Dumnezeu a devenit trup deoarece obiectul lucrării Sale nu este duhul lui Satana sau vreun lucru necorporal, ci omul, care este din trup și a fost corupt de Satana. Tocmai pentru că trupul omului a fost corupt, Dumnezeu a făcut omul trupesc obiectul lucrării Sale; în plus, deoarece omul este obiectul corupției, El l-a făcut pe om singurul obiect al lucrării Sale pe parcursul tuturor etapelor lucrării Sale de mântuire.
Lucrarea de gestionare a omenirii este împărțită în trei etape, ceea ce înseamnă că lucrarea de mântuire a omenirii este împărțită în trei etape. Aceste trei etape nu includ lucrarea de creare a lumii, dar sunt mai degrabă cele trei etape ale lucrării din Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției. Lucrarea de creare a lumii a fost lucrarea de producere a întregii omeniri.
Trebuie să ajungeți să cunoașteți viziunea Lui Dumnezeu și să înţelegeţi direcția generală a lucrării Sale. Aceasta este intrarea în maniera pozitivă. Odată ce stăpânești precis adevărurile viziunii, pătrunderea ta va fi asigurată; indiferent de modul în care se schimbă lucrarea Sa, vei rămâne de neclintit în inima ta, vei avea o imagine clară asupra viziunii și vei avea un țel pentru pătrunderea și căutarea ta.
Lucrarea lui Dumnezeu continuă să avanseze și, deși scopul lucrării Lui rămâne neschimbat, mijloacele prin care El lucrează se schimbă în mod constant, ceea ce înseamnă că și aceia care Îl urmează pe Dumnezeu se schimbă constant. Cu cât Dumnezeu înfăptuiește mai multă lucrare, cu atât sunt mai temeinice cunoștințele omului despre El. Schimbări corespunzătoare au loc și în firea omului ca urmare a lucrării lui Dumnezeu.
Ședeți cu toții pe scaune elegante, învățând pe cei din generațiile mai tinere care sunt de teapa voastră să stea cu tine. Cum ați putut să nu știți că acei „copii” ai voștri erau deja fără suflare și că nu au avut lucrarea Mea cu mult timp în urmă?
Toți oamenii trebuie să înțeleagă scopul lucrării Mele pe pământ, adică obiectivul final al lucrării Mele și nivelul la care trebuie să ajung în această lucrare înainte de a putea fi completă. Dacă, după ce au mers alături de Mine până în ziua de azi, oamenii nu înțeleg ce înseamnă lucrarea Mea, atunci nu au mers ei oare în zadar cu Mine? Oamenii care Mă urmează pe Mine ar trebui să știe voia Mea. Lucrez pe pământ de mii de ani și până în ziua de azi Îmi realizez lucrarea tot în acest fel.
De câteva mii de ani, omenirea a năzuit să poată fi martora sosirii Mântuitorului. Omenirea a năzuit să-L vadă pe Isus Mântuitorul pe un nor alb în timp ce coboară, în carne şi oase, printre cei care au tânjit după El şi L-au aşteptat de mii de ani. Omenirea şi-a dorit ca Mântuitorul să Se reîntoarcă şi să fie reunit cu poporul, şi anume ca Isus Mântuitorul să Se întoarcă la oamenii de care El a fost despărţit de mii de ani.
Astăzi, vă atrag atenția astfel de dragul propriei voastre supraviețuiri, pentru ca lucrarea Mea să progreseze lin, astfel încât munca Mea inaugurală de-a lungul întregului Univers să se poată efectua cât mai corespunzător și perfect, dezvăluind cuvintele, autoritatea, măreția și judecata Mea oamenilor din toate țările și națiunile.