Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; aceasta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea omului. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât eşti mai capabil să-ţi faci datoria, cu atât mai multe adevăruri vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul, vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în îndeplinirea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor fi blestemați. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este malefic.
Fragment din „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului” în Cuvântul Se arată în trup
Indiferent ce talente, înzestrări sau aptitudini au oamenii, aceștia își folosesc pur și simplu puterea când își îndeplinesc datoria și fac lucruri. Indiferent ce fac, ei se bazează pe închipuirile, noțiunile sau propriile lor instincte. Ei nu caută niciodată voia lui Dumnezeu și nu au niciun concept sau nicio nevoie în inimile lor, spunând: „Îmi îndeplinesc datoria. Trebuie să pun adevărul în practică”. Singurul punct de plecare pentru gândirea lor este să-și facă bine meseria și să termine însărcinarea. Prin urmare, este acesta cineva care trăiește în totalitate după înzestrările, talentele, abilitățile și aptitudinile sale? În credința unor astfel de oameni, ei se gândesc doar să-și folosească puterea, să-și vândă propria muncă sau propriile aptitudini. Îndeosebi atunci când casa lui Dumnezeu le dă sarcini generale de făcut, majoritatea oamenilor abordează lucrurile din acest punct de vedere. Tot ceea ce fac este să-și folosească puterea. Uneori acest lucru înseamnă să-și folosească gurile, alteori își folosesc mâinile și puterea fizică, uneori își folosesc ochii și alteori înseamnă să alerge de colo-colo. De ce se spune că a trăi pe baza acelor lucruri înseamnă folosirea puterii și nu punerea în practică a adevărului? Cineva primește o sarcină de la casa lui Dumnezeu și se gândește doar cum să termine această sarcină cât mai rapid posibil, astfel încât să le raporteze conducătorilor bisericii și să le câștige laudele. Acel cineva ar putea născoci un plan pas cu pas. El pare să fie foarte zelos, dar nu se axează pe nimic altceva decât pe îndeplinirea sarcinii de dragul aparențelor sau, în timp ce o îndeplinește, își stabilește propriile standarde pentru sine: cum să facă astfel încât să se simtă fericit și mulțumit, obținând nivelul de desăvârșire spre care tinde. Indiferent ce plan sau standard stabilește, dacă nu caută adevărul sau nu caută să înțeleagă și să confirme ce le cere Dumnezeu înainte să acționeze, ci dimpotrivă, se poartă orbește, cu uimire, acest lucru înseamnă doar că își folosește puterea. Persoana se poartă potrivit propriilor sale dorințe, potrivit minții sau înzestrărilor proprii sau potrivit abilităților și aptitudinilor proprii. Și care este consecința îndeplinirii în acest mod a sarcinii sale? Se poate ca sarcina să fi fost îndeplinită, ca nimeni să nu fi remarcat vreo greșeală și ca tu să te simți foarte fericit în privința ei. Dar, pe durata realizării ei, în primul rând: nu ai înțeles intenția lui Dumnezeu; și, în al doilea rând: nu ai făcut-o din toată inima ta, cu toată mintea și cu toată puterea ta – nu te-ai implicat din tot sufletul. Dacă ai fi căutat principiile adevărului, dacă ai fi căutat voia lui Dumnezeu, atunci ai fi avut o eficiență de 90% în îndeplinirea ei, ai fi fost, de asemenea, capabil să intri în realitatea adevărului și ai fi înțeles exact că ceea ce făceai era conform cu voia lui Dumnezeu. Dar, dacă ai fi neatent și neglijent, deși sarcina poate a fost îndeplinită, nu ți-ar fi clar în inima ta cât de bine ai efectuat-o. Nu ai avea niciun punct de referință, nu ai ști dacă a fost sau nu în conformitate cu voia lui Dumnezeu ori dacă a fost sau nu în conformitate cu adevărul. Prin urmare, oricând sunt efectuate îndatoririle în acest tip de stare, le putem descrie prin două cuvinte – te extenuezi. […]
Oricine crede în Dumnezeu ar trebui să înțeleagă voia Lui. Doar cei ce își îndeplinesc datoriile cum se cuvine Îl pot mulțumi pe Dumnezeu și doar prin finalizarea sarcinilor pe care El li le încredințează împlinirea datoriilor lor va fi corespunzătoare. În realizarea unei sarcini, când oamenii nu pun adevărul în practică sau nu caută adevărul, când nu-și dedică inimile adevărului, adică atunci când își folosesc pur și simplu creierul ca să memoreze, își folosesc doar mâinile ca să acționeze, își folosesc numai picioarele ca să alerge, nu au îndeplinit cu adevărat însărcinarea dată de Dumnezeu. Există standarde pentru îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Care sunt standardele? Domnul Isus a spus: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta”. Dragostea față de Dumnezeu este un aspect al cerințelor Lui de la oameni. De fapt, când Dumnezeu le dă oamenilor o însărcinare, când aceștia își îndeplinesc datoria din credința lor, standardele pe care le cere de la ei sunt acestea: cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta. Dacă ești prezent, dar inima ta nu este, dacă te gândești la sarcini cu mintea ta și le păstrezi în memorie, dar nu-ți pui inima în ele și dacă săvârșești lucruri folosindu-ți propriile abilități, înseamnă aceasta că îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu? Prin urmare, ce fel de standard trebuie atins pentru a-ți îndeplini corect sarcina, a duce la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu și a-ți îndeplini datoria cu devotament? Aceasta înseamnă să-ți îndeplinești sarcina cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta. Dacă nu ai o inimă iubitoare de Dumnezeu, atunci încercarea de a-ți îndeplini datoria așa cum se cuvine nu va funcționa. Dacă dragostea ta față de Dumnezeu crește, devenind mai puternică și mai sinceră, atunci vei putea, în mod natural, să îți îndeplinești datoria cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.
Fragment din „Pe ce se bazează oamenii în viață” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos
Unii oameni, indiferent de problema pe care s-ar putea să o întâmpine atunci când își îndeplinesc îndatoririle, nu caută adevărul și acționează întotdeauna în funcție de gândurile, noțiunile, închipuirile și dorințele lor. Ei își satisfac în mod constant propriile dorințe egoiste, iar firile lor corupte le controlează întotdeauna acțiunile. Deși își pot duce la bun sfârșit îndatoririle care le sunt încredințate, ei nu câștigă niciun adevăr. Așadar, pe ce se bazează astfel de persoane când își îndeplinesc îndatoririle? Ele nu se bazează nici pe adevăr, nici pe Dumnezeu. Acel strop de adevăr pe care îl înțeleg nu a pus stăpânire pe inimile lor; ei se bazează pe propriile înzestrări și abilități, pe cunoștințele pe care le-au dobândit și pe talentele lor, cât și pe propria voință sau intențiile lor bune pentru a-și săvârși îndatoririle. Aceasta e o cu totul altă natură, nu-i așa? Deși uneori te bazezi pe naturalețea, imaginația, noțiunile, cunoștințele și învățătura ta ca să-ți îndeplinești datoria, nu se ivește nicio chestiune de principiu în unele lucruri pe care le faci. La suprafață, pare că nu ai luat calea greșită, însă există un lucru care nu poate fi trecut cu vederea: în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, dacă noțiunile, închipuirile și dorințele tale personale nu se schimbă niciodată și nu sunt niciodată înlocuite cu adevărul și dacă acțiunile și faptele tale nu sunt săvârșite niciodată în conformitate cu principiile adevărului, atunci care va fi rezultatul final? Vei deveni un făcător de servicii. Exact asta a fost scris în Biblie: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»”. De ce Dumnezeu îi numește pe acești oameni, care depun eforturi și care fac servicii, „voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea”? Există un aspect de care putem fi siguri, și anume acela că, indiferent de îndatoririle acestor oameni sau de lucrarea pe care o fac, motivațiile, imboldurile, intențiile și gândurile lor se nasc în întregime din dorințele lor egoiste, se bazează în totalitate pe propriile idei și interese personale, iar considerațiile și planurile lor se învârt cu totul în jurul reputației, statutului, vanității și perspectivelor lor de viitor. În sinea lor, ei nu au niciun adevăr și nici nu acționează în conformitate cu principiile adevărului. Așadar, ce este crucial să căutați acum? (Ar trebui să căutăm adevărul și să ne îndeplinim îndatoririle în conformitate cu voia și cerințele lui Dumnezeu.) Ce anume ar trebui să faci atunci când îți îndeplinești îndatoririle în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? În ceea ce privește intențiile și ideile tale atunci când faci un lucru, trebuie să înveți cum să discerni dacă acestea sunt sau nu în acord cu adevărul, precum și dacă intențiile și ideile tale sunt orientate spre îndeplinirea propriilor dorințe egoiste ori a intereselor casei lui Dumnezeu. Dacă intențiile și ideile tale sunt în concordanță cu adevărul, atunci îți poți îndeplini datoria în conformitate cu gândirea ta; totuși, dacă acestea nu sunt în acord cu adevărul, atunci trebuie să te întorci grabnic și să abandonezi acea cale. Calea aceea nu este corectă și nu poți practica așa; dacă vei continua să mergi pe acea cale, atunci vei ajunge să comiți răul.
Fragment din „Cum să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu în îndatoririle tale” în Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos
Petru a fost făcut desăvârșit prin experimentarea tratării și a rafinării. El a spus: „Trebuie să satisfac mereu dorința lui Dumnezeu. În tot ceea ce fac, caut doar să satisfac dorința lui Dumnezeu și, chiar dacă sunt mustrat sau judecat, tot sunt fericit să o fac.” Petru a dat totul pentru Dumnezeu și lucrarea lui, cuvintele și toată viața lui au fost de dragul iubirii pentru Dumnezeu. A fost o persoană care a căutat sfințenia și, cu cât experimenta mai mult, cu atât era mai mare și mai profundă dragostea lui pentru Dumnezeu în inima sa. Între timp, Pavel a făcut doar o lucrare exterioară și, chiar dacă a lucrat din greu, strădaniile lui au fost de dragul de a-și face lucrarea în mod corespunzător și de a câștiga, ca urmare, o răsplată. Dacă ar fi știut că nu ar primi nicio răsplată, ar fi renunțat la lucrarea lui. Ceea ce îl interesa pe Petru era dragostea adevărată din inima lui și ceea ce era practic și putea fi realizat. Lui nu îi păsa dacă urma să primească o răsplată, ci dacă firea lui putea fi schimbată. Pe Pavel îl interesa să lucreze și mai din greu, îi păsa de lucrarea și dedicarea exterioară și de doctrinele neexperimentate de oamenii normali. Lui nu îi păsa deloc să existe schimbări adânci în interiorul lui, nici de dragostea adevărată pentru Dumnezeu. Experiențele lui Petru erau pentru a obține o dragoste adevărată și o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu. Experiențele lui erau menite să îi aducă o relație mai apropiată cu Dumnezeu și să aibă o trăire practică. Lucrarea lui Pavel a fost datorită a ceea ce i-a încredințat Isus și a avut scopul de a obține lucrurile după care tânjea, însă acestea nu aveau legătură cu cunoașterea lui de sine și cu Dumnezeu. Lucrarea lui a fost doar de dragul de a scăpa de mustrare și de judecată. Ceea ce a căutat Petru a fost dragoste pură și ceea ce a căutat Pavel a fost cununa dreptății. Petru a experimentat mulți ani din lucrarea Duhului Sfânt și L-a cunoscut pe Hristos în mod practic, și a avut o cunoaștere profundă de sine. Așa că dragostea lui pentru Dumnezeu a fost pură. De-a lungul a mulți ani de rafinare cunoștințele despre Isus și despre viață i-au fost înnobilate, și dragostea lui a fost una necondiționată, a fost o dragoste spontană, iar el nu a cerut nimic în schimb, nici nu a sperat să obțină beneficii. Pavel a lucrat mulți ani, cu toate acestea nu L-a cunoscut foarte bine pe Hristos, și cunoașterea lui de sine a fost, de asemenea, jalnic de mică. El, pur și simplu, nu a avut nicio dragoste pentru Hristos, și lucrarea lui și cursa pe care a alergat-o au avut scopul de a obține cununa de lauri finală. Ceea ce e căutat el a fost cea mai bună cunună, nu cea mai pură dragoste. El nu a căutat activ, ci pasiv; el nu și-a îndeplinit datoria, ci a fost constrâns în căutarea lui după ce lucrarea Duhului Sfânt a pus stăpânire pe el. Prin urmare, căutarea lui nu dovedește că a fost o creatură calificată a lui Dumnezeu; Petru, în schimb, a fost o creatură calificată a lui Dumnezeu, care și-a îndeplinit datoria.
Fragment din „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” în Cuvântul Se arată în trup
Lucrarea lui Pavel are de-a face cu purtarea de grijă față de biserici și sprijinirea bisericilor. Ceea ce a experimentat Petru au fost schimbări în firea vieții lui; el a experimentat dragostea pentru Dumnezeu. Acum, că știi diferențele dintre esențele lor, poți vedea cine a crezut cu adevărat în Dumnezeu în cele din urmă, și cine nu a crezut cu adevărat în Dumnezeu. Unul din ei L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu, iar celălalt nu L-a iubit cu adevărat pe Dumnezeu; unul a suferit schimbări în firea sa, iar celălalt nu; unul a slujit umil și nu a fost observat cu ușurință de oameni, iar celălalt a fost venerat de oameni și a avut o imagine de seamă; unul a căutat sfințenia, iar celălalt nu, și chiar dacă nu era lipsit de puritate, totuși, nu era stăpânit de o dragoste pură; unul era stăpânit de umanitate adevărată, iar celălalt nu; unul avea simțământul unei creaturi a lui Dumnezeu, iar celălalt nu. Astfel sunt diferențele dintre esențele lui Pavel și ale lui Petru. Cărarea pe care a umblat Petru este cea a succesului, care este, de asemenea, cărarea obținerii recuperării umanității normale și a datoriei de creatură a lui Dumnezeu. Petru îi reprezintă pe toți cei care au succes. Cărarea pe care a umblat Pavel este cea a eșecului și el îi reprezintă pe toți aceia care se supun, care se lasă folosiți doar superficial și care nu Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Pavel îi reprezintă pe toți aceia care nu dețin adevărul.
Fragment din „Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” în Cuvântul Se arată în trup
Citate din predici și părtășii ca referință:
Toți aceia care nu au intrat pe cărarea corectă a credinței în Dumnezeu, a căror fire a vieții nu a suferit nicio schimbare și care nu înțeleg un pic de adevăr, atâta timp cât se bazează pe entuziasmul și motivația lor de a obține binecuvântări, și sunt dispuși să depună puțin efort, atunci ei pot efectua serviciu. Odată ce cineva înțelege unele adevăruri, are credință adevărată în Dumnezeu, nu mai are nicio îndoială despre Dumnezeu, are o înțelegere a lucrării lui Dumnezeu, înțelege că scopul lucrării lui Dumnezeu este în întregime să mântuiască și să desăvârșească oamenii și poate să vadă că dragostea lui Dumnezeu pentru om este cu adevărat mare și a dezvoltat o inimă care-L iubește pe Dumnezeu și o inimă care reflectă dragostea pe care Dumnezeu ne-o dă, atunci îndatoririle pe care le îndeplinește acest tip de persoană pot fi considerate fapte bune. Îndatoririle pe care această persoană le îndeplinește pot fi considerate oficial ca îndatoriri îndeplinite de una dintre creațiile lui Dumnezeu și nu oferă serviciu. Îndeplinirea îndatoririlor înseamnă că sunteți dispus să vă îndepliniți îndatoririle ca pe un mijloc de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este diferența dintre îndeplinirea îndatoririlor și facerea de servicii. Motivul nu este același. Starea și natura din inimă nu sunt aceleași. Facerea de servicii înseamnă îndeplinirea unei anumite îndatoriri, în timp ce persoana este dominată de motivația și entuziasmul ei să obțină binecuvântările. Îndeplinirea cu adevărat a datoriei se face pe baza unei înțelegeri a adevărului. Ea se bazează pe înțelegerea că cei creați care își îndeplinesc îndatoririle reprezintă legea cerului și pe baza cunoașterii dragostei lui Dumnezeu și pe baza dorinței de a întoarce această dragoste lui Dumnezeu, se naște dorința de a-și îndeplini îndatoririle. Aceasta înseamnă să-ți îndeplinești cu adevărat și în mod corespunzător îndatoririle.
Fragment din Predici și părtășie despre intrarea în viață
Toți oamenii care se concentrează asupra vieții și caută să fie poporul lui Dumnezeu sunt capabili să-și îndeplinească datoria ca pe o responsabilitate de la care nu se pot eschiva; ei fac aceasta pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. Ei nu se tocmesc în privința recompenselor pentru îndeplinirea datoriei și nu au nicio pretenție. Tot ceea ce fac ei poate fi numit îndeplinirea datoriei lor. Categoria celor care sunt numiți făcători de servicii în cel mai bun caz fac un mic efort să-L împace pe Dumnezeu astfel încât să poată fi binecuvântați. Credința lor este întinată. Ei nu au nici conștiință, nici rațiune, cu atât mai puțin urmăresc adevărul sau viața. Pentru că ei pot vedea cât de îngrozitori sunt din fire și că astfel nu ar putea să devină poporul lui Dumnezeu, își abandonează țelul de a deveni poporul lui Dumnezeu, trăind întotdeauna într-o stare negativă. Prin urmare, tot ceea ce fac ei este să ofere servicii pentru că sunt legați de propriul concept distorsionat despre voia lui Dumnezeu. Calea pe care o apucă un om stabilește dacă ceea ce face el înseamnă îndeplinirea datoriei sau oferirea unui serviciu. Dacă el urmărește adevărul și se concentrează asupra vieții, își îndeplinește bine datoria pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu și a-L mulțumi, și lucrează din greu pentru a fi unul dintre oamenii lui Dumnezeu, dacă acest tip de viziune este reazemul său, atunci ceea ce face el este cu siguranță îndeplinirea datoriei. Toți cei cărora le lipsește adevărul, care disperă și trăiesc într-o stare negativă, care fac doar un mic efort să-L împace și să-L păcălească pe Dumnezeu sunt genul de oameni care oferă doar servicii. Este clar că toți făcătorii de servicii sunt cu adevărat oameni fără conștiință sau rațiune și ei sunt cei care nu urmăresc adevărul și nu au viață. Din aceasta, este evident că aceia care nu sunt hotărâți, care nu urmăresc adevărul și nu se concentrează asupra vieții, probabil că nici măcar nu merită să fie făcători de servicii. Ei sunt de o natură îngrozitoare; nu sunt dispuși să accepte adevărul și nu cred în Dumnezeu. Ei chiar au îndoieli în privința cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este tocmai propria lor înșelăciune care-i distruge. Dacă cineva este cu adevărat un făcător de servicii, el tot trebuie să-și facă bine slujba și să nu fie superficial și neglijent. Doar acest lucru îl poate califica pentru a fi un făcător de servicii care rămâne; aceasta l-ar face foarte norocos. A deveni cu adevărat un făcător de servicii nu este o chestiune simplă.
Fragment din părtășia celui de mai sus
Kommentar schreiben