Sfarsitul lumii biblie | Fragment 214 | „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El”

Sfarsitul lumii biblie | Fragment 214 | „Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu pot să fie martori pentru El”

 

Atotputernicul Dumnezeu spune:

Cum îl desăvârșește Dumnezeu pe om? Care este firea lui Dumnezeu? Și ce conține firea Lui? Aceste cuvinte trebuie să fie, toate, înțelese: aceasta înseamnă să răspândești numele lui Dumnezeu, aceasta înseamnă să fii numit martor pentru Dumnezeu și aceasta înseamnă să-L preamărești pe Dumnezeu. În cele din urmă, pe baza cunoașterii lui Dumnezeu, firea vieții omului se va schimba. Cu cât trece omul prin mai multă tratare și rafinare, cu atât mai mare e vigoarea lui și cu cât mai multe sunt treptele lucrării lui Dumnezeu, cu atât mai desăvârșit este acel om. Astăzi, în experiența omului, fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu lovește în concepțiile omului, și totul depășește intelectul omului și este peste așteptările lui. Dumnezeu oferă tot ce îi trebuie omului și, în toate privințele, acest fapt este în dezacord cu concepțiile omului. Dumnezeu Își rostește cuvintele în momentele tale de slăbiciune; numai așa îți poate El da viață. Lovind în concepțiile tale, El te face să accepți tratarea de către Dumnezeu; numai așa poți să te dezbari de stricăciunea ta. Astăzi, într-o privință, Dumnezeu întrupat lucrează într-o stare de dumnezeire, dar, în altă privință, El lucrează într-o stare de umanitate normală. Când încetezi să mai poți nega orice lucrare a lui Dumnezeu, când ești în stare să te supui, indiferent ce spune sau face Dumnezeu în stare de umanitate normală și când ești în stare să te supui și să înțelegi, indiferent ce fel de normalitate manifestă El, și când ai dobândit o experiență reală, numai atunci poți să știi cu siguranță că El este Dumnezeu și să încetezi să mai făurești concepții, numai atunci vei fi în stare să Îl urmezi până la capăt. Există înțelepciune în lucrarea lui Dumnezeu și El știe cum poate omul mărturisi ferm pentru El. El știe unde se află slăbiciunea vitală a omului, iar cuvintele pe care le spune El te pot lovi în slăbiciunea ta vitală, dar El Își folosește și cuvintele mărețe și înțelepte pentru a te face să mărturisești ferm pentru El. Așa sunt faptele minunate ale lui Dumnezeu. Lucrarea făcută de Dumnezeu este inimaginabilă pentru intelectul omului. Judecata lui Dumnezeu descoperă felurile de stricăciune care îl stăpânesc pe omul făcut din carne, precum și ce anume constituie esența omului, fapt care nu lasă omului niciun loc în care să se ascundă de rușinea sa.

Dumnezeu face lucrarea de judecată și mustrare în așa fel încât omul să poată să Îl cunoască, și pentru mărturisirea Lui. Fără judecata Lui asupra firii stricate a omului, omul nu ar putea cunoaște firea Sa cea dreaptă, care nu îngăduie nicio ofensă, și nici nu ar putea transforma vechea lui cunoaștere despre Dumnezeu într-una nouă. Pentru mărturisirea Sa și pentru gestionarea Sa, El Își face publică totalitatea, îngăduindu-i astfel omului, prin arătarea Lui publică, să atingă cunoașterea lui Dumnezeu, să-și schimbe firea, și să fie martor răsunător pentru Dumnezeu. Schimbarea firii omului se îndeplinește prin diferite tipuri de lucrări ale lui Dumnezeu; fără astfel de schimbări în firea omului, omul nu ar fi în stare să fie martor pentru Dumnezeu și nu ar putea fi după inima lui Dumnezeu. Schimbările din firea omului semnifică faptul că omul s-a eliberat din robia Satanei și de influența întunericului și că a devenit, cu adevărat, un model și un specimen al lucrării lui Dumnezeu, un martor al lui Dumnezeu și cineva care este după inima lui Dumnezeu. Astăzi, Dumnezeu cel întrupat a venit să-Și facă lucrarea Sa pe pământ și cere ca omul să capete cunoaștere despre El, ascultare față de El, să fie mărturie pentru El – să Îi cunoască lucrarea concretă și firească, să asculte de toate cuvintele și de lucrarea Sa, care nu sunt potrivite cu concepțiile omului, și să fie martor pentru toată lucrarea pe care o face El ca să-l mântuiască pe om, cât și pentru toate faptele pe care le face El pentru a-l cuceri pe om. Cei care sunt martori pentru Dumnezeu trebuie să posede cunoaștere despre Dumnezeu; numai acest fel de mărturie este adevărată și reală, și numai acest fel de mărturie îl poate face de rușine pe Satana. Dumnezeu îi folosește pe cei care au ajuns să-L cunoască trecând prin judecata, mustrarea, tratarea și emondarea Sa, pentru a fi martori pentru El. El îi folosește pe cei care au fost stricați de Satana ca să fie martori pentru El și la fel îi folosește și pe cei a căror fire s-a schimbat și care au dobândit astfel binecuvântările Sale, pentru a fi martori pentru El. El nu are nevoie ca omul să-L slăvească numai în cuvinte, și nici nu Îi trebuie laudele și mărturia celor din tagma Satanei, care nu au fost mântuiți de El. Numai cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt potriviți să fie martori pentru El și numai cei a căror fire s-a schimbat sunt potriviți să fie martori pentru El. Dumnezeu nu îi va îngădui omului să-I facă numele de rușine în mod voit.

din „Cuvântul Se arată în trup”

Cu toții știm pilda celor zece fecioare, și vrem de asemenea să fim virgine înțelepte pentru a întâmpina pe Domnul. Dar ști care e înțelepciunea virginelor înțelepte?

 

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Kommentar schreiben

Kommentare: 0