Biblia sfarsitul lumii | Fragment 599 | „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”
Aceia care își duc copiii și rudele complet necredincioase la biserică sunt prea egoiști și își arată bunătatea. Acești oameni acordă importanță doar iubirii, fără a se gândi dacă ei cred sau dacă este voia lui Dumnezeu. Unii își aduc soțiile în fața lui Dumnezeu sau își aduc părinții în fața lui Dumnezeu și, indiferent dacă Duhul Sfânt este de acord sau Își îndeplinește lucrarea, ei „adoptă orbește oameni înzestrați” pentru Dumnezeu. Ce beneficiu poate fi câștigat din oferirea generozității către acești oameni care nu cred? Chiar dacă acești necredincioși, cărora le lipseşte prezența Duhului Sfânt, se străduiesc să Îl urmeze pe Dumnezeu, ei tot nu pot fi salvați așa cum se poate crede. Aceia care primesc mântuire nu sunt așa de ușor de obținut. Aceia care nu au trecut prin lucrarea și încercările Duhului Sfânt și care nu au fost desăvârșiți de Dumnezeu întrupat nu pot fi deloc împliniți. De aceea, acestor oameni le lipsește prezența Duhului Sfânt din momentul în care încep să Îl urmeze convenţional pe Dumnezeu. Conform condițiilor și stărilor lor actuale, ei pur și simplu nu pot fi desăvârșiți. Deci, Duhul Sfânt nu decide să consume multă energie asupra lor, nici nu le oferă luminare sau nu îi ghidează în vreun fel; El doar le permite să urmeze și, în cele din urmă, le dezvăluie rezultatul lor – aceasta este suficient. Entuziasmul și intențiile omului vin de la Satana și nu pot îndeplini în niciun fel lucrarea Duhului Sfânt. Indiferent de ce tip de persoană este omul, el trebuie să aibă lucrarea Duhului Sfânt – poate o persoană să desăvârșească o alta? De ce își iubește un soț soția? Și de ce își iubește o soție soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? Și de ce părinții își adoră copiii? Ce tip de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Nu este pentru a-și satisface propriile dorințe și planuri egoiste? Este într-adevăr pentru planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu? Este pentru lucrarea lui Dumnezeu? Este pentru a-și îndeplini misiunea de făptură? Aceia care au crezut mai întâi în Dumnezeu și nu au putut obține prezența Duhului Sfânt, nu pot obține niciodată lucrarea Duhului Sfânt; s-a stabilit că acești oameni vor fi distruși. Indiferent de cât de multă iubire are cineva pentru ei, aceasta nu poate înlocui lucrarea Duhului Sfânt. Entuziasmul și iubirea omului reprezintă intențiile omului, dar nu pot reprezenta intențiile lui Dumnezeu și nu pot înlocui lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă cineva oferă cea mai mare cantitate de iubire sau milă posibilă față de acei oameni care cred convențional în Dumnezeu și pretind că Îl urmează, dar nu știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, ei tot nu vor obține simpatia lui Dumnezeu sau lucrarea Duhului Sfânt. Chiar dacă oamenii care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu sunt de un calibru slab și nu pot înțelege multe adevăruri, ei tot pot dobândi ocazional lucrarea Duhului Sfânt, dar aceia care sunt de un calibru bun, şi totuși nu cred sincer, pur și simplu nu pot obține prezența Duhului Sfânt. Pur și simplu, nu există nicio posibilitate de mântuire cu acești oameni. Chiar dacă ei citesc sau aud ocazional mesajele sau cântă slava lui Dumnezeu, în final nu vor putea să rămână până la timpul de odihnă. Dacă o persoană caută cu sinceritate nu este un fapt determinat de modul în care o judecă ceilalți sau de cum o văd oamenii din jur, ci de acela dacă Duhul Sfânt lucrează asupra sa și dacă are prezența Duhului Sfânt și este cu atât mai determinat de faptul dacă firea sa se schimbă și dacă Îl cunoaşte pe Dumnezeu după ce a trecut prin lucrarea Duhului Sfânt de-a lungul unei anumite perioade; dacă Duhul Sfânt lucrează asupra unei persoane, firea acestei persoane se va schimba treptat, iar perspectiva sa referitoare la credința în Dumnezeu va deveni, treptat, mai pură. Indiferent de cât de mult Îl urmează cineva pe Dumnezeu, atât timp cât s-a schimbat, aceasta înseamnă că Duhul Sfânt lucrează asupra sa. Dacă nu s-a schimbat, înseamnă că Duhul Sfânt nu lucrează asupra sa. Chiar dacă acești oameni oferă unele servicii, ei sunt instigați de intențiile lor de a dobândi o soartă bună. Serviciile ocazionale nu pot înlocui o schimbare a firii lor. În final, ei tot vor fi distruși, căci nu este nevoie de aceia care oferă servicii în cadrul împărăției, nici nu e nevoie de cineva a cărui fire nu s-a schimbat pentru a fi de folos acelor oameni care au fost desăvârșiți și care sunt credincioși lui Dumnezeu. Acele cuvinte din trecut, „Când cineva crede în Domnul, norocul zâmbește asupra întregii sale familii”, sunt potrivite pentru Epoca Harului, dar nu au legătură cu destinația omului. Acestea au fost corespunzătoare doar pentru o etapă în timpul Epocii Harului. Semnificația lăuntrică a acestor cuvinte vizează pacea și binecuvântările materiale de care se bucură oamenii; acestea nu înseamnă că întreaga familie a unuia care crede în Domnul va fi salvată, nici nu înseamnă că atunci când cineva va dobândi o soartă bună, întreaga familie a acestei persoane va fi, de asemenea, adusă în odihnă. Faptul că o persoană primește binecuvântări sau îndură necazuri este determinat conform esenței acesteia și nu este determinat conform esenței comune pe care cineva o împarte cu alții. Împărăția, pur și simplu, nu are acest tip de zicală sau acest tip de regulă. Dacă în cele din urmă cineva poate supraviețui, este datorită faptului că această persoană a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu și, dacă, în final, cineva nu poate să rămână la timpul de odihnă, este deoarece această persoană nu Îl ascultă pe Dumnezeu și nu a îndeplinit cerințele lui Dumnezeu. Toată lumea are o destinație potrivită. Aceste destinații sunt determinate conform esenței fiecărei persoane și nu au deloc legătură cu alții. Comportamentul rău al unui copil nu poate fi transferat părinților lui, iar dreptatea unui copil nu poate fi împărtășită cu părinții lui. Comportamentul rău al unui părinte nu poate fi transferat copiilor lui, iar dreptatea unui părinte nu poate fi împărtășită cu copiii lui. Toată lumea își poartă păcatele și toată lumea se bucură de soarta proprie. Nimeni nu îl poate înlocui pe altul. Aceasta este dreptate. În viziunea omului, dacă părinții obțin o soartă bună, la fel pot dobândi și copiii lor, iar în cazul în care copiii fac rele, părinții lor trebuie să se căiască pentru păcatele lor. Aceasta este perspectiva omului și este modul omului de a face lucrurile. Nu este perspectiva lui Dumnezeu. Rezultatul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; cu atât mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte bune în locul copilului, nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinți nu înseamnă că poate face fapte bune în locul părinților lor. Aceasta este adevărata semnificație din spatele cuvintelor: „doi bărbaţi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.” Nimeni nu îşi poate duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru copiii săi, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. Făcătorii de dreptate vor putea supraviețui, iar răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinţi sunt sfinți; ei nu sunt întinaţi. Cei întinaţi sunt întinaţi și ei nu pot conține nicio singură parte sfântă. Toți oamenii răi vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui, chiar dacă odraslele unui răufăcător îndeplinesc fapte drepte și chiar dacă părinții unei persoane drepte comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred. Acestea sunt două tipuri incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească. Aceia care își fac datoria și aceia care nu și-o fac sunt dușmani; aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu și aceia care Îl urăsc pe Dumnezeu sunt opuși unii altora. Aceia care intră în odihnă și aceia care au fost distruși sunt două tipuri de făpturi incompatibile. Făpturile care își fac datoria vor putea supraviețui, iar făpturile care nu şi-o fac vor fi distruse; și mai mult, aceasta va dura în eternitate. Îți iubești soțul pentru a-ți face datoria ca făptură? Îți iubești soția pentru a-ți face datoria ca făptură? Ești ascultător față de părinții tăi necredincioși pentru a-ți face datoria ca făptură? Perspectiva unui om referitoare la credința în Dumnezeu este corectă sau nu? De ce crezi în Dumnezeu? Ce vrei să câștigi? Cum Îl iubești pe Dumnezeu? Aceia care nu își pot face datoria ca făpturi și nu pot depune un efort deplin vor fi distruși. Oamenii de astăzi au relații fizice unii cu ceilalți, precum și asocieri prin sânge, dar, mai târziu, toate acestea vor fi nimicite. Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili, ci mai degrabă opuși unii altora. Aceia din odihnă cred că există un Dumnezeu și sunt ascultători față de Dumnezeu. Aceia care sunt neascultători față de Dumnezeu vor fi fost cu toții distruși. Familiile nu vor mai exista pe pământ; cum ar putea fi părinți, copii sau relații între soți și soții? Chiar incompatibilitatea credinței și a necredinței va fi desfăcut aceste relații fizice!
din „Cuvântul Se arată în trup”
Dumnezeu decide sfârșitul oamenilor în funcție de esența lor
De cineva poate supraviețui până la sfârșit,
e pentru că a-mplinit cerințele lui Dumnezeu.
Dar de nu poate trăi în odihna finală,
e pentru că nu ascultă de Dumnezeu și nu-L mulțumește.
Nici faptele rele ale unui copil, nici neprihănirea sa
nu pot fi transferate părinților săi.
Iar răul sau neprihănirea părinților
nu pot fi-mpărțite cu copiii lor.
Există o destinație meritată de fiecare persoană.
Aceasta e determinată de esența lor.
Destinația cuiva nu e în niciun fel legată de alții.
Fiecare cu propriul păcat sau binecuvântare,
nimeni nu poate lua locul altuia.
De cineva e făcător de dreptate, e drept.
Și e făcător de rele dacă ce face e rău.
Cei care fac dreptatea vor supraviețui
și distrugerea îi așteaptă pe cei ce fac rău.
De cineva e sfânt, nu are nicio pată murdară.
De cineva e murdar, nu are nicio parte sfântă.
Există o destinație meritată de fiecare persoană.
Aceasta e determinată de esența lor.
Destinația cuiva nu e în niciun fel legată de alții.
Oamenii răi vor fi distruși
și cei drepți vor supraviețui,
chiar de un copil al unuia ce face rău e drept
sau părinții unei persoane drepte sunt răi.
Nu există nicio relație de niciun fel
dacă un soț crede și soția nu
sau dacă un copil crede și părinții lui nu.
Sunt două tipuri care nu se îmbină.
Există o destinație meritată de fiecare persoană.
Aceasta e determinată de esența lor.
Destinația cuiva nu e în niciun fel legată de alții.
Înainte ca cineva să intre în odihnă,
există rude fizice în jurul său.
Dar după ce a intrat în odihnă,
nu mai are astfel de rude de care să vorbească.
Cei ce își fac datoria sunt dușmanii celor ce nu și-o fac.
Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt dușmanii celor ce-L urăsc.
Iar cei care intră în odihnă
sunt incompatibili cu cei care sunt distruși.
Există o destinație meritată de fiecare persoană.
Aceasta e determinată de esența lor.
Destinația cuiva nu e în niciun fel legată de alții.
din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”
Kommentar schreiben