Ce recompensă este acordată fecioarelor înțelepte? Vor ceda fecioarele nesăbuite în fața dezastrului?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

„Urmărirea lucrării Duhului Sfânt” înseamnă să înțelegi voința lui Dumnezeu astăzi, fiind capabil să acționezi în conformitate cu cerințele actuale ale lui Dumnezeu, fiind capabil să-L asculți și să-L urmezi pe Dumnezeul de astăzi și să pătrunzi în conformitate cu cele mai noi cuvântări ale lui Dumnezeu. Numai unul ca acesta este cineva care urmează lucrarea Duhului Sfânt și este în curentul Duhului Sfânt. Astfel de oameni nu numai că sunt capabili să primească lauda lui Dumnezeu și să-L vadă pe Dumnezeu, ci și pot cunoaște firea lui Dumnezeu din ultima lucrare a Sa și pot cunoaște concepțiile și neascultarea omului, natura și substanța omului din ultima Lui lucrare; în plus, ei sunt capabili să obțină în mod gradual schimbări în firea lor în timpul slujirii lor. Numai astfel de oameni sunt cei care sunt în stare să-L câștige pe Dumnezeu și care au găsit într-adevăr calea cea adevărată. Cei care sunt eliminați prin lucrarea Duhului Sfânt sunt oameni incapabili să urmeze ultima lucrare a lui Dumnezeu și care se răzvrătesc împotriva celei mai recente lucrări a lui Dumnezeu. Faptul că astfel de oameni se opun în mod deschis lui Dumnezeu este pentru că Dumnezeu a întreprins o lucrare nouă și pentru că chipul Său nu este același cu cel din concepțiile lor – din această cauză, ei se opun în mod deschis lui Dumnezeu și emit judecăți asupra lui Dumnezeu, conducând la disprețul și respingerea lor de către Dumnezeu. Deținerea cunoștințelor legate de lucrarea cea mai recentă a lui Dumnezeu nu este un lucru ușor, dar dacă oamenii au de gând să se supună lucrării lui Dumnezeu și să caute lucrarea Lui, atunci vor avea șansa de a-L vedea pe Dumnezeu și vor avea șansa de a dobândi cea mai recentă îndrumare a Duhului Sfânt. Cei care se opun în mod intenționat lucrării lui Dumnezeu nu pot primi iluminarea Duhului Sfânt sau îndrumarea lui Dumnezeu. Astfel, dacă oamenii pot primi sau nu cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu depinde de harul lui Dumnezeu, de căutarea lor și de intențiile lor.

Toți cei care sunt capabili să asculte de cuvântările prezente ale Duhului Sfânt sunt binecuvântați. Nu contează cum obișnuiau să fie, sau cum obișnuia să lucreze Duhul Sfânt în ei – cei care au câștigat cea mai recentă lucrare sunt cei mai binecuvântați, iar cei care nu reușesc să urmeze cea mai recentă lucrare de astăzi sunt eliminați. Dumnezeu îi vrea pe cei care sunt capabili să accepte noua lumină și îi vrea pe cei care acceptă și cunosc ultima Sa lucrare. De ce se spune că trebuie să fii o fecioară pură? O fecioară pură este capabilă să caute lucrarea Duhului Sfânt și să înțeleagă lucrurile noi și, în plus, este capabilă să se lepede de concepțiile vechi și să se supună astăzi lucrării lui Dumnezeu. Acest grup de oameni, care acceptă cea mai nouă lucrare de astăzi, au fost predestinați de Dumnezeu înaintea veacurilor și sunt cei mai binecuvântați oameni. Auziți direct vocea lui Dumnezeu și zăriți înfățișarea lui Dumnezeu și astfel, prin cer și pe pământ și de-a lungul veacurilor, nimeni nu a fost mai binecuvântat decât voi, acest grup de oameni.

Fragment din„Cunoaște lucrarea cea mai recentă a lui Dumnezeu și mergi pe urmele pașilor lui Dumnezeu” în Cuvântul Se arată în trup

După ce vei fi trăit fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu întrupat în Epoca Împărăţiei, vei simţi că speranţele multor ani au fost, în sfârşit, îndeplinite. Vei simţi că doar acum L-ai văzut pe Dumnezeu faţă în faţă; doar acum I-ai privit faţa lui Dumnezeu, ai auzit rostirile personale ale lui Dumnezeu, ai apreciat înţelepciunea lucrării lui Dumnezeu şi ai simţit cu adevărat cât de real şi atotputernic este Dumnezeu. Vei simţi că ai câştigat multe lucruri pe care oamenii din trecut nu le-au văzut sau avut niciodată. În acest moment, vei şti în mod clar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu şi ce înseamnă să fii pe placul lui Dumnezeu. Bineînţeles, dacă te agăţi de părerile din trecut şi respingi sau negi faptul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, atunci vei rămâne cu mâna goală şi nu vei obţine nimic şi, în cele din urmă, vei fi vinovat de a I te opune lui Dumnezeu. Cei care ascultă adevărul şi se supun lucrării lui Dumnezeu vor veni sub numele Celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Cel Atotputernic. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu şi vor dobândi mai mult și mai înalt adevăr şi vor primi adevărata viaţă omenească. Vor vedea viziunea pe care oamenii din trecut nu au văzut-o niciodată: „M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur, iar printre sfeşnice, pe «Cineva Care era ca un fiu al omului». Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare şi era încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui” (Apocalipsa 1:12-16). Imaginea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu şi o astfel de expresie a întregii Sale firi este şi expresia lucrării lui Dumnezeu când Se întrupează de data aceasta. În valurile pedepselor şi ale judecăţilor, Fiul omului Îşi exprimă firea inerentă prin rostirea de cuvinte, permiţându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa şi judecata să vadă adevărata faţă a Fiului omului, o faţă care este o redare fidelă a feţei Fiului omului văzute de Ioan. (Bineînţeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.) Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descrisă prin cuvinte omenești, aşa că Dumnezeu foloseşte expresia naturii Lui proprii pentru a-i arăta omului adevărata Sa faţă. Ceea ce înseamnă că toţi cei care au experimentat firea inerentă a Fiului omului au văzut adevărata faţă a Fiului omului, căci Dumnezeu este prea măreţ şi nu poate fi descris pe deplin folosind cuvintele omului. După ce omul va trăi fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei, atunci va afla adevăratul înţeles al cuvintelor lui Ioan când a vorbit despre Fiul omului printre sfeşnice: „Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” Atunci, vei şti fără nicio îndoială că acest trup obişnuit care a rostit atât de multe cuvinte este într-adevăr al doilea Dumnezeu întrupat. Şi vei simţi cu adevărat cât eşti de binecuvântat şi te vei simţi cel mai norocos. Ai fi nedoritor să primeşti această binecuvântare?

Fragment din„Prefață” la Cuvântul Se arată în trup

Vă spun Eu, cei ce cred în Dumnezeu datorită semnelor sunt, în mod sigur, categoria care va suferi distrugerea. Cei care nu sunt în stare să accepte cuvintele lui Isus care S-a reîntors la trup sunt, cu siguranță, progeniturile iadului, descendenții arhanghelului, categoria care va fi supusă distrugerii eterne. Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că, timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Aceasta va anunța sfârșitul planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că „Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos” vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale a vieții. Și astfel, se poate doar ca Isus să trateze cu ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. Sunt prea încăpățânați, prea încrezători în ei înșiși, prea aroganți. Cum ar putea astfel de degenerați să fie răsplătiți de Isus?

Fragment din„Atunci când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” în Cuvântul Se arată în trup

Hristos vine în timpul zilelor de pe urmă, astfel încât toți cei care cred cu adevărat în El pot să primească viața. Lucrarea Lui este de dragul închiderii vechii epoci și intrării în cea nouă și este calea ce trebuie luată de către toți cei care vor intra în noua epocă. Dacă nu ești capabil să Îl recunoști și, în schimb, Îl condamni, blasfemiezi sau chiar Îl persecuți, atunci ești sortit să arzi pentru eternitate și nu vei intra niciodată în împărăția lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Hristos este Însuși expresia Sfântului Duh, expresia lui Dumnezeu și Cel căruia Dumnezeu I-a încredințat săvârșirea lucrării Lui pe pământ. Și astfel spun că dacă nu poți accepta tot ceea ce este săvârșit de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci blasfemiezi Duhul Sfânt. Pedeapsa care ar trebui să fie îndurată de toți cei care Îl blasfemiază pe Duhul Sfânt este evidentă pentru toată lumea. Și, de asemenea, spun că dacă te opui lui Hristos al zilelor de pe urmă și Îl negi, nu va fi nimeni care să suporte consecințele în numele tău. Mai mult decât atât, începând cu această zi, nu vei mai avea o altă șansă să obții aprobarea lui Dumnezeu; chiar dacă încerci să te răscumperi, nu vei mai privi niciodată chipul lui Dumnezeu. Deoarece Cel căruia I te opui nu este un om, ceea ce negi nu este o ființă firavă, ci Hristos. Ești conștient de această consecință? Nu ai făcut o greșeală mică, ci ai comis o crimă îngrozitoare.

Fragment din„Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” în Cuvântul Se arată în trup

Citate din predici și părtășii ca referință:

În zilele de pe urmă, Dumnezeu Se întrupează și coboară în ascuns printre oameni pentru a rosti cuvinte și a vorbi, îndeplinind lucrarea de judecată începând de la casa lui Dumnezeu, purificând și desăvârşind pe toţi cei care Îi aud glasul și se întorc înaintea tronului Său și transformându-i într-un grup de biruitori. Apoi Dumnezeu aduce nenorocirea cea mare, rafinându-i și pedepsindu-i pe toţi cei care nu acceptă judecata lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. După aceea, Dumnezeu va coborî pe nori pentru a Se arăta public tuturor oamenilor. Aceasta ar împlini complet profeția din Apocalipsa 1:7: „Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui.” Când Domnul coboară pe nori, cei care L-au străpuns pot să-L vadă, încă? Dar cine sunt oamenii care L-au străpuns? Unii spun că sunt aceia care L-au ţintuit pe Domnul Isus pe cruce. Este adevărat acest lucru? Nu au fost oamenii care L-au răstignit pe Domnul Isus blestemați și nimiciţi de Dumnezeu cu mult timp în urmă? În realitate, cei care L-au străpuns sunt aceia care, în perioada în care Dumnezeu întrupat a coborât în ascuns în zilele de pe urmă pentru a lucra, nu caută glasul lui Dumnezeu, Îl nesocotesc şi se împotrivesc lui Dumnezeu Atotputernic. În acel moment, ei vor vedea că Dumnezeu Atotputernic pe care L-au nesocotit şi căruia I s-au împotrivit este tocmai Mântuitorul Isus pe care l-au așteptat cu amărăciune în toți acești ani. Ei trebuie să se bată cu pumnii în piept, să plângă și să scrâșnească din dinți. Doar fecioarele înțelepte care aud glasul lui Dumnezeu pot avea ocazia să întâmpine întoarcerea Domnului, să fie aduse înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu pentru a lua parte la cina de nuntă a Mielului și să fie desăvârşite de Dumnezeu în biruitoare. Aceasta împlineşte profeţia din Apocalipsa 14:4, „Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel.” Cât despre cei care rămân la ideea că Domnul va coborî pe nori, dar nu caută și nu cercetează lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, ei sunt consideraţi „fecioare nechibzuite”. Mai ales cei care se împotrivesc cu îndărătnicie și Îl nesocotesc pe Dumnezeu Atotputernic, sunt fariseii și anticriştii daţi în vileag prin lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Aceștia sunt toți oameni care L-au răstignit din nou pe Dumnezeu. Toți acești oameni vor fi loviţi de marile nenorociri și vor primi pedeapsa.

Fragment din „Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției”

Astăzi, cuvântul lui Dumnezeu a fost răspândit și mărturisit, iar voi sunteți primul grup de oameni din toate națiunile, din toate regiunile, care acceptă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Voi sunteți cei mai binecuvântați. […] Mai întâi, ați acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă pentru că ați văzut că Domnul Isus S-a întors, că El S-a întrupat ca Fiul Omului, exprimând adevărul și făcându-Și lucrarea de judecată în zilele de pe urmă. Așadar, acceptarea voastră înseamnă că ați fost răpiți, că ați fost răpiți înaintea lui Dumnezeu. Ați fost ridicați în aer, ca să-L întâlniți pe Domnul. Ce înseamnă „aerul” acesta? Propovăduirea evangheliei pentru a câștiga oameni și a vorbi online, nu înseamnă lucrul acesta „în aer”? Unde este „aerul”? „Aerul” este o metaforă și reprezintă întrebarea dacă suntem în cer sau pe pământ. Vorbind în sens strict, suntem pe pământ, dar ne bucurăm de o viață alături de Dumnezeu și mâncăm și bem cuvântul lui Dumnezeu, care e apa din râul vieții care curge dinspre tron, așadar trăim ca și când am fi în al treilea Cer. Potrivit semnificației curente a acestui lucru, unde suntem? Suntem în cer sau pe pământ? E greu de spus, așa că folosim cuvintele „în aer” pentru a-l descrie. Astăzi, ați fost răpiți înaintea tronului lui Dumnezeu pentru a vă ospăta cu Mielul, ceea ce înseamnă a vă ospăta cu Dumnezeu. În al doilea rând, ați dobândit oportunitatea de a fi desăvârșiți de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Dacă sunteți purificați și desăvârșiți prin judecată și mustrare înaintea scaunului lui Hristos, veți merita să câștigați aprobarea lui Dumnezeu. Ce binecuvântare enormă! Am obținut ceea ce sfinții și-au dorit cu înfocare de-a lungul veacurilor, dar majoritatea nu au reușit să obțină. Nu suntem noi cei mai norocoși? În al treilea rând, suntem supuși judecății și mustrării lui Dumnezeu, fiind emondați și tratați, mustrați și disciplinați. Deși suferim un pic în inima noastră și s-ar putea să ne simțim jenați la început, la final vom obține ceva. Adică, vom obține rezultatul de a fi purificați, de a înțelege adevărul și a-L cunoaște pe Dumnezeu. Cu toate că atunci când suntem mustrați, ne lăsăm deoparte demnitatea și renumele, prosternându-ne și plângând cu amărăciune, mărturisindu-ne păcatele și căindu-ne, totuși, după ce trecem printr-o perioadă de o asemenea rafinare, începem să trăim o asemănare umană adevărată. Devenim din ce în ce mai rezonabili, conștiința noastră se trezește, spiritele noastre sunt înviorate și Îl vedem pe Dumnezeu. Devenim pe deplin siguri de această cale, iar drumul nostru devine din ce în ce mai strălucitor până când, în cele din urmă, pornim pe calea de a deveni desăvârșiți și devenim biruitori. Ce înseamnă a deveni biruitori? Înseamnă a nu fi supuși suferințelor marelui dezastru; când va veni, „O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia” (Psalmii 91:7). Nu e aceasta o binecuvântare minunată? Necredincioșii și oamenii religioși vor cădea în dezastru și, în timp ce și noi s-ar putea să părem în mijlocul dezastrului, Dumnezeu este cu noi, așadar dezastrul nu se va abate asupra noastră. Dacă tu chiar ai câștigat adevărul, îți spun că nu vei gusta moartea. Aceste cuvinte sunt adevărate. Făgăduința lui Dumnezeu pentru zilele de pe urmă, cele mai mari binecuvântări, se va împlini asupra noastră.

Fragment dinPredici și părtășie despre intrarea în viață, volumul 130

Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

 

Kommentar schreiben

Kommentare: 0