Filme crestine 2020 „Dragostea unei mame” Cum putem să ne facem copiii cu adevărat fericiţi?
Dragostea unei mame este un film creștin pentru familie care analizează argumentul creșterii copiilor.
„Cunoașterea îţi poate schimba soarta” și „Fiul devine un dragon, fiica devine o pasăre phoenix” sunt speranţele pe care aproape toţi părinţii le au pentru copiii lor. Pentru a se asigura că fiica ei, Jiarui, este capabilă să treacă examenele și testul de admitere la o universitate bună, Xu Wenhui decide să se retragă de la slujba ei de director de vânzări pentru a fi alături de Jiarui când aceasta învaţă ca să susţină din nou testele. Metodele de predare foarte presante ale lui Xu Wenhui și stresul competitiv al examinărilor pentru intrarea la facultate o conduc pe fiica sa la o cădere nervoasă și aproape la disperare. Xu Wenhui simte o profundă remușcare din acest motiv: credea că tot ceea ce făcea era în avantajul fiicei ei, dar, în schimb, i-a provocat numai durere și suferinţă… Chiar atunci, vechea sa colegă de clasă, Fang Xinping, îi predică Evanghelia lui Dumnezeu. Citind cuvântul lui Dumnezeu, Xu Wenhui înţelege în sfârșit de ce urmărirea unor idealuri precum „Cunoașterea îţi poate schimba soarta” nu va face decât să o rănească pe ea și pe fiica ei, și ajunge să înţeleagă cum să își educe fiica într-un fel ce exprimă dragostea adevărată…
„În ceea ce îi privește pe copii, toți părinții speră că ai lor vor primi o educație superioară și că într-o zi vor ajunge sus, vor avea un loc în societate precum și că vor avea atât un venit stabil, cât și influență - în acel mod ei pot onora numele familiei. Toată lumea are acest punct de vedere. Este punctul de vedere corect a spera că «fiul devine un dragon, fiica devine un phoenix»? Toată lumea vrea să aibă copiii la o universitate prestigioasă și apoi să urmeze studii de perfecționare, gândindu-se că după ce vor primi diplome vor ieși în evidență din mulțime. Asta deoarece în inimile lor, toată lumea venerează cunoașterea, considerând că «Valoarea altor țeluri este mică, studiul cărților le depășește pe toate.» Pe lângă asta, competiția din societatea modernă este în special feroce și fără o diplomă nu ai nici măcar garanția că vei avea ce să pui pe masă. Acesta este modul de gândire al tuturor oamenilor despre acest lucru. Și anume, ceea ce învățați și ce fel de instrucție puteți dobândi vă vor decide viața, viitorul. Cu alte cuvinte, oamenii intenționează să se bazeze pe acest lucru pentru supraviețuirea lor pe tot parcursul vieții și îl consideră deosebit de important. De aceea, toți consideră faptul de a primi o educație de nivel înalt și a intra la o universitate de renume ca fiind primul pe lista lucrurilor celor mai importante pentru copiii lor” („Doar prin recunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți”).
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Domnul Iisus a spus: “Pocăiţi-vă, pentru că Împărăţia Cerurilor este aproape!” (Mat 4:17). (NTLR®) Atunci ce e adevărata pocăință? Ce ar trebui să facă creștinii pentru a dobândi adevărata pocăință?
Kommentar schreiben