Câte obiceiuri religioase respecți? De câte ori te-ai răzvrătit împotriva cuvântului lui Dumnezeu și ai făcut ce ai vrut tu? De câte ori ai pus în practică cuvântul lui Dumnezeu pentru că îți păsa cu adevărat de poverile Sale și căutai să Îi îndeplinești dorința? Înțelege cuvântul lui Dumnezeu și pune-L în practică. Fii principial în actele și în faptele tale; aceasta nu înseamnă să trăiești după reguli sau să o faci în silă, doar de ochii lumii. Mai degrabă, aceasta reprezintă practicarea adevărului și trăirea după cuvântul lui Dumnezeu. Numai o astfel de practică Îl mulțumește pe Dumnezeu. Fiecare obicei care Îl mulțumește pe Dumnezeu nu este o regulă, ci practicarea adevărului.
Unii oameni au o predilecție spre a atrage atenția asupra lor. În prezența fraților și a surorilor lor, ei spun că sunt îndatorați față de Dumnezeu, dar, pe la spatele lor, nu practică adevărul și procedează cu totul altfel. Nu sunt ei farisei religioși? Un om care Îl iubește pe Dumnezeu cu adevărat și care deține adevărul este unul care Îi este credincios lui Dumnezeu, dar în exterior nu se arată ca fiind astfel. El este dispus să practice adevărul când se ivesc ocazii și nu vorbește și nu se poartă într-o manieră care este împotriva conștiinței sale. El demonstrează înțelepciune când apar ocaziile și este principial în fapte, indiferent de circumstanțe. Un astfel de om este cel care slujește cu adevărat. Există unii care adesea arată un pretins devotament îndatoririi lor față de Dumnezeu. Ei își petrec zilele cu sprâncenele încruntate de griji, afișează un aer afectat și simulează o înfățișare deplorabilă. Câtă josnicie! Și dacă i-ai întreba „În ce fel ești tu dator față de Dumnezeu? Te rog, spune-mi!” ei ar rămâne fără cuvinte. Dacă Îi ești credincios lui Dumnezeu, atunci nu vorbi despre aceasta în public, ci folosește-ți practica actuală pentru a-ți arăta dragostea pentru Dumnezeu, și roagă-te Lui cu o inimă sinceră. Cei care folosesc doar cuvinte pentru a se înțelege cu Dumnezeu sunt cu toții ipocriți! Unii vorbesc despre îndatorirea lor față de Dumnezeu în fiecare rugăciune, și încep să plângă ori de câte ori se roagă, chiar și fără mișcarea Duhului Sfânt. Oamenii de felul acesta sunt stăpâniţi de ritualuri religioase și de concepții; ei trăiesc după astfel de ritualuri și concepții, crezând întotdeauna că asemenea acțiuni Îl mulțumesc pe Dumnezeu, și că evlavia superficială sau lacrimile de tristețe sunt ceea ce Dumnezeu agreează. Ce bine poate să vină din partea unor astfel de persoane absurde? Pentru a-și demonstra umilința, unii pretind că sunt amabili atunci când vorbesc în prezența altora. Unii sunt slugarnici în mod deliberat în fața altora, precum un miel fără nicio putere. Acesta este felul de a fi al oamenilor Împărăției? O persoană din Împărăție ar trebui să fie plină de viață și liberă, inocentă și deschisă, sinceră și minunată; una care trăiește într-o stare de libertate. Aceasta are caracter și demnitate și poate mărturisi ferm peste tot pe unde merge; este o persoană care este iubită atât de Dumnezeu, cât și de oameni. Aceia care sunt novici în credință au prea multe practici exterioare; ei trebuie să treacă mai întâi printr-o perioadă de tratare și de frângere. Cei care cred în Dumnezeu în inimile lor nu pot fi deosebiți la exterior de ceilalți, dar acțiunile și faptele lor sunt demne de laudă în fața altora. Numai despre astfel de oameni se poate spune că trăiesc cuvântul lui Dumnezeu. Dacă predici Evanghelia în fiecare zi unei persoane și alteia, aducându-i la mântuire, și cu toate acestea, în final, tu totuși trăiești după reguli și doctrine, atunci nu Îi poți aduce slavă lui Dumnezeu. Astfel de tipuri de oameni sunt oameni religioși și, de asemenea, ipocriți.
Ori de câte ori astfel de oameni religioși se adună, ei întreabă: „Soră, cum ți-a mers zilele acestea?” Ea răspunde: „Mă simt datoare față de Dumnezeu și simt că nu pot să-I îndeplinesc dorința inimii.” Un altul spune: „Și eu, la rândul meu, Îi sunt dator lui Dumnezeu și nu pot să-I fac pe plac.” Aceste câteva cuvinte și propoziții exprimă singure lucrurile abjecte din adâncul inimilor lor. Asemenea cuvinte sunt dintre cele mai detestabile și extrem de respingătoare. Natura acestor oameni se opune lui Dumnezeu. Aceia care se concentrează pe realitate comunică orice este în inimile lor și își deschid inimile în comunicare. Nu există niciun fel de exercițiu fals, nicio politețe sau veselie goală. Ei sunt întotdeauna neprefăcuți și nu se conduc după reguli pământești. Există și cei care au o înclinație spre etalare, chiar fără niciun rost. Când cineva cântă, el începe să danseze, fără să realizeze că orezul din oala sa a ars deja. Astfel de oameni nu sunt evlavioși, nici onorabili, și sunt mult prea ușuratici. Acestea toate sunt manifestări ale lipsei simțului realității! Când unii oameni comunică despre problemele vieții în spirit deși nu vorbesc despre îndatorirea față de Dumnezeu, ei păstrează o dragoste adevărată pentru El în inimile lor. Îndatorirea ta față de Dumnezeu nu are nimic de a face cu ceilalți; tu ești îndatorat față de Dumnezeu, nu față de om. Deci, ce rost are să vorbești în mod constant despre aceasta celorlalți? Trebuie să pui accentul pe intrarea în realitate, nu pe zelul exterior sau pe expunere.
Ce reprezintă faptele bune de suprafață ale omului? Ele reprezintă trupul și nici măcar cele mai bune dintre practicile exterioare nu exprimă viața, ci doar temperamentul tău individual. Practicile exterioare ale omului nu pot îndeplini dorința lui Dumnezeu. Vorbești în mod constant despre îndatorirea ta față de Dumnezeu și, cu toate acestea, tu nu poți să susții viața altora sau să îi determini pe alții să Îl iubească pe Dumnezeu. Crezi că asemenea acțiuni Îl vor mulțumi pe Dumnezeu? Tu crezi că aceasta este dorința inimii lui Dumnezeu, că aceasta este de la spirit, dar de fapt, este absurd! Tu crezi că ceea ce te mulțumește pe tine și ceea ce îți dorești este ceea ce Îl bucură și pe Dumnezeu. Poate ceea ce te mulțumește pe tine să Îl mulțumească și pe Dumnezeu? Poate caracterul uman să Îl reprezinte pe Dumnezeu? Ceea ce te mulțumește pe tine este exact ceea ce Dumnezeu nu poate să sufere, iar obiceiurile tale sunt ceea ce Dumnezeu detestă și respinge. Dacă te simți îndatorat, atunci du-te și roagă-te înaintea lui Dumnezeu. Nu este nevoie să vorbești altora despre aceasta. Dacă nu te rogi în fața lui Dumnezeu și în schimb atragi în mod constant atenția asupra ta în prezența altora, poate aceasta să îndeplinească dorința inimii lui Dumnezeu? Dacă acțiunile tale sunt întotdeauna de fațadă, aceasta înseamnă că ești cel mai neroditor dintre oameni. Ce fel de om este acela care are fapte bune numai de suprafață, dar este lipsit de realitate? Astfel de oameni sunt farisei ipocriți și oameni religioși! Dacă nu încetați cu practicile voastre exterioare și nu puteți face schimbări, atunci elementele ipocriziei din voi vor crește și mai mult. Cu cât elementele ipocriziei sunt mai mari, cu atât rezistența față de Dumnezeu este mai puternică, iar în final, astfel de oameni vor fi lepădați, cu siguranță!
Kommentar schreiben