Versete din Biblie pentru referințe:
„Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre? Căci Dumnezeu a zis: «Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta!» şi «Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea». Însă voi ziceţi: «Dacă cineva îi spune tatălui său sau mamei sale: «Orice ai putea primi de la mine este deja închinat ca dar lui Dumnezeu!», acela nu mai este dator să-şi cinstească tatăl (sau mama)». Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu de dragul tradiţiei voastre. Ipocriţilor! Bine a profeţit Isaia despre voi când a zis: «Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Degeaba însă Mi se închină ei, dând ca învăţături nişte porunci de-ale oamenilor!»” (Matei 15:3-9).
„Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre! (Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi devoraţi casele văduvelor şi faceţi rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veţi primi o condamnare mult mai mare.)
Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi înconjuraţi marea şi uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceţi din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteţi voi!
Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceţi: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-şi ţină jurământul!» Nesăbuiţilor şi orbilor! Ce este de mai mare importanţă: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul? Voi mai ziceţi: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-şi ţină jurământul!» Orbilor! Ce este de mai mare importanţă: darul sau altarul, care sfinţeşte darul? Prin urmare, cel ce jură pe altar, jură pe el şi pe tot ce este pe el, iar cel ce jură pe Templu, jură pe el şi pe Cel Ce locuieşte în el. De asemenea, cel ce jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel Ce stă pe el.
Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi din chimion, dar neglijaţi cele mai importante lucruri din Lege, şi anume dreptatea, mila şi credincioşia! Pe acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi! Călăuze oarbe, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi curăţaţi pe dinafară paharul şi farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf şi de necumpătare! Fariseu orb! Curăţă mai întâi pe dinăuntru paharul (şi farfuria), ca să fie curate şi pe dinafară!
Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi vă asemănaţi cu mormintele văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele celor morţi şi de orice fel de necurăţie! Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de ipocrizie şi de fărădelege!
Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi zidiţi mormintele profeţilor şi împodobiţi mormintele celor drepţi şi spuneţi: «Dacă noi am fi trăit în zilele strămoşilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui profeţilor!» Astfel, voi înşivă mărturisiţi că sunteţi urmaşii celor ce i-au ucis pe profeţi! Umpleţi deci măsura strămoşilor voştri! Şerpilor! Pui de vipere! Cum veţi scăpa de condamnarea la Gheenă?! De aceea, iată, vă trimit profeţi, înţelepţi şi cărturari! Pe unii dintre ei îi veţi omorî şi îi veţi răstigni, iar pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între Templu şi altar! Adevărat vă spun că toate aceste lucruri vor veni peste această generaţie!” (Matei 23:13-36).
„Dar conducătorii preoţilor şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar Isus să fie omorât. Guvernatorul a răspuns și le-a zis: «Pe care dintre cei doi voiți să-l eliberez?» Ei au spus «pe Baraba». Iar Pilat i-a întrebat: «Ce să fac, atunci, cu Isus care este numit Hristos?» Iar ei toți i-au spus: «Să fie răstignit». El i-a întrebat: Dar ce rău a făcut? Însă ei strigau şi mai tare: Să fie răstignit! Când a văzut Pilat că nu ajunge nicăieri, ci că mai degrabă se face zarvă, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii, spunând: Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om! Treaba voastră! Tot poporul i-a răspuns: Sângele Lui să fie peste noi şi peste copiii noştri! Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască, L-a dat să fie răstignit” (Matei 27:20-26).
„Isus le-a zis: «Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-aţi iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu! Voi sunteţi de la tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbeşte din ale lui, pentru că este mincinos şi tatăl minciunii! Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi! Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeţi? Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu!»” (Ioan 8:42-47).
„Pui de vipere, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi?! Căci din belşugul inimii vorbeşte gura!” (Matei 12:34).
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
10. Judecata fariseilor cu privire la Domnul Isus
Marcu 3:21-22 Când au auzit ai Lui ce se întâmplă, au ieşit să-L înşface, căci ziceau că a înnebunit. Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul şi că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.
11. Mustrarea din partea Domnului Isus pentru farisei
Matei 12:31-32 De aceea vă spun că orice păcat şi blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat. Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.
Matei 23:13-15 Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi închideţi Împărăţia Cerurilor în faţa oamenilor; nici voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre! (Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi devoraţi casele văduvelor şi faceţi rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veţi primi o condamnare mult mai mare.) Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi! Căci voi înconjuraţi marea şi uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceţi din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteţi voi!
Acestea de mai sus sunt două pasaje separate – să ne uităm la primul dintre ele: Judecata fariseilor cu privire la Domnul Isus.
În Biblie, evaluarea de către farisei a Domnului Isus Însuși și a lucrurilor pe care El le făcea a fost: „Ziceau că a înnebunit. […] că îl are în El pe Beelzebul şi că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:21-22). Judecata cărturarilor și a fariseilor cu privire la Domnul Isus nu repeta mecanic lucruri și nici nu le imagina din senin – era concluzia lor privitoare la Domnul Isus din ceea ce au văzut și au auzit despre acțiunile Sale. Deși concluzia lor era făcută în mod aparent în numele justiției și le părea oamenilor ca și cum ar fi fost întemeiată, aroganța cu care L-au judecat pe Domnul Isus a fost greu de ascuns chiar și pentru ei. Energia frenetică a urii lor pentru Domnul Isus a expus propriile ambiții sălbatice și înfățișarea lor rea și satanică, precum și natura lor răuvoitoare de a I se împotrivi lui Dumnezeu. Aceste lucruri pe care ei le-au spus în judecata lor cu privire la Domnul Isus au fost motivate de ambițiile lor sălbatice, de gelozie și de natura urâtă și răuvoitoare a ostilității lor față de Dumnezeu și de adevăr. Ei nu au investigat sursa acțiunilor Domnului Isus, nici nu au cercetat esența a ceea ce El a spus sau a făcut. Ci ei au atacat și discreditat în mod orbește, cu nerăbdare, nebunește și cu răutate intenționată ceea ce făcuse El. Acest lucru a mers până în punctul în care I-au discreditat Duhul, adică Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. La asta se refereau când au spus: „El este altă persoană”, „Belzebut” și „prințul diavolilor”. Adică, ei au zis că Duhul lui Dumnezeu era Belzebut și prințul diavolilor. Ei au caracterizat drept nebunie lucrarea trupului Duhului lui Dumnezeu. Ei nu numai că au blasfemiat Duhul lui Dumnezeu numindu-L Belzebut și prințul diavolilor, ci au condamnat și lucrarea lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat și L-au hulit pe Domnul Isus Hristos. Esența împotrivirii și blasfemiei lor era exact aceeași ca esența Satanei și împotrivirea și blasfemia față de Dumnezeu. Ei nu numai că reprezentau oameni corupți, dar, chiar mai mult, ei erau întruparea Satanei. Ei erau un canal pentru Satana în mijlocul omenirii și erau complicii și mesagerii Satanei. Esența blasfemiei și denigrării Domnului Isus Hristos era lupta lor cu Dumnezeu pentru statut, disputa lor cu Dumnezeu, testarea fără sfârșit a lui Dumnezeu de către ei. Esența împotrivirii lor față de Dumnezeu și atitudinea lor de ostilitate față de El, precum și cuvintele și gândurile lor au blasfemiat direct și L-au mâniat pe Duhul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a hotărât o judecată rezonabilă a ceea ce au spus și au făcut și a hotărât că faptele lor reprezentau păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este de neiertat atât în lumea aceasta cât și în lumea care vine, exact cum spune următorul pasaj din Scriptură: „blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” și „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.” […]
Ați observat ceva în aceste două pasaje ale Scripturii? Unii oameni spun că văd mânia lui Dumnezeu. Unii oameni spun că văd o latură a firii lui Dumnezeu care nu tolerează ofensa omenirii și că dacă oamenii fac ceva care reprezintă o blasfemie față de Dumnezeu, ei nu vor dobândi iertarea Lui. În ciuda faptului că oamenii văd și percep mânia și intoleranța lui Dumnezeu față de ofensa omenirii în aceste două pasaje, ei tot nu înțeleg cu adevărat atitudinea Sa. Aceste două pasaje conțin o implicație a abordării și a atitudinii adevărate a lui Dumnezeu față de cei care blasfemiază și Îl mânie. Acest pasaj din Scriptură deține adevărata semnificație a atitudinii și abordării Sale: „Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.” Când oamenii Îl blasfemiază pe Dumnezeu, când Îl mânie, El emite un verdict, iar acest verdict este rezultatul Său final. Este descris astfel în Biblie: „De aceea vă spun că orice păcat şi blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” (Matei 12:31) și „Vai de voi, cărturari şi farisei ipocriţi!” (Matei 23:13).
Fragment din „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (III)” în Cuvântul Se arată în trup
Fariseii evrei foloseau legea lui Moise pentru a-L condamna pe Isus. Ei nu căutau compatibilitate cu Isus în acea epocă, ci urmau cu sârg legea în litera ei, până acolo încât au ajuns, într-un sfârșit, să-L țintuiască în piroane pe cruce pe Isus Cel nevinovat, învinovățindu-L că nu respectase legea Vechiului Testament și că nu era Mesia. Care era esența lor? Nu era oare aceea că nu căutau calea compatibilității cu adevărul? Erau preocupați până la obsesie de fiecare cuvânt din Scriptură, nedând nicio atenție voinței Mele, nici pașilor și metodelor lucrării Mele. Ei nu erau oameni care să caute adevărul, ci oameni care urmau rigid cuvintele Scripturii; nu erau oameni care să creadă în Dumnezeu, ci oameni care credeau în Biblie. În esență, erau câinii de pază ai Bibliei. Pentru a proteja interesele Bibliei, a susține demnitatea Bibliei și pentru a proteja reputația Bibliei, ei au mers până acolo încât L-au răstignit pe Isus Cel milostiv pe cruce. Ei au făcut acest lucru doar de dragul de a proteja Biblia și de a păstra statutul fiecărui cuvânt din Biblie în inimile oamenilor. Astfel că au preferat să renunțe la viitorul lor și să dea jertfă pentru păcate cerând condamnarea la moarte a lui Isus, Cel care nu S-a conformat doctrinei Scripturii. Oare nu erau ei niște lachei ai fiecărui cuvânt din Scriptură?
Fragment din „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos” în Cuvântul Se arată în trup
Amintiți-vă ce a urmat după ce evreii L-au răstignit pe Isus pe cruce acum 2000 de ani. Evreii au fost goniți din Israel și au fugit în țări din întreaga lume. Mulți au fost uciși, iar întreaga națiune evreiască a fost supusă unei distrugeri fără precedent. Ei L-au bătut în cuie pe Isus pe cruce – au comis o crimă atroce – și au provocat firea lui Dumnezeu. Ei au fost obligați să plătească pentru ceea ce au făcut, au fost obligați să suporte consecințele acțiunilor lor. Ei L-au condamnat pe Dumnezeu, L-au respins pe Dumnezeu și astfel nu au avut decât un destin: acela de a fi pedepsiți de Dumnezeu. Aceasta este consecința amară și dezastrul pe care conducătorii lor le-au adus asupra țării și națiunii lor.
Fragment din „Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” în Cuvântul Se arată în trup
Doriți să cunoașteți motivul pentru care fariseii I se împotriveau lui Isus? Vreți să cunoașteți natura fariseilor? Ei erau plini de fantezii cu privire la Mesia. Mai mult decât atât, ei credeau numai că Mesia va veni și, cu toate acestea, nu au căutat adevărul vieții. Și astfel, chiar și astăzi ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia, pentru că nu au nicio cunoaștere despre calea vieții, și nu știu care este calea adevărului. Cum, spuneți voi, ar putea asemenea oameni nesăbuiți, încăpățânați și ignoranți să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu? Cum ar putea ei să-L vadă pe Mesia? Ei I s-au împotrivit lui Isus pentru că nu cunoșteau direcția lucrării Duhului Sfânt, pentru că nu cunoșteau calea adevărului rostită de Isus și, mai mult decât atât, pentru că nu L-au înțeles pe Mesia. Și, din moment ce ei nu-L văzuseră niciodată pe Mesia și nu fuseseră niciodată în compania lui Mesia, ei au făcut greșeala de a plăti tribut gol numelui lui Mesia, în timp ce se opuneau naturii lui Mesia, prin orice mijloace. Acești farisei erau încăpățânați și aroganți din fire și nu se supuneau adevărului. Principiul credinței lor în Dumnezeu este: indiferent cât de profundă e predicarea Ta, indiferent cât de înaltă e autoritatea Ta, Tu nu ești Hristos decât dacă ești numit Mesia. Nu sunt aceste păreri absurde și ridicole?
Fragment din „Atunci când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” în Cuvântul Se arată în trup
Cu toții știm pilda celor zece fecioare, și vrem de asemenea să fim virgine înțelepte pentru a întâmpina pe Domnul. Dar ști care e înțelepciunea virginelor înțelepte?
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Kommentar schreiben