Despre Iov I
După ce ați aflat despre cum a trecut Iov prin încercări, majoritatea dintre voi veți vrea, probabil, să știți mai multe detalii despre Iov însuși, mai ales în privința secretului prin care el a câștigat lauda lui Dumnezeu. Deci, astăzi, să vorbim despre Iov!
În viața de zi cu zi a lui Iov vedem perfecțiunea sa, neprihănirea, frica de Dumnezeu și respingerea răului
Dacă e să discutăm despre Iov, atunci trebuie să începem cu evaluarea lui, rostită de Dumnezeu cu gura lui: „Nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău”.
Să aflăm mai întâi despre desăvârșirea și neprihănirea lui Iov.
Ce înțelegeți voi prin cuvintele „desăvârșit” și „neprihănit”? Credeți că Iov era fără pată și onorabil? Aceasta, desigur, ar fi o interpretare și o înțelegere literală a cuvintelor „desăvârșit” și „neprihănit”. Referitor la o adevărată înțelegere a vieții reale a lui Iov – doar cuvintele, cărțile și teoria nu ne vor da niciun răspuns. Vom începe prin a cerceta viața de acasă a lui Iov și comportamentul său normal din timpul vieții sale. Aceasta ne va spune despre principiile și obiectivele sale în viață, precum și despre personalitatea și scopul său. Acum, să citim ultimele cuvinte din Iov 1:3: „Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului.” Ceea ce spun aceste cuvinte este că statutul și poziția socială ale lui Iov erau foarte înalte și, deși nu ni se spune dacă era cel mai mare dintre oamenii din est datorită bunurilor sale din belșug sau deoarece era desăvârșit și neprihănit și se temea de Dumnezeu și respingea răul, per ansamblu, știm că starea lui Iov și poziția lui socială erau foarte valoroase. Așa cum este consemnat în Biblie, primele impresii ale oamenilor în privința lui Iov erau că Iov era desăvârșit, că se temea de Dumnezeu și respingea răul și că avea o mare bogăție și un statut venerabil. Pentru o persoană normală care trăiește într-un asemenea mediu și în asemenea condiții, dieta lui Iov, calitatea vieții sale și diversele aspecte ale vieții sale personale ar fi principala preocupare a atenției majorității oamenilor; astfel, trebuie să continuăm să citim scripturile: „Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: «Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.» Aşa obişnuia Iov să facă” (Iov 1:4-5). Acest pasaj ne spune două lucruri: primul este că fiii și fiicele lui Iov petreceau în mod regulat, beau și mâncau; al doilea este că Iov oferea des arderi-de-tot deoarece el se îngrijora deseori în privința lor, temându-se că păcătuiau, că în inimile lor îl blestemaseră pe Dumnezeu. Prin aceasta sunt descrise viețile a două tipuri diferite de oameni. Primul tip, fiii și fiicele lui Iov, petreceau deseori din cauza bogăției lor, trăiau în mod extravagant, sărbătoreau după bunul lor plac, bucurându-se de calitatea înaltă a vieții oferită de bogăția materială. Trăind o asemenea viață, era inevitabil ca ei să nu păcătuiască și să nu Îl ofenseze des pe Dumnezeu – totuși, ei nu se sfințeau sau nu ofereau arderi-de-tot ca urmare. Vezi, atunci, că Dumnezeu nu avea loc în inimile lor, că ei nu se gândeau deloc la harurile lui Dumnezeu, nici nu se temeau că-L jignesc pe Dumnezeu, cu atât mai puțin se temeau să nu renunțe la El în inimile lor. Desigur, noi nu ne concentrăm asupra copiilor lui Iov, ci asupra a ceea ce a făcut Iov când s-a confruntat cu astfel de lucruri; aceasta este cealaltă chestiune descrisă în pasaj și care implică viața zilnică a lui Iov și esența umanității sale. Când Biblia descrie petrecerile fiilor și fiicelor lui Iov, acesta nu este menționat; se spune doar că fiii și fiicele sale mâncau și beau deseori împreună. Cu alte cuvinte, el nu dădea petreceri, nici nu se alătura fiilor și fiicelor sale în a mânca cu extravaganță. Deși era bogat și deși avea multe bunuri și slujitori, viața lui Iov nu era una plină de lux. El nu era amăgit de mediul de viață superlativ și nici nu se îmbuiba cu desfătările trupului, și nici nu uita să aducă jertfe arse din cauza bogăției sale, cu atât mai puțin îl făcea aceasta să Îl respingă treptat pe Dumnezeu din inima sa. În mod evident, atunci, Iov era disciplinat în stilul său de viață, și nu era lacom sau hedonist, nici nu se fixa pe calitatea vieții, ca urmare a binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra lui. În schimb, el era umil și modest și precaut și grijuliu înaintea lui Dumnezeu, deseori se gândea la harurile și binecuvântările lui Dumnezeu și îi era frică în continuu de Dumnezeu. În viața sa zilnică, Iov deseori se trezea devreme pentru a oferi arderi-de-tot pentru fiii și fiicele sale. Cu alte cuvinte, nu numai că se temea el însuși de Dumnezeu, dar el spera ca și copiii lui să se teamă la fel de Dumnezeu și să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Bogăția materială a lui Iov nu avea niciun loc în inima sa, nici nu înlocuia poziția deținută de Dumnezeu; indiferent dacă pentru el însuși sau pentru copiii săi, acțiunile zilnice ale lui Iov erau toate conectate cu teama de Dumnezeu și respingerea răului. Frica sa de Iahve Dumnezeu nu se oprea la gura sa, ci era pusă în acțiune și se reflecta în fiecare parte a vieții sale de zi cu zi. Acest comportament efectiv al lui Iov ne arată că el era cinstit și că avea o esență care iubea dreptatea și lucrurile care erau pozitive. Faptul că Iov își trimitea și își sfințea des fiii și fiicele, înseamnă că el nu era de acord și nu aproba comportamentul copiilor săi; în schimb, în inima sa, era sătul de comportamentul lor și îi condamna. El concluzionase că modul de a se comporta al fiilor și fiicelor sale nu era pe placul lui Iahve Dumnezeu și, prin urmare, le cerea deseori să se ducă înaintea lui Iahve Dumnezeu și să-și mărturisească păcatele. Acțiunile lui Iov ne arată o altă parte a umanității sale: una în care el nu a mers niciodată cu aceia care deseori păcătuiau și Îl jigneau pe Dumnezeu, ci, în schimb, îi respingea și îi evita. Deși acești oameni erau fiii și fiicele sale, el nu își abandona propriile principii deoarece ei erau din neamul său, nici nu le îngăduia păcatele din cauza propriilor sale sentimente. Mai degrabă, el îi îndemna să se mărturisească și să câștige bunăvoința lui Iahve Dumnezeu și îi avertiza să nu Îl abandoneze pe Dumnezeu de dragul desfătării lor lacome. Principiile modului în care Iov îi trata pe alți oameni sunt inseparabile de principiile fricii sale de Dumnezeu și de ale respingerii răului. El iubea ceea ce era acceptat de Dumnezeu și era dezgustat de ceea ce Îi provoca repulsie și îi iubea pe cei care se temeau de Dumnezeu în inimile lor și era dezgustat de cei care făceau rău sau păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. O astfel de iubire și un asemenea dezgust erau demonstrate în viața sa de zi cu zi și reprezentau chiar corectitudinea lui Iov văzută prin ochii lui Dumnezeu. În mod natural, aceasta este, de asemenea, exprimarea și trăirea lui Iov a umanității adevărate în relația sa cu alte persoane din viața sa de zi cu zi despre care trebuie să învățăm.
Manifestările umanității lui Iov în timpul încercărilor sale (înțelegerea desăvârșirii, neprihănirii lui Iov, fricii de Dumnezeu și respingerii răului de către el în timpul încercărilor sale)
Ceea ce am părtășit mai sus sunt diverse aspecte ale umanității lui Iov care au fost arătate în viața sa de zi cu zi, înainte de testele sale. Fără îndoială, aceste diferite manifestări oferă o înțelegere a dreptății lui Iov și o familiarizare inițială cu frica sa de Dumnezeu și cu respingerea răului și furnizează, în mod firesc, o afirmație inițială. Motivul pentru care spun „inițială” este deoarece majoritatea oamenilor încă nu au o înțelegere adevărată a personalității lui Iov și a gradului în care el urma calea de a-L asculta și a se teme de Dumnezeu. Adică, înțelegerea majorității oamenilor în privința lui Iov nu merge mai departe de impresia oarecum favorabilă, oferită de cuvintele sale în Biblie că „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu,” și „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” Prin urmare, există o mare nevoie ca noi să înțelegem cum își trăia Iov umanitatea în timp ce primea încercările lui Dumnezeu; în acest mod, adevărata umanitate a lui Iov va fi arătată tuturor în întregimea sa.
Când Iov a auzit că îi fuseseră furate bunurile, că fiii și fiicele sale își pierduseră viețile și că slujitorii îi fuseseră omorâți, el a reacționat după cum urmează: „Atunci Iov s-a ridicat, și-a dat haina și și-a ras capul și a căzut pe pământ și a venerat” (Iov 1:20). Aceste cuvinte ne spun un fapt: după auzirea acestor vești, Iov nu a fost lovit de panică, el nu a plâns, nici nu a dat vina pe slujitorii care i-au dat veștile, cu atât mai puțin nu a inspectat scena crimei pentru a investiga și a verifica motivele și cauzele și a afla ce s-a întâmplat de fapt. El nu a afișat nicio durere sau regret la pierderea bunurilor sale, nici nu a început să verse lacrimi din cauza pierderii copiilor săi, a celor dragi lui. Din contră, el și-a dat haina, și-a ras capul și a căzut la podea și s-a închinat. Acțiunile lui Iov sunt diferite de cele ale unui om obișnuit. Acestea îi nedumiresc pe mulți oameni și îi fac să îi reproșeze lui Iov „sângele lui rece” în inimile lor. La pierderea bruscă a bunurilor lor, oamenii normali ar părea devastați sau disperați – sau, în cazul anumitor oameni, ar putea cădea chiar într-o depresie profundă. Aceasta pentru că, în inimile lor, bunurile oamenilor reprezintă o viață întreagă de eforturi, lucrul pe care se bazează supraviețuirea lor, speranța care îi ține în viață; pierderea proprietății lor înseamnă că eforturile lor au fost în zadar, că sunt fără speranță și chiar că nu au niciun viitor. Aceasta este atitudinea oricărei persoane normale față de bunurile sale și relația apropiată pe care o are cu acestea și aceasta este, de asemenea, importanța bunurilor în ochii oamenilor. Astfel, marea majoritate a oamenilor se simt nedumeriți în privința atitudinii detașate ale lui Iov față de pierderea[a] bunurilor sale. Astăzi, vom risipi confuzia tuturor acestor persoane explicând ce se petrecea în inima lui Iov.
Bunul simț dictează că, după ce i-au fost date de Dumnezeu asemenea bunuri din belșug, Iov ar trebui să se simtă rușinat înaintea lui Dumnezeu pentru pierderea acestor bunuri, căci el nu avusese grijă sau nu se preocupase de ele, nu păstrase bunurile date lui de Dumnezeu. Prin urmare, când a auzit că bunurile sale fuseseră furate, prima sa reacție ar fi trebuit să fie să meargă la fața locului crimei și să facă inventarul a tot ce se pierduse,[b] apoi să îi mărturisească lui Dumnezeu pentru ca el să primească încă o dată binecuvântările lui Dumnezeu. Iov, totuși, nu a făcut asta – și el, în mod natural, avea propriile motive pentru a nu o face. În inima sa, Iov credea cu tărie că tot ceea ce avea el îi fusese acordat de Dumnezeu și nu provenea ca urmare a propriului lui efort. Prin urmare, el nu privea aceste binecuvântări ca pe ceva de care să profite, ci respecta calea așa cum trebuia, din răsputeri, conform principiilor sale de viață. El prețuia binecuvântările lui Dumnezeu și mulțumea pentru ele, dar nu era îndrăgostit de ele, nici nu urmărea primirea mai multor binecuvântări. Așa era atitudinea sa față de bunuri. El nu făcea nimic nici pentru a câștiga binecuvântări, nici nu se îngrijora sau nu era îndurerat de lipsa sau pierderea binecuvântărilor lui Dumnezeu; el nu a devenit nici fericit în mod dezlănțuit, în delir din cauza binecuvântărilor lui Dumnezeu, nici nu a ignorat calea lui Dumnezeu sau nu a uitat harul lui Dumnezeu din cauza binecuvântărilor de care se bucura deseori. Atitudinea lui Iov față de bunurile lui dezvăluie oamenilor adevărata sa umanitate: în primul rând, Iov nu era un om lacom și nu avea mari pretenții în viața sa materială. În al doilea rând, Iov nu era niciodată îngrijorat și nu se temea că Dumnezeu îi va lua ce avea, ceea ce reprezenta atitudinea de ascultare față de Dumnezeu din inima sa; adică, el nu avea cereri sau plângeri despre momentul în care sau dacă Dumnezeu va lua de la el și nici nu a întrebat motivul pentru care, ci doar a căutat să respecte aranjamentele lui Dumnezeu. În al treilea rând, el nu a crezut niciodată că bunurile sale veneau din propriile eforturi, ci că îi erau acordate de Dumnezeu. Aceasta era credința lui Iov și era un semn al convingerii sale. Sunt clarificate umanitatea lui Iov și căutarea sa reală zilnică în acest rezumat al lui, în trei puncte? Umanitatea lui Iov și scopul său făceau parte din comportamentul său detașat atunci când s-a confruntat cu pierderea bunurilor sale. Tocmai din cauza căutării sale zilnice a avut Iov statura și convingerea de a spune: „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat; binecuvântat fie numele lui Iahve Dumnezeu”, în timpul încercărilor lui Dumnezeu. Aceste cuvinte nu au fost câștigate peste noapte, nici nu răsăriseră abia atunci în capul lui Iov. Ele reprezentau ceea ce el văzuse și obținuse în timpul multor ani de trăire a vieții. În comparație cu cei care doar caută binecuvântările lui Dumnezeu și care se tem că Dumnezeu va lua de la ei și urăsc acest lucru și se plâng în privința lui, nu este ascultarea lui Iov foarte reală? În comparație cu toți cei care cred că există un Dumnezeu, dar care nu au crezut niciodată că Dumnezeu domnește asupra tuturor lucrurilor, nu are Iov o mare onestitate și neprihănire?
Fragment din „Cuvântul Se arată în trup”
Note de subsol:
a. Textul nu conține expresia „pierderea.”
b. Textul nu conține expresia „ce se pierduse.”
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Profețiile privind cea de-a doua venire a lui isus au fost de fapt îndeplinite. Învățați mai multe despre venirea Domnului.
Kommentar schreiben