultatul care urmează să fie obținut în timpul ultimei etape a lucrării lui Dumnezeu – fiindcă în timpul acestei ultime etape a lucrării, Dumnezeu îi va face compleți pe acești aleși. Ce înseamnă asta? Dacă, în timpul acestei faze finale, acești oameni sunt făcuți compleți și sunt desăvârșiți, atunci ei nu se vor mai reîncarna ca înainte; procesul de a fi uman se va încheia complet, precum și procesul de reîncarnare. Asta are legătură cu cei care vor rămâne. Așadar, unde se duc cei care nu pot să rămână? Cei care nu pot să rămână au un loc potrivit în care să se ducă. În primul rând, în urma faptelor rele făcute de ei, a greșelilor și a păcatelor comise, și ei sunt pedepsiți. După ce au fost pedepsiți, Dumnezeu va aranja ca ei să fie printre necredincioși sau printre diferitele tipuri de credincioși, după cum dictează circumstanțele. Cu alte cuvinte, pentru ei există două posibile împrejurări: una este ca ei, după ce au fost pedepsiți, să trăiască poate printre oamenii care urmează o anumită religie când sunt reîntrupați, iar alta este să devină necredincioși. Dacă devin necredincioși, ei vor pierde absolut orice șansă. Iar dacă devin credincioși – dacă, de exemplu, devin creștini – ei tot mai au șansa de a se întoarce în rândurile aleșilor lui Dumnezeu; există relații extrem de complexe în acest sens. Pe scurt, dacă unul dintre aleșii lui Dumnezeu face ceva care-L ofensează pe Dumnezeu va fi pedepsit la fel ca toți ceilalți. Să-l luăm drept exemplu pe Pavel, despre care am discutat și înainte. Pavel este un exemplu al celor care sunt pedepsiți. Începeți să vă formați o idee despre ceea ce spun? Este sfera aleșilor lui Dumnezeu una fixă? (În mare parte, da.) În mare parte, este fixă, dar o mică parte a acestei sfere nu este așa. De ce? Aici, Eu m-am referit la cel mai evident motiv: comiterea de fapte rele. Când ei comit fapte rele, Dumnezeu nu îi vrea, iar când Dumnezeu nu îi vrea, El îi aruncă înapoi printre diferitele rase și tipuri de oameni, ceea ce îi lasă fără speranță și le îngreunează întoarcerea. Toate acestea au legătură cu ciclul de viață și de moarte al aleșilor lui Dumnezeu.
Urmează ciclul de viață și de moarte al făcătorilor de servicii. Tocmai am vorbit despre originile făcătorilor de servicii, adică am spus că ei au fost reîncarnați din necredincioși și din animale în viețile lor anterioare. Odată cu sosirea ultimei etape a lucrării Lui, Dumnezeu a selectat dintre necredincioși un grup de astfel de oameni, iar acest grup este unul special. Țelul lui Dumnezeu în alegerea unor asemenea oameni este ca ei să-I slujească lucrarea. „A sluji” nu este un cuvânt care sună prea elegant, nici nu este ceva ce oricine ar fi dispus să facă, dar ar trebui să ne gândim la cine face referire. Existența făcătorilor de servicii ai lui Dumnezeu are o semnificație specială. Nimeni altcineva nu ar putea să le îndeplinească rolul, fiindcă ei au fost aleși de Dumnezeu. Și care este rolul acestor făcători de servicii? Să-i slujească pe aleșii lui Dumnezeu. În principal, rolul lor este să slujească lucrarea lui Dumnezeu, să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu și să coopereze cu Dumnezeu când El își întregește aleșii. Indiferent dacă ei muncesc, dacă fac o lucrare sau îndeplinesc o anumită sarcină, care este cerința lui Dumnezeu de la acești oameni? Este El foarte solicitant în cerințele Lui? (Nu, Dumnezeu le cere să fie loiali.) Făcătorii de servicii trebuie și ei să fie loiali. Indiferent de originile tale și de motivul pentru care Dumnezeu te-a ales, tu trebuie să Îi fii loial lui Dumnezeu, trebuie să fii loial sarcinii pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o, cât și lucrării de care ești responsabil și datoriei pe care o îndeplinești. Dacă făcătorii de servicii sunt capabili să fie loiali și să-L mulțumească pe Dumnezeu, care va fi finalitatea lor? Vor putea să rămână. Este o binecuvântare să fii un făcător de servicii care rămâne? Ce înseamnă „să rămână”? Ce înseamnă această binecuvântare? În ceea ce privește statutul, ei par diferiți de aleșii lui Dumnezeu, par a fi altfel. Cu toate acestea, în această viață nu se bucură ei de același lucru ca aleșii lui Dumnezeu? Cel puțin în această viață, este același. Voi nu negați asta, nu-i așa? Cuvântările lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, proviziile lui Dumnezeu, binecuvântările lui Dumnezeu – cine nu se bucură de aceste lucruri? Toată lumea se bucură de o asemenea abundență. Identitatea unui făcător de servicii este cea de făcător de servicii, dar, pentru Dumnezeu, ei se numără printre toate lucrurile pe care El le-a creat – pur și simplu, rolul lor este cel de făcător de servicii. Fiind una dintre făpturile lui Dumnezeu, e vreo diferență între un făcător de servicii și aleșii lui Dumnezeu? În fapt, nu e nicio diferență. Convențional vorbind, există o diferență, în ceea ce privește esența există o diferență, în ceea ce privește rolul pe care îl îndeplinesc există o diferență, dar Dumnezeu nu îi discriminează pe acești oameni. Atunci, de ce sunt acești oameni definiți ca făcători de servicii? Ar trebui să înțelegeți asta. Făcătorii de servicii provin din rândurile necredincioșilor. Menționarea necredincioșilor ne spune că trecutul lor este rău: ei sunt toți atei, în trecutul lor, au fost atei, nu au crezut în Dumnezeu și au fost ostili față de El, față de adevăr și de lucrurile pozitive. Nu au crezut în Dumnezeu și nu au crezut că există un Dumnezeu. Așadar, pot ei să fie capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? E drept să spunem că, într-o mare măsură, nu sunt. Așa cum animalele sunt incapabile să înțeleagă cuvintele oamenilor, făcătorii de servicii nu înțeleg ce spune Dumnezeu, ce cere El și de ce are El asemenea cerințe – ei nu înțeleg, aceste lucruri sunt de neînțeles pentru ei, iar ei rămân neluminați. Și, din acest motiv, acești oameni nu au viața despre care am discutat. Fără viață, pot oamenii să înțeleagă adevărul? Sunt ei înzestrați cu adevăr? Sunt ei înzestrați cu trăirea și cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu? (Nu.) Acestea sunt originile făcătorilor de servicii. Dar fiindcă Dumnezeu îi face pe acești oameni să fie făcători de servicii, există totuși standarde ale cerințelor Lui pentru ei, El nu îi desconsideră și nu îi tratează cu indiferență. Chiar dacă ei nu înțeleg cuvintele Lui și sunt lipsiți de viață, Dumnezeu tot este bun cu ei și există totuși standarde ale cerințelor Lui pentru ei. Voi tocmai ați discutat despre aceste standarde: să fii loial lui Dumnezeu și să faci ceea ce spune El. Când slujești, trebuie să o faci acolo unde este nevoie și trebuie să o faci până la capăt. Dacă poți să fii un făcător de servicii loial, dacă poți să slujești întru totul până la capăt și dacă ești capabil să îndeplinești perfect însărcinarea care ți-a fost dată de Dumnezeu, atunci vei trăi o viață plină de valoare și, astfel, vei putea să rămâi. Dacă tu depui puțin mai mult efort, dacă te străduiești mai din greu și poți să-ți dublezi strădaniile de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dacă poți să vorbești puțin despre cunoașterea lui Dumnezeu, dacă poți să fii mărturie pentru Dumnezeu și, în plus, dacă poți să înțelegi o parte din voia lui Dumnezeu poți să cooperezi în lucrarea lui Dumnezeu și să respecți întrucâtva voia lui Dumnezeu, atunci norocul tău, ca făcător de servicii, se va schimba. Și care va fi această schimbare a norocului? Nu vei mai fi capabil doar să rămâi. Pe baza comportamentului tău și a aspirațiilor și preocupărilor tale personale, Dumnezeu te va face unul dintre aleșii Lui. Asta va fi schimbarea. Pentru făcătorii de servicii, care este cel mai mare avantaj al acestui fapt? Este că ei pot să devină aleșii lui Dumnezeu. Dacă ei ajung să fie aleșii lui Dumnezeu, înseamnă că nu se vor mai reîncarna în animale, așa ca necredincioșii. Este ceva benefic? Da, este, și e o veste bună. Cu alte cuvinte, făcătorii de servicii pot să fie modelați. Nu este cazul ca un făcător de servicii, atunci când Dumnezeu i-a destinat să slujească, să facă asta pentru totdeauna, nu este neapărat așa. Pe baza comportamentului său individual, Dumnezeu Se va purta diferit cu el și îi va răspunde în mod diferit.
Dar există făcători de servicii care nu pot să slujească până la capăt; în timpul în care slujesc, sunt și cei care renunță la jumătatea drumului și Îl abandonează pe Dumnezeu, sunt și cei care fac multe lucruri rele, sunt chiar și cei care pot să cauzeze foarte mult rău și dăunează grav lucrării lui Dumnezeu, sunt chiar și făcători de servicii care Îl blestemă pe Dumnezeu, și așa mai departe – și ce însemnătate au aceste consecințe iremediabile? Oricare dintre aceste fapte rele înseamnă renunțarea la serviciile lor. Deoarece comportamentul tău din perioada în care ai făcut servicii a fost prea neadecvat, deoarece ți-ai depășit atribuțiile, când Dumnezeu vede că serviciile tale nu sunt la înălțime, El îți va răpi eligibilitatea de a face servicii, nu te va mai lăsa să faci servicii, te va alunga din fața ochilor Lui și din casa lui Dumnezeu. Nu-i așa că nu vrei să faci servicii? Nu-i așa că vrei mereu să faci fapte rele? Nu-i așa că ești mereu neloial? Ei bine, atunci există o soluție simplă: ți se va răpi eligibilitatea de a face servicii. Pentru Dumnezeu, desființarea eligibilității cuiva de a face servicii înseamnă că sfârșitul acelui făcător de servicii a fost proclamat. Ei nu vor mai fi eligibili să-L slujească pe Dumnezeu, El nu mai are nevoie de serviciile lor și, indiferent de ce cuvinte frumoase spun ei, aceste cuvinte frumoase vor fi în zadar. Când lucrurile au ajuns în acest punct, această situație va fi iremediabilă; astfel de făcători de servicii nu vor mai avea o cale de întoarcere. Și cum tratează Dumnezeu cu astfel de făcători de servicii? Doar îi împiedică din a mai face servicii? Nu. El doar îi împiedică să rămână? Sau îi lasă la o parte și așteaptă ca ei să se schimbe? Nu face asta. Dumnezeu nu îi iubește atât de mult pe acești făcători de servicii, cu adevărat. Dacă o persoană are acest gen de atitudine atunci când face servicii pentru Dumnezeu, El, ca urmare a acestei atitudini, îi va răpi eligibilitatea de a mai face servicii, iar aceasta va fi aruncată din nou înapoi în rândurile necredincioșilor. Și care este soarta unui făcător de servicii care a fost aruncat înapoi în rândurile necredincioșilor? Este întocmai ca soarta necredincioșilor: să fie reîncarnat ca animal și să primească pedeapsa necredincioșilor în lumea spirituală. Și Dumnezeu nu va fi personal interesat de pedepsirea lor, fiindcă ei nu mai au nicio relevanță în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Asta nu e doar finalizarea vieții lor de credință în Dumnezeu, ci este și finalizarea sorții lor, proclamarea sorții lor. Așadar, dacă făcătorii de servicii nu slujesc bine, ei vor trebui să suporte consecințele. Dacă un făcător de servicii este incapabil să slujească până la capăt sau dacă i se ia eligibilitatea de a face servicii la jumătatea drumului, atunci va fi aruncat în rândurile necredincioșilor – iar dacă făcătorii de servicii sunt aruncați în rândurile necredincioșilor, ei vor fi tratați la fel ca vitele, la fel ca oamenii fără intelect și fără raționalitate. Când expun astfel situația, înțelegeți, nu-i așa?
Cele de mai sus arată cum Se ocupă Dumnezeu de ciclul de viață și de moarte al aleșilor Lui și al făcătorilor de servicii. Cum vă simțiți după ce ați auzit asta? V-am mai vorbit despre subiectul pe care tocmai l-am discutat, despre subiectul aleșilor lui Dumnezeu și al făcătorilor de servicii? De fapt, v-am mai vorbit, dar voi nu vă amintiți. Dumnezeu este drept față de aleșii Lui și făcătorii de servicii. În toate privințele, El este drept, nu-i așa? Îi puteți găsi undeva vreo greșeală? Sunt oare oameni care vor spune: „De ce este Dumnezeu atât de tolerant cu cei aleși? Și de ce este El doar puțin iertător cu făcătorii de servicii?” Vrea cineva să le țină partea făcătorilor de servicii? „Poate Dumnezeu să le acorde făcătorilor de servicii mai mult timp și să fie mai iertător și mai tolerant cu ei?” Sunt îndreptățite aceste vorbe? (Nu, nu sunt.) Și de ce nu sunt îndreptățite? (Fiindcă deja am fost favorizați doar fiind aleși ca făcători de servicii.) Făcătorii de servicii au fost, de fapt, favorizați prin faptul că li s-a permis să slujească! Fără termenul „făcători de servicii” și fără lucrarea făcătorilor de servicii, unde ar fi aceștia? În rândurile necredincioșilor, trăind și murind cu vitele. De ce minunate haruri se bucură ei astăzi, fiindu-le permis să vină înaintea lui Dumnezeu și să intre în casa lui Dumnezeu! Este o milostenie extraordinară! Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi oferit oportunitatea de a sluji, nu ai fi avut niciodată șansa de a veni înaintea lui Dumnezeu. Ca să spunem așa, chiar dacă tu ești o persoană de religie budistă și ai dobândit nemurirea, în cel mai bun caz, ești un portărel în lumea spirituală; nu-L vei întâlni niciodată pe Dumnezeu, nici nu Îi vei auzi glasul, nici nu vei simți iubirea și binecuvântările Lui pentru tine, nu vei putea niciodată să ajungi față în față cu El. Singurele sarcini care îi așteaptă pe budiști sunt cele simple. Ei nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și doar se supun și ascultă orbește, în timp ce făcătorii de servicii câștigă atât de multe în cadrul acestei etape a lucrării! În primul rând, ei pot să ajungă față în față cu Dumnezeu, să-I audă glasul, să-I audă cuvintele și să aibă parte de harurile și de binecuvântările pe care El le dăruiește oamenilor. Chiar mai mult, ei pot să se bucure de cuvintele și de adevărurile dăruite de Dumnezeu. Ei chiar câștigă atât de multe! Așadar, dacă, fiind făcător de servicii, tu nu poți nici măcar să depui efortul potrivit, te-ar mai păstra Dumnezeu? Nu te poate păstra. El nu îți cere mult, dar tu nu faci nimic cum se cuvine din ceea ce El îți cere, nu ai aderat la îndatoririle tale – iar astfel, fără nicio îndoială, Dumnezeu nu te poate păstra. Așa este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te răsfață, dar nici nu are o atitudine discriminatorie față de tine. Acestea sunt principiile faptelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Se poartă așa cu toți oamenii și cu toate făpturile.
Când este vorba despre lumea spirituală, dacă diferite ființe de acolo fac ceva rău, dacă ele nu își fac treaba corect, Dumnezeu are edictele și decretele cerești corespunzătoare pentru a trata cu ele – asta e ceva absolut. Așadar, în timpul lucrării de gestionare de câteva mii de ani a lui Dumnezeu, anumiți intendenți care au făcut rele au fost exterminați. Unii, chiar și astăzi, sunt reținuți și pedepsiți. Fiecare ființă din lumea spirituală trebuie să se confrunte cu asta. Dacă aceste ființe fac ceva greșit sau comit vreun rău, ele sunt pedepsite – ceea ce reprezintă aceeași abordare pe care Dumnezeu o are pentru aleșii Lui și pentru făcătorii de servicii. Iar astfel, fie în lumea spirituală, fie în lumea materială, principiile după care Dumnezeu acționează nu se schimbă. Indiferent dacă tu poți să vezi sau nu faptele lui Dumnezeu, principiile acestora nu se schimbă. Pretutindeni, Dumnezeu are aceleași principii în abordarea tuturor lucrurilor și în modul în care tratează toate lucrurile. Este ceva imuabil. Dumnezeu va fi bun față de acei necredincioși care trăiesc relativ cum se cuvine și va păstra oportunități pentru acei oameni din fiecare religie care se comportă bine și nu fac rele, permițându-le acestora să joace un rol în toate lucrurile gestionate de Dumnezeu și să facă ceea ce ar trebui să facă. În mod similar, în concordanță cu aceste principii ale Lui, Dumnezeu nu are o atitudine discriminatorie față de nicio persoană din rândurile celor care Îl urmează pe Dumnezeu, din rândurile aleșilor Lui. El este bun cu toți cei care pot să-L urmeze cu sinceritate și îi iubește pe toți cei care Îl urmează cu sinceritate. Doar că pentru aceste diferite tipuri de oameni – necredincioșii, credincioșii de diferite feluri și aleșii lui Dumnezeu – ceea ce El le dă este diferit. De exemplu, necredincioșii: chiar dacă ei nu cred în Dumnezeu, iar Dumnezeu îi consideră niște vite, printre toate lucrurile, fiecare dintre ei are mâncare, are un loc al lui și un ciclu normal de viață și de moarte. Cei care fac rele sunt pedepsiți, iar cei care fac fapte bune sunt binecuvântați și primesc bunătatea lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Pentru credincioși, dacă pot să respecte cu strictețe preceptele religioase după fiecare renaștere, atunci, după toate aceste renașteri, Dumnezeu va face, în cele din urmă, proclamația referitoare la ei. În mod similar, astăzi, pentru fiecare dintre voi, fie că ești alesul lui Dumnezeu, fie că ești făcător de servicii, Dumnezeu te va face să te conformezi și îți va determina finalitatea în concordanță cu reglementările și decretele administrative pe care El le-a stabilit. În rândurile acestor diferite tipuri de oameni – credincioși de diferite feluri, care aparțin diferitelor religii – le-a dat lor Dumnezeu un spațiu vital? Unde este iudaismul? S-a amestecat Dumnezu în credința lor? Nu S-a amestecat, nu-i așa? Iar creștinismul? Nu S-a amestecat nici aici. El le permite să își respecte propriile proceduri și nu vorbește cu ei, nu le oferă nicio luminare și, chiar mai mult, nu le dezvăluie nimic: „Dacă tu gândești că așa este bine, atunci crede în acest mod.” Catolicii cred în Maria și că prin Maria a ajuns vestea la Domnul Isus; așa este forma lor de credință. Le-a corectat vreodată Dumnezeu credința? Dumnezeu le dă frâu liber, nu le acordă nicio atenție și le dă un anumit spațiu în care să trăiască. Și față de musulmani și de budiști, este El tot la fel? El a stabilit granițe și pentru ei. Și le permite să aibă propriul spațiu vital, fără a Se amesteca în credințele lor. Totul este bine ordonat. Și ce înțelegeți voi din toate acestea? Că Dumnezeu are autoritate, dar nu abuzează de autoritatea Lui. Dumnezeu aranjează toate lucrurile într-o ordine perfectă și este minuțios, iar în asta se regăsește înțelepciunea și atotputernicia Lui.
Azi, am discutat despre un subiect nou și special, unul care se referă la problemele lumii spirituale, care reprezintă un aspect al administrării și al stăpânirii lui Dumnezeu asupra acestei lumi. Când voi nu înțelegeați aceste lucruri, poate că spuneați: „Tot ce are legătură cu asta este un o taină și nu are nimic de a face cu intrarea noastră în viață; aceste lucruri sunt separate de felul în care trăiesc, de fapt, oamenii. Și nu trebuie să le înțelegem, nici nu vrem să auzim despre ele. Nu există nicio legătură între toate acestea și cunoașterea lui Dumnezeu.” Acum, voi credeți că există o problemă cu acest mod de gândire? Este un mod corect? (Nu.) Acest mod de a gândi nu este corect și are probleme serioase. Asta fiindcă, dacă tu vrei să înțelegi cum Dumnezeu stăpânește asupra tuturor lucrurilor, nu poți pur și simplu să înțelegi doar ceea ce vezi și ceea ce este accesibil cu ajutorul gândirii tale. Tu trebuie să înțelegi și o parte a celeilalte lumi care este invizibilă pentru tine, dar care este intrinsec legată de această lume pe care tu poți să o vezi. Se referă la suveranitatea lui Dumnezeu, se referă la subiectul „Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile”, sunt informații despre asta. Fără aceste informații, ar exista carențe și deficiențe în cunoașterea oamenilor despre felul în care Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile. Astfel, cele discutate astăzi de noi pot fi considerate o întregire a celor discutate înainte, cât și a conținutului articolului „Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile”. Înțelegând asta, puteți acum să-L cunoașteți pe Dumnezeu prin acest conținut? Și ce e mai important este că, astăzi, Eu v-am transmis o informație foarte importantă cu privire la făcătorii de servicii. Știu că vouă vă place să ascultați subiecte ca acesta, că vouă vă pasă cu adevărat despre astfel de lucruri. Așadar, sunteți mulțumiți de ceea ce am discutat astăzi? (Da, suntem.) Poate că nu sunteți puternic impresionați de alte lucruri, dar sunteți puternic impresionați de zicerile despre făcătorii de servicii, pentru că acest subiect atinge sufletul fiecăruia dintre voi.
Cerințele lui Dumnezeu pentru omenire
1. Identitatea și statutul lui Dumnezeu Însuși
Am ajuns la sfârșitul subiectului „Dumnezeu este sursa vieții pentru toate lucrurile”, dar și la sfârșitul subiectului „Dumnezeu este unicul Dumnezeu Însuși”. De aceea, trebuie să facem o recapitulare. Ce fel de recapitulare? Una despre Dumnezeu Însuși. Fiindcă este despre Dumnezeu Însuși, atunci aceasta trebuie să se refere la fiecare aspect al lui Dumnezeu, cât și la forma credinței în Dumnezeu a oamenilor. Iar astfel, mai întâi trebuie să vă întreb: ascultând propovăduirea, cine este Dumnezeul din ochii minții voastre? (Creatorul.) Dumnezeul din ochii minții voastre este Creatorul. Mai există ceva? Dumnezeu este Domnul tuturor lucrurilor. Sunt acestea niște cuvinte potrivite? (Da, sunt potrivite.) Dumnezeu este Cel care stăpânește peste toate lucrurile și care administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există, El administrează tot ceea ce există și El stăpânește peste tot ceea ce există și Se îngrijește de tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu, aceasta este identitatea lui Dumnezeu. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu și El este unic printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu – fie din rândul omenirii, fie din lumea spirituală – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a stăpâni asupra tuturor lucrurilor: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și Se mișcă printre toate lucrurile; El Se poate ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor; El Se poate smeri devenind om, devenind unul dintre cei care sunt din carne și oase, venind față în față cu oamenii și împărțind cu ei și binele, și răul; în același timp, El comandă tot ceea ce există, decide soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate; chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și direcția pe care o ia omenirea. Un Dumnezeu ca aceasta ar trebui venerat, ascultat și cunoscut de toate ființele vii. Iar astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să-L venerezi pe Dumnezeu, să accepți stăpânirea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere, și este o alegere necesară, pentru orice persoană, pentru orice ființă vie. În unicitatea lui Dumnezeu, oamenii văd că autoritatea Lui, firea Lui cea dreaptă, esența Lui și mijloacele prin care El Se îngrijește de toate lucrurile, toate sunt unice; iar unicitatea Lui determină adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși și determină statutul Lui. Iar astfel, printre toate creaturile, dacă orice ființă vie din lumea spirituală sau din rândurile omenirii ar vrea să stea în locul lui Dumnezeu, ar fi ceva imposibil, fiindcă ar încerca să joace rolul lui Dumnezeu. Așa este în fapt. Care sunt cerințele pentru omenire ale unui Creator și ale unui Stăpânitor ca acesta, care are identitatea, puterea și statutul lui Dumnezeu Însuși? Ar trebui să fie clar pentru toată lumea și ar trebui ca toți să țină minte, fiind ceva foarte important atât pentru Dumnezeu, cât și pentru om!
2. Diferitele atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu
Modul în care oamenii se comportă față de Dumnezeu le decide soarta și decide și felul în care Dumnezeu Se poartă cu ei și tratează cu ei. Ajuns aici, vă voi da niște exemple despre modurile în care oamenii se comportă față de Dumnezeu. Să discutăm dacă manierele și atitudinile cu care ei se comportă față de Dumnezeu sunt corecte sau nu. Să luăm în considerare comportamentul următoarelor șapte tipuri de oameni:
1) Există un tip de oameni a căror atitudine față de Dumnezeu este deosebit de absurdă. Ei cred că Dumnezeu este ca Bodhisattva sau ca o ființă sfântă din folclorul omenirii și că El cere ca oamenii să se închine de trei ori când se întâlnesc și să ardă tămâie după ce mănâncă. Și astfel, atunci când, în inimile lor, ei Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul Lui și Îi sunt recunoscători, au deseori un astfel de impuls. Ei doresc astfel ca Dumnezeul în care cred în prezent să poată, ca ființa sfântă după care tânjesc în inimile lor, să le accepte comportamentul față de El, comportament în cadrul căruia ei se închină de trei ori când se întâlnesc și ard tămâie după ce mănâncă.
2) Anumiți oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Buddha în viață, capabil să scape toate ființele de suferință și să le mântuie; ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Buddha în viață, capabil să îi ducă departe de marea durerilor. Credința acestor oameni în Dumnezeu este venerarea lui Dumnezeu drept Buddha. Chiar dacă ei nu ard tămâie, nu se ploconesc și nu dau ofrande, in inimile lor, Dumnezeul lor este un astfel de Buddha, și le cere doar ca ei să fie buni și milostivi, doar ca ei să nu ucidă nicio ființă vie, să nu îi înjure pe ceilalți, să ducă o viață aparent onestă și să nu facă nimic rău – doar aceste lucruri. Acesta este Dumnezeul din inimile lor.
3) Unii oameni Îl venerează pe Dumnezeu ca pe cineva măreț sau faimos. De exemplu, în orice fel preferă să vorbească această măreață persoană, cu orice intonație vorbește, ce cuvinte și ce vocabular folosește, tonul și gesturile acesteia, opiniile și faptele acesteia, ținuta acesteia – ei le copiază pe toate și acestea sunt lucrurile pe care ei trebuie să le genereze pe deplin în cadrul credinței lor în Dumnezeu.
4) Unii oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un rege, consideră că El este deasupra tuturor lucrurilor și nimeni nu îndrăznește să-L jignească – iar dacă o fac, vor fi penalizați. Ei venerează un asemenea rege fiindcă regii dețin un anumit loc în inimile lor. Gândurile, manierele, autoritatea și natura regilor – chiar și interesele și viața lor personală – toate acestea devin ceva ce acești oameni trebuie să înțeleagă, subiecte și aspecte pe care le iau în considerare, iar așa, ei Îl venerează pe Dumnezeu ca pe un rege. O astfel de formă de credință este ridicolă.
5) Anumiți oameni au o credință deosebită în existența lui Dumnezeu, o credință profundă și de neclintit. Fiindcă a lor credință în Dumnezeu este atât de superficială, fiindcă ei nu au multă experiență cu privire la cuvintele lui Dumnezeu, Îl venerează ca pe un idol. Acest idol este Dumnezeul din inimile lor, este ceva de care ei trebuie să se teamă, ceva în fața căruia trebuie să se încline, ceva ce trebuie urmat și imitat. Ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe un idol, unul pe care trebuie să-L urmeze întreaga lor viață. Ei copiază tonul cu care vorbește Dumnezeu și, în aparență, îi copiază pe cei pe care Dumnezeu îi simpatizează. Ei fac deseori lucruri care par naive, pure și cinstite, chiar îl urmează pe acest idol ca pe un tovarăș sau însoțitor de care nu se pot despărți niciodată. Astfel este forma lor de credință.
6) Sunt unii oameni care, în ciuda faptului că au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și au auzit multe propovăduiri, simt în inimile lor că singurul principiu al comportamentului lor față de Dumnezeu este că trebuie să fie mereu slugarnici și lingușitori sau că trebuie să-L slăvească și să-L laude pe Dumnezeu într-un mod cu totul nerealist. Ei cred că Dumnezeu este un Dumnezeu care le cere să se comporte într-un asemenea mod, ei cred că, dacă nu fac așa, atunci, în orice moment, Îi pot provoca mânia Lui, pot păcătui împotriva Lui, iar, ca rezultat al faptului că au păcătuit, Dumnezeu îi va pedepsi. Așa este Dumnezeul din inimile lor.
7) Și mai este cea mai mare parte a oamenilor, cei care găsesc sprijin spiritual în Dumnezeu. Fiindcă ei trăiesc în această lume, sunt lipsiți de pace și de fericire, nu găsesc nicăieri alinare. După ce Îl găsesc pe Dumnezeu, când Îi aud și Îi văd cuvintele, în inimile lor, sunt, pe ascuns, plini de bucurie și de entuziasm. Acest lucru se întâmplă deoarece ei cred că au găsit în sfârșit un loc care le va aduce fericirea, că au găsit în sfârșit un Dumnezeu care le va da hrană spirituală. După ce ei L-au acceptat pe Dumnezeu și au început să-L urmeze, ei devin fericiți, viețile lor sunt împlinite și nu mai sunt ca necredincioșii, care trec prin viață ca niște somnambuli, ca niște animale, și simt că pot să aștepte ceva de la viață. Așadar, ei cred că acest Dumnezeu le poate satisface nevoile spirituale și le poate aduce multă fericire atât în minte, cât și în suflet. Fără să-și dea seama, ei devin incapabili să-L părăsească pe acest Dumnezeu care le dă hrană spirituală, care le aduce fericire în suflet și în familie. Ei consideră că a lor credință în Dumnezeu nu trebuie să facă nimic mai mult, ci doar să le aducă hrană spirituală.
Atitudinile față de Dumnezeu ale acestor diferite tipuri de oameni pe care tocmai le-am menționat se regăsesc și printre voi? (Da.) Dacă, în credința lor în Dumnezeu, în inimile oamenilor se regăsește vreuna dintre aceste atitudini, pot ei să vină cu adevărat în fața lui Dumnezeu? Dacă cineva are vreuna dintre aceste atitudini în inima sa, oare crede în Dumnezeu? Crede în unicul Dumnezeu Însuși? (Nu.) Din moment ce tu nu crezi în unicul Dumnezeu Însuși, în cine crezi? Dacă Dumnezeul în care crezi nu este unicul Dumnezeu Însuși, e posibil ca tu să crezi într-un idol, într-un om de seamă sau într-un Bodhisattva, că îl venerezi pe Buddha în inima ta. În plus, este posibil ca tu să crezi într-un om obișnuit. În concluzie, din cauza diferitelor forme de credință și a diferitelor atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu, oamenii Îl pun pe Dumnezeul propriei lor cunoașteri în inima lor, își impun imaginația asupra lui Dumnezeu, își pun atitudinile și închipuirile la același nivel cu unicul Dumnezeu Însuși, iar apoi le înalță ca să le sărbătorească. Ce înseamnă atunci când oamenii au astfel de atitudini nepotrivite față de Dumnezeu? Înseamnă că ei L-au respins pe adevăratul Dumnezeu Însuși și venerează un Dumnezeu fals. Înseamnă că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, Îl resping pe Dumnezeu și I se opun. Înseamnă că ei neagă existența adevăratului Dumnezeu. Dacă oamenii mențin astfel de forme de credință, care va fi consecința pentru ei? Cu astfel de forme de credință, pot ei să se apropie tot mai mult de îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu? (Nu, nu pot.) Din contră, din cauza concepțiilor și a închipuirilor lor, se vor îndepărta tot mai mult de calea lui Dumnezeu, fiindcă direcția pe care ei o caută este opusă celei pe care Dumnezeu le-o cere. Ați auzit povestea „mersului spre sud conducând caleașca spre nord”? Acesta poate fi un caz în care te îndrepți spre sud mergând cu caleașca spre nord. Dacă oamenii cred în Dumnezeu într-un mod atât de ridicol, atunci, cu cât încerci mai mult, cu atât mai departe vei fi de Dumnezeu. Și Eu vă cert astfel: înainte să pornești, tu trebuie mai întâi să stabilești dacă mergi în direcția corectă. Fii precis în eforturile tale și ai grijă să te întrebi: „Este Dumnezeul în care cred Stăpânitorul tuturor lucrurilor? Este acest Dumnezeu în care cred doar cineva care îmi oferă hrană spirituală? Este El idolul meu? Ce îmi cere acest Dumnezeu în care cred? Oare Dumnezeu aprobă tot ceea ce fac? Toate cele pe care le fac și le urmăresc, sunt ele oare pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Respectă oare cerințele lui Dumnezeu pentru mine? Este calea pe care merg recunoscută și aprobată de Dumnezeu? Este Dumnezeu mulțumit de credința mea?ˮAr trebui să îți pui deseori și în mod repetat aceste întrebări. Dacă vrei să cauți cunoașterea lui Dumnezeu, atunci trebuie să ai o conștiință limpede și niște obiective clare înainte de a putea să-L mulțumești pe Dumnezeu.
Este posibil ca, datorită toleranței Lui, Dumnezeu să accepte fără tragere de inimă aceste atitudini improprii pe care tocmai vi le-am menționat? Ar putea Dumnezeu să laude atitudinile acestor oameni? (Nu.) Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru omenire și pentru cei care Îl urmează? Ați înțeles limpede ce atitudine cere El de la oameni? Azi, v-am spus atât de multe, am vorbit mult despre Dumnezeu Însuși, cât și despre faptele lui Dumnezeu, despre ceea ce are El și ceea ce este. Acum, știți ce dorește Dumnezeu să dobândească de la oameni? Știi ce vrea Dumnezeu de la tine? Vorbește! În cazul în care cunoștințele voastre din experiențe și practică mai au carențe sau sunt foarte superficiale, puteți să spuneți ceva despre cunoștințele voastre referitoare la aceste cuvinte. Aveți cunoștințe sumare? Ce îi cere Dumnezeu omului? (În cadrul acestor câteva comuniuni, Dumnezeu a scos în evidență faptul că ne cere să-L cunoaștem, să-I cunoaștem faptele, să știm că El este sursa vieții pentru toate lucrurile și să-I cunoaștem statutul și identitatea.) Și care este rezultatul final atunci când Dumnezeu cere ca oamenii să-L cunoască? (Ei știu că Dumnezeu este Creatorul și că oamenii sunt ființe create.) Când dobândesc aceste cunoștințe, ce schimbări apar în atitudinea oamenilor față de Dumnezeu, în comportamentul lor și în metoda lor de implementare sau în firea vieții lor? V-ați gândit vreodată la asta? Se poate spune că, după ce Îl cunosc pe Dumnezeu și Îl înțeleg, ei devin oameni buni? (Credința în Dumnezeu nu înseamnă a căuta să fii om bun.) Mai degrabă, înseamnă a căuta să devii o făptură a lui Dumnezeu, care e la înălțimea standardelor, și de a fi o persoană cinstită.) Mai e ceva? (După ce Îl cunoaștem corect și cu adevărat pe Dumnezeu, putem să ne comportăm față de Dumnezeu ca față de Dumnezeu, știm că Dumnezeu este mereu Dumnezeu, că noi suntem ființe create, că ar trebui să-L venerăm pe Dumnezeu și să fim în poziția corectă.) Foarte bine! Să mai auzim și pe altcineva. (Îl cunoaștem pe Dumnezeu și suntem în cele din urmă capabili să fim oameni care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu, care Îl venerează și care se feresc de rău.) Așa este!
3. Atitudinea pe care Dumnezeu o cere și pe care omenirea ar trebui să o aibă față de El
De fapt, Dumnezeu nu are cerințe prea mari de la omenire – sau, cel puțin, nu are cerințe atât de mari precum își imaginează oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi rostit niciun cuvânt, dacă nu Și-ar fi exprimat firea sau faptele, atunci v-ar fi foarte dificil să-L cunoașteți pe Dumnezeu, fiindcă oamenii ar trebui să deducă intențiile și voia lui Dumnezeu, ceea ce este foarte dificil pentru ei. Dar, în ultima etapă a lucrării Lui, Dumnezeu a rostit multe cuvinte, a făcut multe lucrări și a cerut multe oamenilor. Prin cuvintele Lui și prin numeroasele Lui lucrări, El i-a informat pe oameni despre ceea ce Îi place, despre ceea ce detestă și despre ce fel de oameni ar trebui ei să fie. După ce au înțeles aceste lucruri, în inimile lor, oamenii ar trebui să aibă o definire precisă a cerințelor lui Dumnezeu, fiindcă ei nu mai cred în Dumnezeu în mijlocul neclarității și abstracției și într-un Dumnezeu nedeslușit, nici nu-L urmează pe Dumnezeu prin abstractizare, nedeslușire și nimicnicie; în schimb, oamenii pot să audă cuvântările lui Dumnezeu, pot să înțeleagă standardele cerințelor Lui și să se ridice la înălțimea lor, iar Dumnezeu folosește limba oamenilor pentru a le spune tot ceea ce ar trebui ei să știe și să înțeleagă. Azi, dacă oamenii încă nu sunt conștienți de cerințele pe care Dumnezeu le are pentru ei, de ceea ce este Dumnezeu, de motivul pentru care ei cred în Dumnezeu și despre modul în care ar trebui să creadă în Dumnezeu și să se comporte față de El, atunci e o problemă în asta. Chiar și acum, fiecare dintre voi a vorbit despre un aspect; tu ești conștient de anumite lucruri, fie că sunt lucruri specifice sau generale – dar Eu vreau să vă spun care sunt cerințele corecte, complete și specifice ale lui Dumnezeu pentru omenire. Ele constă doar în câteva cuvinte și sunt foarte simple. Voi poate cunoașteți deja aceste cuvinte. Iată care sunt cerințele corecte ale lui Dumnezeu pentru omenire și pentru cei care Îl urmează. Dumnezeu cere cinci lucruri de la cei care Îl urmează: credință adevărată, să-L urmeze cu loialitate, supunere absolută, cunoaștere adevărată și venerare cordială.
Cu aceste cinci lucruri, Dumnezeu le cere oamenilor să nu-L mai pună sub semnul îndoielii, nici să nu-L urmeze folosindu-și imaginația sau punctele de vedere abstracte și nedeslușite; ei nu trebuie să se bazeze pe închipuiri sau concepții atunci când Îl urmează. Dumnezeu cere ca fiecare dintre cei care Îl urmează să facă asta cu loialitate, nu cu jumătate de inimă sau cu tăgadă. Când Dumnezeu îți cere ceva sau te testează, te judecă, tratează cu tine și te emondează sau te disciplinează și te lovește, tu trebuie să fii absolut supus față de El. Nu ar trebui să întrebi care e cauza sau să pui condiții, cu atât mai puțin să întrebi care e motivul. Supunerea ta trebuie să fie absolută. Cunoașterea lui Dumnezeu este aria în care cei mai mulți oameni au carențe. Deseori, ei Îi impun lui Dumnezeu ziceri, cuvântări și cuvinte care nu au nicio legătură cu El, crezând că aceste cuvinte sunt cea mai precisă definire a cunoașterii lui Dumnezeu. Nici nu își dau seama că aceste ziceri, care provin din imaginația oamenilor, din rațiunea acestora și din intelectul lor, nu au nici cea mai mică legătură cu esența lui Dumnezeu. Și astfel, vreau să vă spun că, în ceea ce privește cunoașterea pe care Dumnezeu o dorește în oameni, Dumnezeu nu îți cere doar să-L recunoști pe El și cuvintele Lui, ci îți cere să-L cunoști corect pe Dumnezeu. Chiar dacă tu poți să spui doar o propoziție sau dacă ești conștient doar de un crâmpei, acest crâmpei de conștiință este corect și adevărat și compatibil cu esența lui Dumnezeu Însuși. Iar asta pentru că Dumnezeu detestă laudele și elogiile care sunt nerealiste și nepotrivite. Chiar mai mult decât atât, El detestă oamenii care Îl tratează ca pe aer. Detestă momentele când, în timpul discuțiilor despre subiecte referitoare la Dumnezeu, oamenii vorbesc cu frivolitate, vorbesc după bunul lor plac și fără ezitare sau vorbesc după cum consideră ei că e potrivit; chiar mai mult, El îi detestă pe cei care cred că Îl cunosc pe Dumnezeu și care se laudă cu cunoștințele lor despre Dumnezeu, discutând subiecte referitoare la Dumnezeu fără nicio reținere sau rezervă. Ultima dintre cele cinci cerințe a fost venerarea cordială. Aceasta e cea mai importantă cerință a lui Dumnezeu pentru toți cei care Îl urmează. Când cineva Îl cunoaște cu adevărat și corect pe Dumnezeu, poate să-L venereze cu adevărat și să se ferească de rău. Această venerare provine din adâncurile inimii sale și apare de bunăvoie, nu fiindcă Dumnezeu l-a presat. Dumnezeu nu îți cere să dai în dar nicio atitudine frumoasă, nicio conduită și niciun comportament aparent față de El; în schimb, El îți cere să-L venerezi și să te temi de El din adâncurile inimii tale. Această venerare este dobândită ca rezultat al schimbărilor firii vieții tale, fiindcă tu Îl cunoști pe Dumnezeu, Îi înțelegi faptele, înțelegi esența lui Dumnezeu și ai recunoscut faptul că ești una dintre creaturile lui Dumnezeu. Și așa, scopul pentru care am folosit cuvântul „cordial” pentru a defini aici venerarea este pentru ca omenirea să înțeleagă că oamenii trebuie să-L venereze pe Dumnezeu din adâncurile inimilor lor.
Acum, luați în considerare acele cinci cerințe: există vreunul dintre voi care e capabil să le respecte pe primele trei? Prin asta mă refer la credință adevărată, la a-L urma pe Dumnezeu cu loialitate și la supunere absolută. Există vreunul dintre voi care e capabil de aceste lucruri? Știu că, dacă aș fi spus „toate cinci”, atunci, fără nicio îndoială, nu ar fi fost niciunul dintre voi – dar le-am redus la trei. Gândiți-vă dacă reușiți să le respectați sau nu. Este „credința adevărată” ușor de dobândit? (Nu, nu este.) Nu este ușor, fiindcă oamenii au mereu îndoieli referitoare la Dumnezeu. Cât despre „a-L urma cu loialitate”? La ce se referă „loialitatea”? (Să nu-L urmezi pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima.) Să nu-L urmezi pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima. Ai pus punctul pe „i”. Așadar, sunteți voi capabili să respectați această cerință? Trebuie să vă străduiți mai mult, nu-i așa? Deocamdată, încă nu puteți să respectați această cerință. Cât despre „supunerea absolută” – reușiți să o respectați? (Nu.) Nu ați reușit încă nici asta. Sunteți deseori neascultători și răzvrătiți, de multe ori nu ascultați sau nu vreți să vă supuneți sau nu vreți să auziți. Acestea sunt cele trei cerințe fundamentale respectate de oameni după intrarea lor în viață, iar voi încă nu reușit să le respectați. Așadar, în acest moment, aveți voi un mare potențial? Azi, după ce M-ați auzit rostind aceste cuvinte, sunteți îngrijorați? (Da.) Este bine că simțiți asta. Nu fiți neîngrijorați. Sunt Eu îngrijorat în numele vostru. Nu voi mai discuta despre celelalte două cerințe. Fără îndoială, nimeni nu este capabil să le respecte. Sunteți îngrijorați. Așadar, v-ați stabilit obiectivele? Ce obiective, ce direcție ar trebui să urmăriți? Căror obiective ar trebui să vă dedicați eforturile? Aveți un obiectiv? Să vă spun direct: când veți respecta aceste cinci cerințe, atunci Îl veți mulțumi pe Dumnezeu. Fiecare dintre ele este un indicator, un indicator al intrării în viață a oamenilor după ce aceștia au ajuns la maturitate, și obiectivul final al acesteia. Chiar dacă aș fi ales doar una dintre aceste cerințe pentru a discuta în detaliu despre ea și pentru a v-o impune, nu v-ar fi fost ușor să o respectați; trebuie să îndurați anumite greutăți și să depuneți un anumit efort. Și ce fel de mentalitate ar trebui să aveți? Ar trebui să fie ca a unui bolnav de cancer care așteaptă să ajungă pe masa de operație. Și de ce spun asta? Dacă vreți să credeți în Dumnezeu și vreți să-L câștigați pe Dumnezeu și să dobândiți mulțumirea Lui, atunci, dacă nu îndurați un anumit grad de durere și nu depuneți un anumit efort, nu veți reuși toate aceste lucruri. Voi ați auzit multe propovăduiri, dar faptul că le-ați auzit nu înseamnă că aceste propovăduiri sunt ale voastre; trebuie să le absorbiți și să le transformați în ceva care vă aparține, trebuie să le asimilați în viața voastră, să le aduceți în existența voastră, permițând acestor cuvinte și acestor propovăduiri să vă călăuzească pe calea voastră în viață și să vă aducă o valoare existențială și un înțeles în viață – iar apoi se va dovedi că a meritat să auziți aceste cuvinte. Dacă aceste cuvinte pe care Eu le rostesc nu aduc nicio propășire în viața ta sau nicio valoare în existența ta, atunci nu are niciun rost să le asculți. Voi înțelegeți asta, da? Înțelegând asta, tot ceea ce rămâne depinde numai de voi. Trebuie să treceți la treabă! Trebuie să fiți serioși în tot ceea ce faceți! Nu fiți confuzi – timpul trece! Mulți dintre voi cred în Dumnezeu deja de peste zece ani. Priviți în urmă la acești peste zece ani: cât de mult ați câștigat? Și câte decenii v-au mai rămas din această viață? Nu mai e mult. Nu te mai gândi dacă lucrarea lui Dumnezeu te așteaptă, dacă El ți-a lăsat o șansă, dacă El va înfăptui din nou aceeași lucrare, nu vorbi despre asta. Poți să dai înapoi ultimii zece ani? Cu fiecare zi care trece și cu fiecare pas pe care îl faci, numărul de zile pe care le ai scade cu o zi. Timpul nu așteaptă pe nimeni! Vei câștiga de pe urma credinței în Dumnezeu doar dacă o abordezi ca pe cel mai măreț lucru din viața ta, mai important decât mâncarea, hainele sau orice altceva! Dacă tu crezi doar când ai timp și dacă ești incapabil să-ți dedici întreaga atenție credinței tale, dacă ești mereu împotmolit în confuzie, atunci nu vei câștiga nimic. Înțelegeți asta, nu-i așa? Ne vom opri aici pentru azi! Ne vedem data viitoare! (Slavă lui Dumnezeu!)
15 februarie 2014
Note de subsol:
a. Textul original nu conține expresia „cu care aceste persoane devin oameni.”
b. Textul original nu conține expresia „înainte să fie reîntrupaţi.”
Sursa：Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Kommentar schreiben