· 

Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o expresie a firii Sale

Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o expresie a firii Sale
Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o expresie a firii Sale

Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o expresie a firii Sale

 

de Hu Ke, orașul Dezhou, provincia Shandong

 

De câte ori vedeam aceste cuvinte rostite de Dumnezeu, mă simțeam neliniștită: „Fiecare propoziție pe care am rostit-o conține în ea firea lui Dumnezeu. Ați face bine să cugetați atent la vorbele Mele, iar ele vă vor fi, cu siguranță, de mare folos” („Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Mă simțeam neliniștită pentru că înțelegerea firii lui Dumnezeu este foarte importantă atât pentru înțelegerea lui Dumnezeu de către om, cât și pentru căutarea omului de a-L iubi și mulțumi. Dar când mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, întotdeauna am simțit că firea lui Dumnezeu era prea abstractă și nu știam cum să o înțeleg. După aceea, prin părtășie din partea superiorului meu, am ajuns să aflu că ar trebui să înțeleg din cuvintele Lui ce îi place lui Dumnezeu și ce urăște și astfel să ajung să înțeleg firea lui Dumnezeu. Ulterior, am încercat pentru o vreme să pun acest lucru în practică și am văzut niște rezultate. Dar tot mă simțeam neputincioasă în privința cuvintelor lui Dumnezeu: „Fiecare propoziție pe care am rostit-o conține în ea firea lui Dumnezeu,” și nu știam cum să le înțeleg exact. 

 

Într-o zi, am citit aceste cuvinte într-o predică: „Firea lui Dumnezeu cuprinde multe aspecte. Cuprinde ceea ce Dumnezeu are și este, gândurile Sale, ideile Sale, gândirea și înțelepciunea Sa. Cuprinde atitudinea lui Dumnezeu față de toate tipurile de oameni, precum și sentimentele Sale de milă și grijă și încă mai mult mânia Sa împotriva răzvrătirii și împotrivirii omenirii. Pentru că fiecare propoziție a lui Dumnezeu cuprinde gândire Sa, înțelepciunea Sa și ideile Sale, pentru că toate conțin contextul și sursa cuvintelor Sale, pentru că acestea toate exprimă în mod firesc atitudinea lui Dumnezeu către omenire, și nu există nicio propoziție fără temei, este un lucru firesc ca fiecare propoziție să cuprindă firea lui Dumnezeu. Fiecare cuvânt pe care îl rostesc ființele umane exprimă firea vieții lor, deci nu va conține fiecare cuvânt al lui Dumnezeu, cu atât mai mult, firea Lui? Acest lucru este ușor de înțeles, dar cum să îl descopere și să îl cunoască nu este atât de ușor precum își imaginează oamenii. Dacă atunci când citești cuvintele lui Dumnezeu, nu încerci să le deslușești suficient, nu depui suficiente eforturi și nu ai suficientă experiență, atunci firea lui Dumnezeu nu va fi ușor de perceput, cu atât mai puțin ușor de înțeles. Ceea ce este necesar atunci, este ca oamenii să se liniștească înaintea lui Dumnezeu și să își pună inimile cu totul în cuvintele lui Dumnezeu, pentru a citi și pentru a încerca să deslușească cuvintele lui Dumnezeu care se fac în timpul rugăciunii; apoi, vei ajunge treptat să descoperi spiritul din spatele cuvintelor lui Dumnezeu. Acesta este începutul pătrunderii” (Părtășia celui de mai sus). Când am citit această părtășie, totul a căpătat sens. Am realizat că firea lui Dumnezeu cuprinde multe lucruri: conține ceea ce Dumnezeu are și este, gândurile Sale și ideile Sale, gândirea Sa și înțelepciunea Sa, precum și atitudinea Sa către toate tipurile de oameni și așa mai departe. În plus, fiecare propoziție a lui Dumnezeu cuprinde contextul și sursa fiecărui cuvânt al Său, și nu există propoziție care să fie fără temei, și absolut fiecare lucru pe care îl face Dumnezeu și fiecare propoziție pe care o rostește reprezintă o expresie firească a tot ceea ce este El în viață. Înțelegerea mea a firii lui Dumnezeu, pe de-o parte, era limitată doar la ceea ce îi place lui Dumnezeu și la ceea ce El urăște. Acest fel de înțelegere era prea unilaterală astfel încât nu puteam să ajung la o înțelegere a firii lui Dumnezeu din fiecare propoziție a Sa. În afară de aceasta, am înțeles de asemenea că, dacă doream să înțeleg firea lui Dumnezeu din fiecare propoziție a Sa, trebuia să mă liniștesc înaintea lui Dumnezeu și să depun mult mai multe eforturi pentru a încerca să deslușesc cuvintele lui Dumnezeu. În plus, trebuia să mă rog și să cer îndrumare înaintea lui Dumnezeu, concentrându-mă pe înțelegerea spiritului din spatele cuvintelor pe care le-a rostit Dumnezeu, precum și pe contextul și sursa din spatele faptelor lui Dumnezeu. 

 

Îi mulțumesc descoperirii și iluminării lui Dumnezeu care mi-au permis să realizez aceste lucruri și apoi am început să mă concentrez pe practicarea și intrarea în acest aspect. Într-o zi, am citit un pasaj al cuvintelor lui Dumnezeu: „Faptul dacă această lucrare este sau nu importantă se bazează pe nevoile omenirii și pe realitatea depravării omenirii și pe gravitatea neascultării Satanei și a tulburării de către acesta a lucrării. Cel potrivit, care este pe măsura sarcinii, se bazează pe natura lucrării sale și pe importanța lucrării. Când vine vorba de importanța acestei lucrări, în ceea ce privește metoda de lucru de adoptat – lucrare făcută direct de către Duhul lui Dumnezeu sau lucrare făcută de către Dumnezeu întrupat sau lucrare făcută prin om – prima care trebuie eliminată este lucrarea făcută prin om. Și, pe baza naturii lucrării și a naturii lucrării Duhului contra celei a trupului, este hotărât în cele din urmă că lucrarea făcută de către trup este mai folositoare pentru om decât lucrarea făcută în mod direct de către Duh și oferă mai multe avantaje. Acesta este gândul lui Dumnezeu în acel moment pentru a decide dacă lucrarea a fost făcută de către Duh sau de către trup” („Omenirea coruptă are mai multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu devenit trup” din Cuvântul Se arată în trup). Când am încercat cu atenție să deslușesc acest pasaj, am simțit că parcă descoperisem un mare cadou. Cuvintele lui Dumnezeu arată dezvoltarea gândirii lui Dumnezeu la acel moment, gândirea privind metoda de utilizat pentru lucrarea din zilele cele de pe urmă. Pe parcursul gândirii Sale, primul lucru la care s-a gândit Dumnezeu a fost referitor la ce metodă să utilizeze care ar ajuta cel mai mult omul în această lucrare, cum să realizeze mai bine rezultatul mântuirii omului și ce să facă pentru a-l determina pe Satana să accepte înfrângerea, astfel învingându-l pe Satana și aducând oamenii care au fost răniți atât de profund la mântuirea completă. Pe întreaga durată a acestui proces de gândire, Dumnezeu l-a luat tot timpul în considerare pe om și nu și-a luat în considerare propriile Sale interese sau propria Sa siguranță. Dumnezeu știa clar că întruparea Sa va suferi multe greutăți, dar aceasta nu a fost un argument când a venit vorba de mântuirea omenirii. În schimb, El tot a ales, pe baza nevoilor omenirii și a realității stricăciunii omenirii, metoda lui Dumnezeu devenit trup pentru a îndeplini lucrarea zilelor celor de pe urmă. El se pune în mare pericol pentru a intra adânc în cușca tigrului, El suferă prigoana și urmărirea sălbatică a marelui balaur roșu, îndură abuzurile și blasfemiile diferitelor religii și confesiuni, și, de asemenea, îndură împotrivirea, răzvrătirea și neînțelegerea acelora dintre noi care urmăm. Rănile și atacurile aplicate asupra inimii lui Dumnezeu și umilința pe care o îndură Dumnezeu sunt cu adevărat lucruri pe care nimeni nu le poate înțelege. Tot ceea ce Dumnezeu exprimă și revelează este tot ceea ce este El în viață: dedicarea Sa generoasă față de omenire și faptul că El plătește prețul pentru aceasta. Măreția și generozitatea lui Dumnezeu sunt revelate în mod firesc în lucrarea Sa și în absolut fiecare propoziție a Sa, iar acestea, de asemenea, întruchipează marea milă și iubire generoasă a lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire nu reprezintă doar vorbe goale, ci reprezintă un preț concret pe care El îl plătește. La acel moment, am avut un sentiment intens că Dumnezeu este într-adevăr atât de măreț și adorabil! Deci, deși citisem și înainte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, nu înțelesesem niciodată contextul din spatele cuvintelor pe care le-a rostit Hristos sau tot ceea ce revelau acestea, și nici nu înțelesesem iubirea lui Hristos pentru omenire. Doar acum aveam ceva din înțelegerea adevărată a acestor cuvintele ale lui Dumnezeu: „Fiecare propoziție pe care am rostit-o conține în ea firea lui Dumnezeu.”

 

Înainte, având în vedere că nu îmi liniștisem niciodată inima sau nu încercasem cu sinceritate să deslușesc cuvintele lui Dumnezeu, am pierdut atât de multe oportunități bune de a-L înțelege pe Dumnezeu, într-o asemenea măsură încât chiar și astăzi încă am multe concepții și neînțelegeri legate de Dumnezeu și încă sunt înstrăinată de El. Doar acum înțeleg că dacă doresc să înțeleg firea lui Dumnezeu, trebuie să încerc cu sinceritate să deslușesc și să caut adevărul din cadrul fiecărei propoziții a lui Dumnezeu. În acest mod, voi avea cu siguranță un mare beneficiu. De astăzi înainte, doresc să mă concentrez pe depunerea mai multor eforturi în cuvintele lui Dumnezeu și să caut să devin curând una care are o oarecare înțelegere a lui Dumnezeu.

 

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Kommentar schreiben

Kommentare: 0