A doua venire a domnului isus | Fragment 83 | „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)”
Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile
Geneza 1:3-5 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.
Geneza 1:6-7 Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!” Astfel, Dumnezeu a făcut bolta şi a despărţit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Şi aşa a şi fost.
Geneza 1:9-11 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer şi să apară uscatul!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări”. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetaţie: plante care să facă sămânţă şi pomi fructiferi care să dea rod cu sămânţă în el, potrivit soiului lor!” Şi aşa a şi fost.
Geneza 1:14-15 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Şi aşa a şi fost.
Geneza 1:20-21 Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!” Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, potrivit felurilor lor şi toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.
Geneza 1:24-25 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici şi animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor şi toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.
În prima zi, se nasc ziua și noaptea omenirii și rămân neclintite mulțumită autorității lui Dumnezeu
Haideți să ne uităm la acest prim pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!»; şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina «zi», iar întunericul l-a numit «noapte». A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi” (Geneza 1:3-5). Acest pasaj descrie primul act al lui Dumnezeu la începutul creației și prima zi petrecută de Dumnezeu în care au existat o seară și o dimineață. Dar a fost o zi extraordinară: Dumnezeu a început să pregătească lumina pentru toate lucrurile, și mai departe a despărțit lumina de întuneric. În această zi, Dumnezeu a început să vorbească, iar cuvintele Sale și autoritatea Sa au existat unele lângă altele. Autoritatea Lui a început să se arate în toate lucrurile și puterea Lui s-a răspândit printre toate lucrurile ca rezultat al cuvintelor Sale. Începând din această zi, toate lucrurile au luat formă și au rămas neclintite datorită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu și au început să funcționeze mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus cuvintele „Să fie lumină,” a fost lumină. Dumnezeu nu a întreprins nici o acțiune; lumina apăruse ca rezultat al cuvintelor Sale. Aceasta era lumina pe care Dumnezeu a numit-o zi și de care omul încă depinde și astăzi pentru existența lui. Prin porunca lui Dumnezeu, esența și valoarea ei nu s-au schimbat și nu au dispărut niciodată. Existența ei dovedește autoritatea și puterea lui Dumnezeu, proclamă existența Creatorului și confirmă, iar și iar, identitatea și statutul Creatorului. Nu este intangibilă sau iluzorie, ci o lumină reală care poate fi văzută de către om. De atunci încolo, în această lume goală în care „pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului era întuneric,” a fost produs primul lucru material. Acest lucru a venit din cuvintele din gura lui Dumnezeu și a apărut în primul act al creației tuturor lucrurilor datorită autorității și cuvântărilor lui Dumnezeu. Curând după aceea, Dumnezeu a poruncit ca lumina și întunericul să se separe… Totul s-a schimbat și a fost complet datorită cuvintelor lui Dumnezeu… Dumnezeu a numit această lumină „Zi” și a numit întunericul „Noapte”. Din acel moment, prima seară și prima dimineață au fost produse în lumea pe care Dumnezeu intenționa să o creeze și Dumnezeu a zis că aceasta a fost prima zi. Această zi a fost prima zi a creației tuturor lucrurilor de către Creator și a fost începutul creației tuturor lucrurilor, și a fost prima dată când autoritatea și puterea Creatorului s-au arătat în această lume pe care El o crease.
Prin aceste cuvinte, omul poate să vadă autoritatea lui Dumnezeu, autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu. Deoarece doar Dumnezeu posedă o asemenea putere, și astfel doar Dumnezeu are o asemenea autoritate; deoarece doar Dumnezeu este în posesia unei asemenea autorități și astfel doar Dumnezeu are o asemenea putere. Ar putea vreun om sau obiect să posede o asemenea autoritate și putere? Există un răspuns în inimile voastre? În afară de Dumnezeu, există vreo ființă creată sau necreată care să posede o asemenea autoritate? Ați văzut vreodată un exemplu de asemenea lucru în alte cărți sau publicații? Există vreo menționare că cineva a creat cerurile și pământul și toate lucrurile? Nu apare în alte cărți sau menționări; acestea sunt, desigur, singurele cuvinte demne de încredere și puternice despre măreața creație a lumii de către Dumnezeu, care sunt consemnate în Biblie și aceste cuvinte vorbesc despre autoritatea unică a lui Dumnezeu și identitatea unică a lui Dumnezeu. Se poate spune că o asemenea autoritate și putere simbolizează unica identitate a lui Dumnezeu? Se poate spune că ele sunt deținute de către Dumnezeu și doar de către Dumnezeu? Fără îndoială, doar Dumnezeu Însuși deține o asemenea autoritate și putere! Această autoritate și această putere nu pot fi deținute sau înlocuite de nicio ființă creată sau necreată! Este aceasta una dintre caracteristicile unicului Dumnezeu Însuși? Ați văzut-o cu ochii voștri? Aceste cuvinte permit repede și limpede oamenilor să înțeleagă faptul că Dumnezeu deține o autoritate unică, o putere unică și că El deține identitatea și statutul suprem. Din această părtășie de mai sus, puteți să spuneți că Dumnezeu în care credeți este unicul Dumnezeu Însuși?
din „Dumnezeu Însuși, Unicul (I)”
Acum sunt ultimele zile. Semnele Apocalipsei au apărut până în 2020. profețiile întoarcerii Domnului au fost realizate, iar Domnul s-a întors. Te rog citește acest articol pentru a afla misterul întoarcerii Domnului.
Sursa: Biserica lui Dumnezeu Atotputernic
Kommentar schreiben